duminică, 31 iulie 2011

Egloga

Culmea nesimtirii universale este ca exista cuvinte care incearca sa ma foloseasca, sa ma transforme in unealta lor de scris, cautand sa se exprime prin mine. Altfel nu-mi explic de ce, de ceva timp, “egloga” se tine de capu-mi. Nici nu stiu ce inseamna “eggl'eauga” asta. Am vagi amintiri despre asa ceva, din timpul scolii, un timp cam de multisor apus.
Dau click pe DEX si ce sa vezi, in loc sa citesc definitia data de academicienii nostri, vaz pastorala sambetei noastre, o sambata in care apa a jucat numai un rol secundar, cu ale sale incolore, inodore si insipide calitati. Rolul principal, asortat felului principal, l-a avut vinul tricolor: alb demisec, rose demidulce si rosu sec.
Iesisem in sase, asa cum iesim noi de ani buni. Cam de opt. Trei la trei, poarta in casa…poarta-te asa cum iti este felul. Fii tu insuti.
Consecventa acestui principiu, mi-am imbracat pantalonii mei culoarea untului prezident, cumparati din oraselul alsacian Colmar, un mix de bumbac si elastan in proportie optima, asa cum ii sta bine, in fermitatea ei, unei croieli de pana, asortati la camasa din in de culoarea nisipului frantuzesc. O nuanta de praf, pe dedesubtul careia, largimea croielii de suprafata se imbina armonios cu ingustimea lenjeriei din bumbac mercerizat turcesc, indulcit pe ici pe colo, cu dantela in broderie sparta. Accesoriile din lemn, argint, cupru si piele, puse la pura intamplare, iarta-ma Doamne, n-am stiut ce fac, transformandu-ma astfel in harta Europei. La pieptul meu,  spaniolul, la urechi, tirolul, pe maini, si pe dupa umeri, o imbratisare romano-austriaca, cu insertii bavareze. Nu cunosc originea balerinilor bej, din piele intoarsa, dar odata ce mi-am bagat eu picioarele in ei, pot fi considerati ca fiind propria-mi incaltaminte.
Destinatia noastra, Strada Sperantei nr.7, “La dud”. In afara gradinii, in dreapta ei,  un Morgan. A fost dragoste la prima vedere. Interiorul din piele maro-visiniu se asorta de minune cu exteriorul meu.
In interiorul gradinii, o frumoasa imagine bucolica scotiano-irlandeza. Frumos, frumos…nici club, nici pub, nici lux. Cate o bucatica din toate.
-Este masina dumneavoastra, l-am intrebat pe barbatul care ne-a intampinat.
-Da.
-O iubesc, i-am zis, razand nastrusnic.
-Ii voi transmite, mi-a replicat el, la fel de zambitor.
-Ma bazez pe dumneavoastra ca veti face asta :).
Unicul punct din intreg acel ansamblu ce imi amintea de copilaria mea, era dudul vechi de doua sute de ani. “Doua secole de dud”…daca ar fi sa scriu o carte, acesta ar fi titlul ei :).
Intamplator sau nu, m-am asezat pe locul unde spatele meu s-a facut una cu trunchiul acestui copac. Este pentru a doua oara in numai doua saptamani, cand simt pe pielea si pe sufletul meu ca forma superioara de viata de pe aceasta planeta, sunt copacii, noi, oamenii, fiind numai niste paraziti ai lor, niste omizi :)
Ce memorie o fi avand acel copac? Copacul?



Stand cu spatele la el, m-am desprins de tot jurimprejurul. Mana mea stanga il cauta. Mana mea dreapta ii mangaia scoarta brazdata de timp. Eram din nou copilul de nici 12 ani, copilul ce a ajuns pe acoperisul casei sale, urcand o scara, urcand a doua scara, urcand a treia scara, trecand prin pod, cu un vas din metal dupa mine, hotarata sa-i dau acestuia, un continut de dude negre. Un negru impropriu, judecand dupa movul purpuriu al degetelor, buzelor si dintilor mei, de dupa o astfel de experienta matasoasa, dulce-acrisoara :).
-Hei, aici suntem, pe unde ratacesti? ma readuse cu picioarele pe pamant, glasul lui.
-Si eu tot aici, nu ma vezi? Ma vezi, nu, chiar daca ma dau de dupa dud.
Am izbucnit in ras, amintindu-mi de filmul ala cu “sweet” si “dude”, cu extraterestri si cu “bai, care mi-ai sutit masina?”
O frunza uscata imi cazu pe umarul stang. Atingerea ei a fost aidoma unui click actionand dupa principul dominoului: click, click, click.
“Deci, fa, suntem celti fa! FA, fata, tu auzi, suntem celti, fa! Nu suntem nici traci, nici daci!”
“Suntem pe dracu! Suntem niste degenerati, asta suntem! Niste gladiatori degenerati in niste gladmani. Auzi, nu suntem nici frantuzi, nici franci, nici francofili, nici francofobi, nici Franco, nici Che Guevara…suntem bucurani. BUCURANI :)






sâmbătă, 30 iulie 2011

Element

Exhibitionism a fost si in cazul Madonnei si in cazul Maicii Tereza, doua exemple reprezentative ale celor doua extreme ale feminitatii.
Exhibitionismul Maicii Teresa m-a umplut de revolta, inca de la primul nostru contact pe calea undelor. La dracu! O taraie brau prin lume, o imbrobodita, una care n-a fost maritata in viata ei, nu a fost insarcinata, nu a nascut, sa-mi zica mie ca sa-i zambesc in fiecare dimineata barbatului meu.
Pot sa-i zambesc in fiecare dimineata barbatului meu? Barbatului langa care ma culc de 25 de ani, every fucking night (fiindca fucking every night nu s-a inventat :) )?
Absolut ca pot, dar nu o fac. Nu o fac in fiecare dimineata, pentru ca urasc zambetele de complezenta. Si ii zambesc numai in diminetile cand pur si simplu imi vine sa-i zambesc. Cel mai frecvent ii zambesc fara sa am nici un motiv. Ca asa imi este mie felul, nu ca m-a invatat nustiucine.

Exhibitionismul Madonnei, insa, m-a trecut prin toate starile de agregare: m-a dat in clocot, m-a facut sa fierb, m-a incalzit, m-a lasat rece. M-a umplut de repulsie, in aceeasi masura in care m-a excitat. M-a facut sa explodez, intrebandu-ma ce oare cred copiii ei cand o vad pe mama lor in astfel de ipostaza? Ce simt, cum ii afecteaza imaginea mamei lor? Cata vreme nu sunt ai mei si cata vreme mamei lor pare ca nu-i pasa, nu stiu de ce mi-ar pasa mie?! 
Dar copiii mei? Ce cred si simt oare copiii mei? De ce trebuie sa ma simt eu amenintata si pusa in situatia de a ma confrunta cu si a-mi infrunta instinctul matern dus la extrem, din dorinta de a-mi feri copiii de astfel de “ispite”? Presupun ca pentru a ajunge la concluzia ca suntem pe cont propriu si ca scapa cine poate, mizand si pariind pe faptul ca “aschia nu sare departe de trunchi” si ca “cine se aseamna se aduna”.
Apoi m-a facut sa ma intreb despre feminitate, sa ma indoiesc de propria-mi feminitate, doar ca in final sa ajung la concluzia ca nici feminitatea ei si nici feminitatea mea nu sunt ele insele, ci sunt ale celorlalti :)
Chestiune de alegere, de gusturi, de chimie, la urma urmei.
Nu sunt nici inger, nici ispita.
End of story:
Cata vreme exista manipulabili, exista si manipulanti :))))

Morala este:
*ceea ce spun altii, ceilalti, ca ar trebui sau nu ar trebui sa faci;
*ceea ce spun altii, ceilalti, despre cum ar trebui sau nu ar trebui sa fii;
*ceea ce spun altii, ceilalti, referitor la modul cum ar trebui sau nu ar trebui sa te exprimi;
*ceea ce spun altii, ceilalti, despre cum ar trebui sau nu ar trebui sa traiesti, sa-ti traiesti viata. Viata ta.
Moral, in cazul meu, in ceea ce ma priveste pe mine, este sa-mi pot reconcilia cele doua jumatati ale constiintei, cea care ma indeamna sa fac, sa fiu, sa ma exprim, sa traiesc cu cea care, mai devreme sau mai tarziu dupa ce am facut, am fost, am trait, m-am exprimat, incepe sa ma mustre :). Mai bine zis, sa le pun de acord.
Ei, dracia dracului! Traieste-ti viata :).
Moral, in cazul meu, in ceea ce-i priveste pe ceilalti, este sa reduc la minimum deranjul pe care, eventual, li-l aduc, fiind, facand, exprimandu-ma, traind.


vineri, 29 iulie 2011

Excelent

Totul e bine cand se termina cu bine! Pana la urma, ai citit si tu una din cartile pe care le-ai tot cumparat :))))))
Si asta multumita pitipoancei de vagon :) Good for you, desi cred ca Nic n-ar fi ezitat "s-o faca din vorbe" pe domnisoara, cerandu-i sa sustina prin argument avantajele unei calatorii cu marfarul, vagonul de posta sau bagaje, fata de una cu vagonul de persoane...situatie cand cred eu ca n-ar fi ezitat "s-o faca" si din fapta :)

De ce la mine si nu la tine? Simplu:
* n-am chef sa fac anticamera la blogul tau;
* stiind ca nu citesti ce scriu, nu risc sa te deranjez in vreun fel sau altul, semnaland o crasa nepotrivire de caracter intre autor si personaj, intre a zice si a face;
*in definitiv si la urma urmei, nu scriu ca sa placa nu stiu cui, scriu sa-mi placa mie :)

Epic

Este interesant  ( nu zic nici amuzant, nici trist, nici delirant) sa vezi cum un pastor norvegian al carui unic fiu a cazut victima atacului din Norvegia declara public ca se lupta cu el insusi pentru a reusi sa-l ierte pe faptas, asa cum de altfel a propavaduit toata viata lui de pana acum, argumentand ca daca ar fi sa se lase coplesit de ura si de dorinta de razbunare, ar insemna o victorie pe toate planurile a atacatorului. Este declaratia lui, a unuia direct implicat, afectat de actul de violenta, mesajul lui adresat opiniei publice internationale. Nu stiu cat este de sincer, nu stiu nici ce simte cu adevarat si nici daca se va tine de cuvant. Este numai problema lui.
Straniu este sa citesc cum un om care nu are, cel putin in aparenta, nici o legatura cu Norvegia, norvegianul, atacul respectiv, indeamna la moartea in chinuri a faptasului. Adica nici macar nu tace si face, situatie in care presupun ca s-ar fi umplut de glorie, doar macane referitor la ce si cum ar trebui sa se faca. Si cine.
Deci da, asa e: unii sunt inteligenti, unii doar imbecili. Cum zici tu.

joi, 28 iulie 2011

Evaluare

Anul 1990 m-a gasit avand 25 de ani de viata, 17 ani de scoala, 6 ani de munca (in trei intreprinderi din domenii diferite de activitate), 4 ani de casnicie.
In anul 2011, situatia la zi se prezinta astfel: 46 de ani de viata ai mei plus19 ani de viata ca mama de baiat plus16 ani de viata ca mama de fata, 17 ani de scoala ai mei plus12 ani de scoala ai fiului plus 9 ani de scoala ai fiicei, 27 de ani de munca in diferite domenii de activitate, 25 de ani de casnicie. Toata aceasta insiruire de date cu caracter personal, numai de dragul expresiei “mintea romanului cea de pe urma”, pentru a evidentia faptul ca atunci cand imi exprim opinia cu privire la societatea in care traim, la viata reala, la viata de zi cu zi, cam stiu despre ce vorbesc. Si nu atat despre societate, cat despre mediul in care traim. Si iata cum am ajuns la media, mijlocul de propagare si de propaganda al marketingului, noua religie a pamantenilor.
Am avut o etapa in care ajunsesem sa cred ca metoda de “minte-ma frumos” aplicata de propaganda comunista a fost benefica, comparativ cu atacul psi la care suntem expusi in prezent, dinspre toate canalele de comunicare: tv, radio, internet, presa scrisa, carti, outdoor.
In vremea aceea stiam toti ca realizarile marete despre care se vorbea necontenit, fie ca erau ale tovarasului, ale partidului sau ale poporului, erau cel putin umflate, erau sortate, cenzurate. Dar constientul colectiv nu era alimentat cu mesaje negative, raul luand chipul si asemanarea fiecaruia dintre noi. Pentru unul ca  a lovit masina, pentru una ca i s-a rupt o unghie, pentru unul ca a murit, pentru altul, ca s-a nascut, insurat, divortat s.a.m.d. Era binele sau raul individual, asa cum cred eu ca ar trebui sa fie, de fapt.
Citeam undeva pe net ca libertatea totala ucide libertatea. Asa e. Si totusi, nu cred ca cenzura este solutia. Dar cred in autocenzura si autocontrol si nadajduiesc ca voi trai timpul cand oamenii vor invata si vor sti sa se autocenzureze si vor aplica autocontrolul, si in real si in virtual. 
Atacul psi despre care vorbeam a fost, in cazul meu, un bun execitiu care m-a ajutat sa ma scutur de tot ceea ce nu-i al meu, un exercitiu de pragmatism care nu m-a dezumanizat, ci m-a ajutat sa-mi reasez prioritatile, interesele, preocuparile, activitatile.
A avut loc un atac in Norvegia. Asta e. A murit nu stiu ce celebritate. Sa fie sanatoasa! :))
Vad un cadavru in calea mea. Ma intreb daca nu cumva eu l-am adus in stadiul acela. Nu, nu e cadavrul meu! Ridic piciorul, pasesc peste si-mi vad de drum. Mai ales in situatia cand in cale imi iese un cadavru viu.
Asta pentru ca problemele mele nu au devenit niciodata problemele omenirii, insa problemele omenirii au devenit de multe ori, problemele mele. De prea multe ori incat sa-mi mai pese sau sa-i mai permit cuiva, oricui, sa mi le paseze.

Legat de prabusirea marketingului agresiv prin el insusi, am vazut ca LIDL promoveaza marci private, de buna calitate, la preturi cu 20-30% mai mici decat ale brandurilor de renume. Marci private care se vand si se recomanda prin ele insele.
Asta pot sa fac, de dragul semenilor mei: sa scriu, ca doar nu ma doare mana :).

Efervescent

La plante, teoria haosului se manifesta diferit decat la oameni. La oameni, chiar si atunci cand moare cineva din Marea Britanie, in real, in mediul virtual romanesc, userii se iau la harta intre ei.
In paralel, atunci cand in Marea Britanie se incepe numaratoarea inversa pentru Olimpiada, ambasadorul lor din Romania joaca barbut cu fairplayul prin Ferentari.  Apai, futu-va lupii de engleji :).
In cazul plantelor, o samanta este luata de vant, dusa in cine stie ce directie si la cine stie ce distanta iar pe locul unde aterizeaza, creste o planta noua. Totul se petrece in liniste, fara parabolice batai de cap, pumni in barba si picioare in burta prezentate ca argument, si eterul si eternul ramanand neafectate de scurtcircuitul bulibaselii undelor magnetice emise de “ganditori” intr-o astfel de confruntare. 


miercuri, 27 iulie 2011

Excepțional

Mașina de citit-scris gândurile a fost nu numai inventată, dar și localizată. Iubesc genul ăsta de dezvoltatori! Îi iubesc tocmai pentru că nu se limitează la a fura prin extracție, gândul, dar îl și dezvoltă, transpunându-l nu numai în fapte, dar și pe hârtie.
În ceea ce mă privește, existența lor echivalează cu FOC. Free of charge, pentru cunoscători.
E ca și cum aș sta eu așa, întinsă pe o blană de alpaca (prefer să știu jaguarul în garaj) în dreptul unui șemineu și aș juisa gânzi, ca dublul unui gând limpede și fresh ca aerul de pe coasta Anzilor, ca apa de izvor, fără nici o grijă referitor la soarta acestora, știind acum că antena scribilor este în același timp, și pana ma. Pana mea, voiam să spun. De fapt, a lor.
Fara griji, știind “ca”-ul ca fiind exceptia de la “cât”, ca rezultat al împărțirii “decât”-lui între prefix, sufix și rest. In peace.





marți, 26 iulie 2011

Excursie

In Epicentrul Cuvantului. Scopul deplasarii, scuza mijloacelor....ha, ha.


Expeditie

Atentiune, atentiune! Luati seama la semnal! Fulgeratul este semn ca trebuie sa urmati pasii inscrisi pe tichetul de imbarcare pe care il aveti la purtator. Tunatul e cu adunatul:
Orzul la orz. Gastile la gaste. Rugam spiritul de gasca sa nu se mai lase agitat de diacritice….Caspar, potoleste-te!
Mai bine da o mana de ajutor:
  1. iarba gastii sa se regrupeze la un loc cu coada racului si cu turita mare si sa se agate de lana oilor, blana animalelor ierbivore si hainele oamenilor blajini.
  2. ete rucola! hotariti-va: ori laba gastii ori talpa gastii.
  3. mai, pui de gasca, locul tau e printre papadii.
  4. doamnele tip gasca sunt invitate sa intre in randul granatelor.
  5. domnii sunt rugati sa nu mai arunce cu pietre, nici macar pretioase!
Pe locuri, fiti gata, START:

Euforie :)



duminică, 24 iulie 2011

Epilat si Euxin

Spuneam undeva, candva despre mine ca atunci cand imi este lene sau nu am bani, timp sau chef sa ma epilez, ma rad.
Deci sunt rasista.

Oh, dar am momente cand pur si simplu ma topesc ca o panza dupa un vin bun.
Deci sunt si sovina.

Am trait si o vreme cand melodia asta mi-a fost rugaciunea mea de toata ziua.
Deci asta e, pot spune ca sunt natkingonalista.

Urasc cojile de seminte scuipate la intamplare!
Deci da, sunt antiseminta.

Dar iubesc plaja si soarele si marea si “sex on the beach”.
Deci sunt o bicioasa.

Xenofoba nu sunt, ca nu m-a deranjat Xena niciodata. Ba dimpotriva, chiar mi-e drag acest personaj. Mai degraba as zice ca-s xenofila, din acest punct de vedere.

Si faptul ca imi incep anul cu Ianuarie si il inchei cu Decembrie, iar Saptamana o incep cu Luni si o inchei cu Duminica, ma face sa fiu o extremista. Particularitatea acestui articol de autor consta in faptul ca ziua de joi o las pentru Vama Veche, un loc pe unde doar am trecut, spre deosebire de alte 21 de plaje din lumea asta mare, unde am simtit ca traiesc.
Trei papuci :).

Expunere

Heraldica

Ce a fost, a fost. Ce va fi, nu stiu, dar imi pot imagina.

Sa ramanem ancorati in trecut prin traditii, prin simboluri, semne si semnificatii, nu inseamna decat sa repetam la nesfarsit acelasi trecut. Ca sa pasim inainte, ii dam acestuia o nuanta de nou. Mai o pata de culoare, mai o dunga si gata. Este ca si cum zugravim prin casa.
Verde. Se schimba nu doar forma, nu doar fondul, dar poate ca verdele, ca si culoare a prospetimii, a tineretii, este tocmai impulsul necesar si suficient, branciul avansarii noastre: verde, galben si albastru; orange, rosu si galben; visiniu, rosu si albastru :)
Ar insemna asta ca ne renegam trecutul? Nicidecum! Ar insemna doar ca am avut curajul de a pasi cu adevarat spre viitor, ca ne-am desprins si despovarat de istoria in care eram ancorati la modul sufocant.
Au gresit inaintasii nostri? Nu stiu si nici nu mai are importanta asta. Ce facem noi este cu adevarat important. Trebuie sa recunosc ca pana aseara nici prin minte nu mi-a trecut sa pun la indoiala stema Romaniei si masura in care ne reprezinta.
Si totusi, cum de nu mi-am dat seama pana acum ca atata timp cat pe stema tarii se afla animale, animale se vor afla si la conducerea ei?
Nu am in intentie sa jignesc animalele, dar nici nu-mi mai pot dori ca om, sa fiu reprezentata de acestea, fie ele un bour, un delfin, un vultur, sarpe, lup, leu si nici de doi barbati cu brate tari.
Puii de lei se nasc dintr-un leu si o leoaica, dar de unde pana unde lei pe aici pe la noi? Si apoi, leul este rege, dar tot unul al animalelor. Sa lasam, asadar,animalele in pace si sa nu le mai aducem printre noi. Ce stema ar merita Romania noastra draga? Ce semne geometrice, ce simboluri? Frunza de stejar ar fi frumoasa ca si cea de vita de vie. Daca ma gandesc bine, nimic din natura nu are o forma geometrica regulata. Poate doar perla. Dar ma intreb de ce ne-am alege noi, oamenii sa ne reprezinte o frunza sau o perla?
De altfel, nu in geometrie ne regasim noi, oamenii, semn ca nici Omul Vitruvian al lui Da Vinci nu ar sta bine ca stema pe drapelul nostru. Ce dar i-as face eu tarii mele de ziua ei? He, he...
Ce ii doresc eu tarii mele de ziua ei: "Dulce Romanie", fie ca dulceata ta sa nu mai atraga mustele! Fie ca dulcele tau acrisor sa fie hrana numai pentru ai tai, iar strainilor sa le fii doar strugurele acru catre care ei sa nu mai intinda mana si la care sa nu mai ajunga in vecii vecilor, amin :).

sâmbătă, 23 iulie 2011

Enervatul

-Buna ziua!
-Buna ziua!
-Incep prin a va intreba daca aveti pe stoc produsul cutare. Asta ca sa evit pierderea de timp pe care tocmai am pierdut-o la filiala multinationalei puncte puncte (punctele se pot lejer citi ca fiind “OLPM”, sau “orez cu lapte de puta madre”), al carei dealer sunteti.
-Va spun imediat….da, il avem.
-Bun, urmatorul pas este sa va intreb daca prestati aceleasi servicii ca si firma mama.
-Da.
-Aceleasi, aceleasi? In aceleasi conditii?
-Aceleasi, in aceleasi conditii.
-Bun, deci vreau asta, asta si asta.
-Asta si asta se poate, dar asta nu.
-Pai tocmai ati spus ca se poate exact asa ca si la firma mama!
-Dar de ce ati venit aici? Era aglomerat la ei?
-Nu! Tocmai v-am spus ca nu au produsul pentru care solicitam eu asta, asta si asta pe stoc!
-Deci asta si asta da, pentru asta va duceti la ei.
-~!@#$%^&*()_+-09876543221`1, adica nervi.
-Nu va enervati!
-Recunosc, eu ma enervez (pe mine ma) relativ usor si destul de frecvent. Mi se intampla adesea cand sunt proasta. Adica mai tot timpul. Poanta e ca pe banii, pe timpul si pe nervii mei, imi da mana sa fiu oricat de proasta vreau eu si pot. 
Insa pe timpul, pe banii si pe nervii mei, tu nu ai voie sa fii proasta. Nici tu si nici ala care te-a pus sa ocupi acest loc de pomana. Simplu.
In timpul acesta, sefu' al mare de la multinationala, era dus cu avionul personal sau cu iahtul sau cu pluta :).


Elegie

 :(


 


Drum bun, fata :)

Egoism

Unu se simte prost. Sau una. Cheama salvarea. Nino, nino, nino, nino, nino, nino.....
Oare cati neuroni de-ai unora care nu au chemat in viata lor salvarea si-au dat duhul, de cate ori unu s-a simtit prost. Sau una.

 

Eficienta

Pupat piata independentei:)



Pfuai, ce frumos canta uratu' asta :)

vineri, 22 iulie 2011

Excuza

Am urcat intotdeauna nu mai sus de unde sa nu mai pot cobori. Am coborat intotdeauna nu mai jos de unde sa nu mai pot urca. La fel au stat lucrurile si cand sus-jos s-au manifestat in plan orizontal, ca stanga-dreapta, inainte-inapoi. Si toate acestea, numai cu ajutorul si multumita Etaloanelor. Dar nu stiu cum sa spun, tare as vrea sa traiesc experienta de a ma simti bine in locul si clipa, oricand si oriunde m-as gasi, in absenta tuturor acestor etaloane de plafon:).

Etalon
Daca tu, cel/cea care se intreaba, intrebandu-ma intrebari in cheia cuvantului “inteles” esti Instinctul/Intuitia meu/mea, atunci impaca-te cu gandul ca aceasta iti este soarta:).

Ecumenic

Presupun că spre finele lui iulie, începutul lui august, odată cu prima mușcătura a ghearei de excavator din pământul abia eliberat de sub dictatura apăsătoare a asfaltului de către cel ale cărui mâini au fost înlocuite cu un picamer, se va descoperi portalul spre paradisul pierdut și regăsit acum, odată cu primele lucrări la metroul din Drumul Taberei. Cam ca în “King of California”, dar ușor diferit, că doar noi nu suntem americani, ci suntem romani și România este o altfel de Țară a tuturor posibilităților. Dacă Michael Douglas a descoperit portalul spre paradis săpând în podeaua unui hipermarket, autohtonul Dorel va funcționa după model mediteranean când, la polul opus legendarei prăbușiri în sacrificiu a Meșterului Manole, odată cu siesta de după masa de prânz, toți copacii sacrificați dimineața în scopul extinderii rețelei de transport subteran în directă proporționalitate cu rețeaua de conturi bancare ale celor implicați ca și specimen de semnătură pe contracte și alte documente ce stau la baza viramentelor bancare, vor crește la loc îndoit, întreit, împătrit, înzecit, însutit. Fiecare nou copac va avea în el o casă de om și o căsuță de păsărele.
Unii copaci vor fi recunoscuți după pitpalac, unii dupa pitulice…un pitpalac, o pitulice, un pitpalac, o pitulice, un baobab, un sequoia, un sequoia, un baobab, un cocoș, o pupăză din tei, un fazan, o ciocănitoare, un cuc, o mierlă :)
Desigur că varianta oficială a celor de la SRI, ANI, DNA, Parchet și Magistratură, Curtea Constituțională, Președintie, Executiv, Legislativ și Consiliul Local va fi aceea că lucrările au fost înghețate pe termen nelimitat, fiindcă și gheara și picamerul s-au împotmolit în substratul dincolo de care se găsește un uriaș zăcământ natural de golden brau.
Pentru doritorii de wurst și pretzels: cătați la Kaufland, în fund, stânga_centru_dreapta.

Eunuc




joi, 21 iulie 2011

Eviscera

Ultimii ani din viata mea de pana acum mi i-am petrecut incercand sa elimin din hrana pentru trup si suflet, toate otravurile, toti aditivii alimentari, toate adaosurile, toate E-urile, unele mai metaforice decat altele. Mi-am pierdut acest timp, fara a realiza ca otrava e in capul meu, ca eu sunt capul rautatilor: ani irositi, animozitate, animal, anihilare, ani lumina, la anul si la multi ani, un fel de la pastele cailor.
Si toate acestea fiindca m-am incapatanat sa nu ma consider ca fiind  urmasa a Evei, femeia care, daca ar fi avut un Evantai, ar fi reusit sa atraga asupra sa privirile barbatului ei si altfel, nu numai servindu-i mar, compot de mere, placinta cu mere sau strudel, ca o trece dragostea prin stomac, dar invariabil are unul si acelasi sfarsit. Asa cum Eva a sfarsit prin a fi Evacuata dintre elitele edenice. 
Si nici de teapa tinerei EBA, uncenica Elenei n-am fost, ca sa ma sui pe tocuri, pana haaaat, in Parlamentul European. Vai si amar de capul meu!
Asa imi trebuie daca m-am crezut vreo Arwen, crezand ca o simpla initiala face din mine o Elfa. Pai ce, eu am fata de fata solistului de la Aerosmith? Fata si talentul ei? Doamne fereste! Pai numai Eowyn a reusit sa-l ucida pe Nazgul, ca doar exista fapte, actiuni si oameni pe care numai Femeia le poate infaptui.
Asa ca am purces la o autopsie, un simplu seppuku fiindu-mi insuficient. M-am intors pe dos: am scos din mine tot, am sortat, am setat, am selectat, am eliminat dupa modelul unei defragmentari. Restul l-am dat la Caini.
Ham, ham…un fel de sunca de Praga :)
Eeeeeeeee, alta poveste era daca in loc de ham, ham, ar fi fost bow wow :). Diferenta este una ca de la cer la pamant , ca de la un trandafir la calbasi…tot un carnat, chiar daca unul fonetic. Ca doar esenta face diferenta.
Ese ca (noul asa), incepand de azi, m-am hotarat sa ma schimb in Eni :)


miercuri, 20 iulie 2011

Ecler

Papa bun, cu ciocolata si vanilie :)

Evident

Emancipare

Disney channel dixit:

“Daca nu poti spune adevarul despre tine, nu-l poti spune nici despre ceilalti”.
“Opusul intunericului nu este lumina, ci dragostea”.

AniS dixit:

Sa vezi ce fantastic e sa faci dragoste pe intuneric! Lumina spulbera toate incertitudinile si, odata cu ele, toate fanteziile :).


Eros

Elucubratii

Explicatie

Sunt in etapa aceea a Existentei in care ea, Existenta mea, a devenit numai substantiv. Exist doar prin ceilalti. Sau pentru ceilalti. Este nu neaparat o forma de protest sau de rezistenta, ci o detasare de tot si de toate. Un abandon.
Am existat pana m-a luat dracul, ce mai incolo si incoace :) .

Epitaf

Ci iata cum forumul realitatea a avut aceeasi soarta cu cea a Bibliotecii din Alexandria.
Scoate, drace, ce-ai pitit! :) .


Epistola

Da, te urmaresc :))) .


Erata: Tu esti eu, eu sunt ceilalti, ceilalti sunt tu.

Exercitiu de exorcism prin extorcare

Mama si Tatal :)

Ai cui.

marți, 19 iulie 2011

Eliberare

Decat "Cartea lui Eli" mai bine o bere buna :)

Examen

Azi vreau sa scriu despre Pensiunea Anu si Hotela Florentul, o investitie romano-elvetiana, un parteneriat de tip doi in unu. Unica astfel de concreta existenta din tara si, mai mult ca sigur, din lume: Oglinda. Mai pe intelesul elvetienilor, der Spiegel sau le Miroir sau despre cum este sa ti se implineasca un vis, exact pe dos. Adica invers.
E ca si cum treci Raul peste o punte ce crezi ca te va conduce spre Unda Verde data implinirii dorintelor si spre Albastrul Asteptarilor cuminti si blande ca sperantele unui cer senin de dimineata limpede, ca o cununa multicolora a pasilor mai mari sau mai mici, mai apasati sau mai duiosi prin care ai dat asteptarilor, forma de Actiune, de Fapta.
Si treci puntea cu pas usor, poate usor jucaus, sarind cand pe un picior, cand pe al doilea, doar pentru ca-ti plac la nebunie vibratiile, tremurul si arcuirile aliajului din care este faurita. Si dai peste o statie de betoane, chiar daca avand forma ordonata a unui teren de fotbal, a unuia de tenis, sau a unei parcari.
Scrasnesti din dinti si urmezi protocolul: joci un fotbal, joci un tenis, parchezi regulamentar masina si fugi in cautarea Muntelui. E ca si cum retraiesti frustrarile din copilarie cand, desi stii ca Marea si Soarele sunt prietenii tai cei mai buni si abia asteapta sa te imbratiseze, si tu pe ei, intervin adultii si te prind ca intr-un navod, cu restrictiile si interdictiile lor de forma unei palariute, a unei creme, a unei umbrelute, a unui program batut in cuie de stanga, dreapta, fata, spate si a unui lant de geamanduri pe care sta scris cu litere de-o schioapa: “Nu ai voie in apa!”.
Si te faci mare si pleci in cautarea Muntelui. Si il gasesti, mai intai, ca pe o Pajiste plina cu Flori, dintre care, primele pe care le recunosti sunt cele de nu-ma-uita, galbenelele si coada calului. Si unicul regret este ca nu ai rasfoit la timp o carte despre Potiuni. Eu pot, tu poti, el/ea poate, noi putem, voi puteti, ei/ele pot...
Dar imediat regretul asta e compensat de bucuria de a fi citit “Copacul” si de a fi vazut “Apocalypto”.
E luna plina, dar nici o balta in care sa se reflecte si in care eu sa ma arunc, asa cum citisem in “Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus”. Si de aceea ma gandesc sa trec din nou podul, un pod rigid, dur, de neclintit, incremenit in proiectul sau. Ma razgandesc, ma descalt si cobor Raul. Cu atentie sa nu alunec si sa cad. In definitiv, pietrele sunt cele ce raman, dupa ce trec prin raul de foc. 
Asta sunt: o piatra vulcanica. Un zar mai mult sau mai putin norocos aruncat la intamplare, de Morfeu.

luni, 18 iulie 2011

Exhaustiv

Nu stiu care este numele ei, dar pot deosebi o fata brazdata de greutatile vietii de una buhaita de la bautura. De la bautura contrafacuta, falsa, ingurgitata zilnic, in loc de apa.
Ii voi spune “femeia de serviciu” si atat. O stiu, parca, de o viata. O stiu ca fiind cea care matura scarile, spala pe jos, spala geamurile, matura strada, duce gunoiul si desfunda ghena de gunoi pe care oamenii "civilizati" o tot infunda cu nimic altceva decat comoditatea lor, indiferenta lor, nesimtirea lor. 
Am infundat vreodata ghena de gunoi? Bineinteles ca da. De ce? Dar de ce nu, atata timp cat nu eu sunt platita pentru a o desfunda, ci eu sunt cea care plateste.
As vrea sa o vad pe femeia de serviciu si altfel decat o stiu, vesnic intr-o tinuta de lucru, daca astfel se poate numi tinuta ei mereu jegoasa, mereu ponosita. Imi amintesc ca multe dintre “tinutele” mele au ajuns la ea. Poate ca nu i s-au potrivit, pe vremea aceea eu fiind slaba, ea fiind la fel ca si acum. Nu s-ar zice ca este subnutrita. Dar as vrea s-o vad pe femeia aceasta si in tinuta in care ea, eventual, ar merge la biserica, deoarece am toate motivele sa cred ca nu frecventeaza salile de cinema, salile de teatru sau alte astfel de evenimente culturale. Se numeste ca traim in realitati paralele, realitati ce nu se intersecteaza decat in timpul orelor ei de program.
Vineri plecam la cumparaturi, cand m-am intalnit ultima data cu ea. Femeia de serviciu era in doliu. Am coborat din masina si astfel am aflat ca fiul ei de nici 37 de ani, unul din cei cinci fii ai ei, tocmai murise, rapus fiind de problemele de sanatate, nicidecum de vreun accident rutier sau de munca. Femeia de serviciu plangea si povestea ca astfel s-a vazut acum, la batranete, obligata sa-si creasca nepotii, a caror mama este disparuta de mai bine de patru ani. Imi amintesc ca acelei mame ii atrasesem atentia, cam pe acea vreme, la copiii ei lasati nesupraveghiati si aflati in pericol de a se accidenta. Nepasarea acelei “mame”, inconstienta ei a picat atunci intr-o izbitoare contradictie cu imaginea unei catele care alunga de langa culcusul ei, pentru a-si apara puii, pe oricine incearca sa se apropie si ii tine la distanta chiar si pe cei ce o hranesc. Nu intamplator vorbesc despre asta acum, pentru ca tot vineri, pe cand eram in piata, o fata buhaita de bautura, dar de data aceasta, a unui barbat, se tanguia cerandu-mi sa-l ajut cu niste bani. La cativa metri departare, in paralel, se petrecea o scena in care doi caini maidanezi isi disputau teritoriul. Ceea ce stiu acum este ca daca as fi avut aceasta forta, in clipa aceea as fi schimbat rolurile intre ei.
In fine, femeia de serviciu nu a putut fi sau nu a vrut sa fie mama pentru cei doi nepoti. Pe cel mic l-a dat la un centru de plasament, de unde a ajuns in grija unei familii. Pe cel mare il cheama Bogdan. Bogdan are 10 ani si ochii de un cafeniu istet. Lui Bogdan ii place matematica. Bunica-sa spunea despre el ca este as la matematica. Ii place matematica, dar nu prea ii place de doamna invatatore, nu pentru ca este exigenta, dar pentru ca ii cearta cam fara motiv. Plus ca pauza nu este decat de 5 minute, in care ei nu sunt lasati decat sa mearga la toaleta si atat. Bogdan are FB la matematica si, odata ce s-a obisnuit cu ea, conform marturisirii sale, a crescut de la satisfacator la FB si la romana. I-am spus ca asa sunt mai toate doamnele invatatoare si ca sa se gandeasca si la ea, deoarece daca ei, nazdravanii, patesc ceva neplacut in timpul pauzei, invatatoarea este trasa la raspundere sau, ma rog, scoala. L-am intrebat daca i-ar placea sa se faca inginer, atunci cand va fi mare. O intrebare idioata, recunosc, dar recunosc si ca nu stiam despre ce sa vorbesc cu el. Si mai recunosc ca povestea lui Bogdan m-a induiosat, insa sper ca el nu si-a dat seama de asta si mi-a zis ca ”o sa vada el, cand va fi mare”.  L-am luat pe Bogdan cu mine, sambata dimineata, si am facut cativa pasi impreuna si am vorbit despre una, despre alta. La un moment dat mi-a zis ca “stie”. Ceea ce ii doresc, este sa nu uite. Sa nu uite ceea ce i-a facut rau. Sa nu uite si sa nu repete aceleasi greseli, chiar daca nu poate indrepta greselile celorlalti, ale celor ce l-au facut sa sufere. Si care au fost cei pe care el i-a iubit cel mai mult.

duminică, 17 iulie 2011

Etimologie

As putea intelege de ce viata este un continuu suis si coboras, fiindca viata nu este un ses. Viata mai este si un munte si o vale si o lunca si un estuar si un deal si o prapastie si o obcina si o rapa si o pajiste si o padure… Dar nu pot intelege neam, continuitatea acestui gen de echilibru straniu, in care suisul unuia este o completare a coborasului altuia. Dar pana cand? Se impune de urgenta o discontinuitate!
Hi, hi, canta frumos copiii astia : “ai mei, ai mei, ai mei n-au avut habar, cat de sus, cat de sus, cat de sus pot eu sa sar”:). La fel de frumos ca tinerii studenti la geografie pe care i-am intalnit la 1280 m altitudine si impreuna cu care, printre beri baute si tigari fumate, am schimbat impresii despre toponimie si harta.
Ci iata-ma cum, urcand-coborand pe Muntele Rosu, am simtit fugindu-mi pamantul de sub picioare. Ci iata cum m-am sprijinit pe un toiag dintr-o ramura de brad, ce m-a dus cu gandul la coborasul-urcus al lui Moise prin Marea Rosie. Ci iata-ma un om matur, dand in mintea copiiilor si rostind cu glas tare, jucandu-ma cu antonimele :
”Tarise e numele tau!”.
-Si totusi, ar trebui sa nu li se permita masinilor accesul in Sfanta Padure.
-Nu poti interzice accesul masinilor! Este ca si cum un bolnav de inima nu ar avea sansa sa vada Muntele.
-Ar trebui ca ologul sa priceapa ca nu este buricul pamantului si sa-si accepte neputinta de a muta muntii! Nici eu nu voi ajunge niciodata pe Luna, iar acesta nu constituie un motiv pentru care sa nu pot muri. Simplu.
-Esti rea si egoista!
-Da, viata m-a invatat sa fiu asa. Viata care nu este un ses, ci mai este si un munte si o vale si o lunca si un estuar si un deal si o prapastie si o obcina si o rapa si o pajiste si o padure…
Am stat in genunchi si am mancat fragute. Cu o mana le adunam si cu o mana le duceam la gura. Apoi mi-am pus palmele pe pamant si fruntea si i-am multumit Maicutei pentru Darul sau. Si la ce bun a ajuns bolnavul de inima pe Munte, daca nu a gustat din toate acestea? Nu a gustat din toate acestea, dar a lasat in urma sa o dara de fum si praf.
Intr-un Duster, o gasca de nebuni cantau: “Doar o viata, doar o viata nu-mi ajunge, doar o viata nu-mi ajunge sa iubesc”…
Am inceput sa plang de atatea vorbe goale. Am plans pana cand la masa noastra s-a asezat un zapacit. A venit si ne-a spus povestea vietii sale, aceea in care a tras o basina rasunatoare cu efect de discontinuu in continuitatea unui cuplu de indragostiti. Am dat din plans in ras. Cum sa razi de o astfel de discontinuitate, de inutilitatea ei? Si cu cat ma intrebam, cu atat radeam mai tare de povestea povestilor.
Am gandit eu bine cand am gandit ca Universului nu-i sunt suficiente cuvintele de om. Altfel nu-mi explic de ce eu ii spun lui una si el imi intoarce alta. Universul asta este un tampit, fiindca nici vibratiile de om nu-i sunt suficiente!
Jos Universul!


joi, 14 iulie 2011

Ete, na!

Viv la Frans!
Hai c-am baut dupa francez. Adica ce, daca frantuzul frantuzeste, eu nu pot romaniza romaneste? I-auzi, ia:



P'aia cu "Caderea Bastiliei" o las pentru Mirei Matiu. Hai sa traiesti, Sarcozi :)

Ciușca burek


Se ia ardeiul kapia și se pune la copt. Odată copt, se acoperă cu un praf de sare și se lasă la racit. Apoi se curață de coajă, se elimină prin tăiere cotorul și se curăță de sâmburi, cu grijă, astfel încât să nu i se aducă prejudicii formei tubulare a măriei sale. Imediat ce ardeiul e gătat, se feliaza cu delicatețe cașcaval sau brânză, după gust, și se împerechează: o felie de cașcaval/brânză, un ardei copt. Pasul următor este că se prepară după rețeta de șnițel parizian sau vienez, după gust.
Să vă tihnească!


miercuri, 13 iulie 2011

Evadare




Nisip

Egalitate


Obosit si satul sa se iroseasca in zadar udand tinuturi vesnic aride, batranul Râu si-a intors fata de la ele. Porneste de acum, plin de prospetime si voie buna, spre tanara padure de stejari rasarita pe locul celor retezati cu atata cruzime de taietorii de lemne.
"Stejarii nu mor niciodata!" striga ei, in timp se ce inalta si-si deschid coroanele spre  lume, imbratisand-o.

marți, 12 iulie 2011

Evlavie

Am o amintire care ma urmareste pe oriunde as fi. Nu stiu daca este un vis al ochilor mei deschisi, o proiectie a mintii mele, a imaginatiei, o informatie scrisa, inscrisa, scrijelita, desenata in mintea mea, in sangele meu, in constientul sau inconstientul meu. Dar stiu ca ea ma urmareste sau ma urmeaza pe oriunde trec, oriunde m-as afla: Strada. Strada Mea, o strada pavata cu piatra cubica, o intersectie cu sens giratoriu, in mijlocul careia se gaseste o Gradina, semn ca in oricare directie te-ai indrepta, este una si aceeasi cale: Calea Ta.
Pe Strada nu sunt masini, nu sunt tramvaie sau alte mijloace de transport in comun, nu sunt autoturisme. Strada are un sens pe stanga si un sens pe dreapta. Mai are o Cupola, o Arcada tesuta din increngaturi, din imbratisari ale pomilor Stangi cu cei Drepti. Nu vad Cerul, dar il stiu si pot avea incredere ca este si ca il pot vedea oricand imi este dor de el. Vad, in schimb, Pamantul: Pajistea, Gardul Viu si Casa. Mai vad un leagan, un foisor, o masa cu scaune in jurul ei. Nu-i vad intotdeauna pe locatari, dar vad Viata, semn ca acestia sunt Oameni. Un Om, o Oama, un Om, o Oama, un Om, o Oama…:).



duminică, 10 iulie 2011

Entuziasm

:)






Exuberant


Dupa nu stiu cat timp, in dimineata asta am intins pe o generoasa felie de paine un strat generos de unt, deasupra caruia am asternut un altul, la fel de generos de dulceata de fragi. Mi-am preparat un ceai verde in care am scaldat si cateva frunze de menta.
L-am imbogatit cu un varf de miere, atat cat sa fie numai bun de baut, pe gustul meu.
Savurez sanvisul si ceaiul si mi-l amintesc pe Michael, in interpretarea lui John Travolta, pe cand isi ascundea aripile sub balonzaid:
"Tineti minte! Indiferent de ce vi se spune, niciodata nu este suficient zahar!"
Crant, mi-am infipt dintii in dulce si generos, si zbang,  mi s-a aprins beculetul: ce doamne iarta-ma de gust ar avea ciorba de potroace cu o tona de zahar in ea?!
Dau fuga, schimb canalul pe Discovery, unde deja celebri realizatori ai emisiunii, incercau sa desfiinteze mitul cu si despre sarea in bucate.
N-au reusit. Sarea si piperul vietii nu pot fi inlocuite de dulce excesiv. Ce-i al lor, e pus deoparte.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Esență



În Locașul de Cult al Frumosului și al Bunului Gust a fost superb! Ca în Rai. Au locatarii acestuia grădina, o splendoare! Am făcut poze, dar nu vi le arăt  :). În timp ce noi îl vizităm, descoperindu-l ca pe o Lume Nouă, Stareța vorbea cu un belgian. Bine, eu aeriană cum mă știu, nu am ascultat ce spuneau, doar am remarcat ce frumos vorbea ea franceză.
El îmi povestea mai tarziu:
-Ai auzit despre ce vorbeau Stareța cu belgianul?
-Am auzit, dar nu m-am concentrat asupra dialogului.
-Belgianul se lăuda cu sortimentul vestit de bere, al Starețului de la Locașul de Cult al Frumosului și Bunului Gust similar celui unde ne găsim. Stareța, la rândul ei, se lăuda cu vinul ei alb, ușor rose:).

Etica

Constitutia

Inteleasa ca “Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc”, atunci este unica ce te poate salva de orice criza.
Vazuta ca “Lege fundamentală a unui stat, investită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respective”, atunci este la fel de valida ca si statul care a conceput-o. Daca statul este nul, ea insasi este o nulitate.

TocAnita de stanga

Eu nu stiu cum este in tarile capitaliste, acolo unde oamenii nu au trait pe pielea lor comunismul. M-am nascut in comunism. Poate ca si asta este tot vina mea, cine sa stie?! Ideea este ca nu vad de ce ar interesa pe cineva cum au devenit unii bogati si nu ar interesa mai degraba contributia lor la BUNUL MERS al societatii, al comunitatii, al omenirii. Dupa acest criteriu i-as judeca iar nu dupa altul. In definitiv, cine te-a impiedicat pe tine sa fii bogat? Daca ai ales sa te supui legii, a fost alegerea ta. Daca ti-ai ascultat constiinta, a fost de asemenea, alegerea ta. A intrat cineva cu forta in casa ta si ti-a furat din bani, din averea ta, din bunurile tale, sau te-ai prezentat la ghiseu in prima zi a anului nou ca sa-ti platesti impozitele stabilite prin lege?
Si daca te-ai simtit furat, de ce ti-a fost frica sa lupti, sau daca nu ti-a fost frica, ce te-a impiedicat sa lupti?
Si daca ai facut asta, ai respectat legea sau ti-ai ascultat constiinta, atunci de ce vrei sa fie pedepsit cel ce nu a urmat calea ta? Si daca vrei sa fie pedepsit, atunci de ce nu-l lasi pe Dumnezeul in care crezi, sa-si faca treaba? Sau nu esti decat un fariseu, un ipocrit?
Si daca te simti nedreptatit si simti chemarea de a-ti face dreptate, atunci lupta pentru dreptatea ta. Dar lupta lupta ta, nu a celuilalt.

TocAnita de dreapta

Daca nu stii ce sa faci cu mainile tale, tine-le in buzunare! Dar baga-le in propriile tale buzunare, nu in ale altcuiva!
Daca ai stat pe tusa si nu ai intrat in joc, multumeste-te doar cu spectacolul la care ai fost martor, dar premiul nu ti se cuvine!
Daca nu-ti place jocul, ramai atunci un spectator, dar nu ravni la un loc pe podium!
Nu ravni la ce nu meriti, la ce nu ti se cuvine, la ce nu este al tau! Nu incerca sa furi, nu incerca sa cumperi un premiu castigat de un altul...castiga-l tu!
Daca ai jucat si ai iesit pe ultimul loc, acela este premiul tau. Fii mandru de el si de tine!
Daca vrei un loc mai bun, unul pe podium, data viitoare joaca mai bine, fii mai bun, depaseste-te pe tine! Nu ii purta pica, nu il uri, nu il invidia pe cel ce a reusit asta inaintea ta! Pune-ti in gand sa fii mai bun, doreste-ti sa ajungi pe primul loc si apoi, pune-te pe treaba, treci la fapte!
Nu mai este la moda: "cere si ti se va da!"...acum se poarta: "ceea ce cauti, aceea gasesti, de aia ai parte!"
Tu, cel de pe primul loc, fii fericit! Bucura-te de premiul tau, pune-l la loc de cinste, dar nu te fali cu el! Lasa pe altul sa te aprecieze. Si nu pleca urechea la critici carcotase. Tu stii cel mai bine cum ai ajuns pe primul loc.
Gandul cel bun pentru toata lumea!


Reteta de TocAnita


Dorintele oamenilor sunt dupa chipul si asemanarea lor. De aceea cred ca este gresit sa-i urezi cuiva de "indeplinire a tuturor dorintelor". Mai bine ii doresti "ganduri bune".
Atunci cand nu ai alta portita de iesire, spune ca ceilalti, dar fa intotdeauna ca tine.
Sa amagesti pe cineva inseamna sa actionezi impotriva acelui cineva, sa te folosesti de increderea pe care o are in tine, de sperantele pe care si le-a pus in tine. Sa dezamagesti pe cineva, in conditiile in care nu i-ai promis nimic, nu poate insemna decat ca acel cineva s-a amagit singur in ceea ce te priveste. De aceea spun acum ca sa amagesti pe cineva este mai rau decat sa dezamagesti pe acel cineva. Este pacat.
Unicul adevar valabil este cel revelat. De aceea suntem cu totii parte a unui Adevar Total. Acesta este cel ce ne leaga unii de ceilalti. Numai aflandu-l te poti elibera de aceste legaturi (unele dintre ele, chiar bolnavicioase).
Ia seama la ce-ti spune copilul tau, sau copilul din tine. Asculta-l si incearca sa intelegi. S-ar putea sa-ti aminteasca ceea ce tu ai uitat, ceea ce nu ai stiut, ceea ce trebuie sa stii.
Nu te impovara incercand sa salvezi lumea intreaga! Viata ii aduce intotdeauna in acelasi loc si acelasi timp pe cei ce au nevoie de ajutorul tau, sau care au menirea de a te ajuta.
Ceea ce nu a aflat, sau poate ca stia dar nu a vrut sa creada Garcia Marquez, este ca tot ce spui se poate intoarce impotriva ta sau poate fi folosit impotriva ta. De aceea cred ca este mult mai important sa faci decat sa spui. Faptele, iar nu vorbele infaptuiesc cuvantul.
Calcaiul lui Ahile a fost doar un punct vulnerabil. Tendonul lui Ahile a fost tendinta lui catre o glorie eterna cladita pe moartea atator anonimi. Nici "eroul" si nici victimele sale nu se aflau in timpul luptei lor atunci cand s-au intalnit. De aceea spun: vezi-ti de viata ta, lupta in lupta ta, fii propriul tau erou.
Timpul nu este niciodata in criza...doar crizatii nu pot vedea ce frumos este acum afara.
Cand in fata ta se deschide miracolul, cand ai sansa unei asemenea imense bucurii, traieste-o! Traieste-o inainte de a incerca sa o imparti cu altii. Altfel ai ocazia sa intelegi ca ceea ce credeai a fi altruism nu este decat ridicarea unei bariere in calea infaptuirii lui si ca el iti era deschis doar tie. Sau ca acei altii alaturi de care ti-ai dorit sa-l traiesti, nu erau pregatiti pentru a-l primi.
Vorbind acum despre dorintele bune, blande, benefice, a caror indeplinire iti aduce bucurie, placere, satisfactie, implinire, multumire, toate dorintele astea pe care le-ai dorit, pentru care te-ai rugat si pentru indeplinirea carora ai muncit si te-ai zbatut si ai luptat, atunci ele chiar trebuie indeplinite. Viata omului n-ar avea nici sens si nici rost fara toate acestea. Iar indeplinrea unor astfel de dorinte nu te poate conduce la plictiseala de moarte decat, poate, in situatia in care le primesti pe toate de-a gata. Este cazul asa zisilor copii de bani gata sau crescuti in puf.
M-a amuzat teribil povestea unui gunoier din Anglia, si care probabil ca nu era englez, din moment ce era gunoier. Avea 19-20 de ani cand a castigat la loto multi bani. Pana pe la 26 de ani a trait cat altii nu traiesc in trei vieti. La 26 de ani s-a intors de unde a plecat, ca ramasese fara nici un ban. Radea cand povestea asta si nu avea nici un regret.


Echitate

Am visat ieri noapte ca am ajuns din nou la scoala. Si nu la orice ora, ci la cea de matematica, cea mai urata si inutila materie dupa parerea mea. Norocul meu ca proful era tanar si nelinistit si ca nelinistea lui m-a ajutat sa-mi schimb parerea despre materie. Drept multumire i-am povestit despre blogul meu si ne-am intins la discutii despre viata si despre viet si am uitat complet de radical. Nu de alta, dar eu nu m-am dus niciodata la piata sa aflu radacina patrata a radacinoasei, ci am fost pentru a o cumpara cu scopul imbogatirii nutritive si organoleptice a supitei si/sau salatei. Si nici nu m-am dus la piata cu minus doi lei ca sa cumpar minus 1 kil de caise.
Este adevarat ca m-a cam certat dumnealui ca sunt cam neatenta eu cu cheltuielile, ca nu cunosc valoarea banului, ca una , ca alta, fara sa tina cont ca de fapt si de drept, eu is aia cu investitiile.
Apoi am visat ca mostenisem un studio pe Strada Occidentului si ca, dintr-o eroare comisa de o prezentatoare de stiri, lumea a confundat strada cu occidentul, drept urmare a dat buzna in studioul meu, ca intr-o oaza unde “Cainii paradisului” nu numai ca umbla cu covrigii in coada, dar ca trateaza in mod absolut filosofic problema gaurii de covrig, in viziunea lui Eliade.
Ete na, dar ce, studioul meu este cumva vreun return to eden? Ei, dracia dracului!
Cand sa intru, cladirea era luata cu asalt de emigranti, ca tarile calde, toamna, de catre pasarile migratoare. Dau sa intru pe intrarea dinspre bulevard, blocaj. Dau sa intru pe intrarea dinspre internatul de fete, blocaj. Intru prin centru, coada la lift. Nici nu mai stiam daca visez sau nu, fiindca déjà vu-ul ala il traisem in realitatea realitate, in primavara cand am stat la coada la lift, la Turnul Galatei, doar ca sa nu zic ca n-am fost si eu pe acolo. Plus ca sa localizez de la inaltimea panoramei, bazarul egiptean de condimente. Pffff, ce mai incurcatura!
In realitatea visuala, aveam un invitat. Era un pelerin caruia doream sa-i ofer gazduire.Il intalnisem in coltul strazii din Guebwiller, asta toamna, in Alsacia, pe drumul spre Compostela si care drum s-a infundat in terasa “le nez dans l’O”, aia unde inevitabil sfarseai cu nasul bagat intr-un pahar. De unde si numele, redat printr-o abreviere catusi de putin elitista.
Exact ca strainii din Turnul Galatei care ne-au luat fata la intrare in lift, doar din motiv ca ei erau cu grupul organizat si noi nu, asa si pelerinul pe care eu il credeam ratacit prin Bucuresti, zdup in elevator, inaintea celorlalti. Eu dupa el. Liftier era o persoana cu turban pe cap. Astepta sa-i dau bacsis. N-a fost foarte elegant din partea ei ca s-a ratoit la mine, doar pentru ca m-am facut ca ploua. Prima reactie a fost sa-i trag vreo doua palme, ca sa-i arat care ii este locul, dar m-a prins in bratele sale calde, balustrada, soptindu-mi la ureche, ca altele sunt caile domnului.
Am depus in acest sens o cerere de concediere la presedintele asociatiei de locatari. 
In fine, cand am intrat, la radio canta Angela Similea. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa schimb canalul si apoi, pe muzica solistului de la Jethro Tull, am pus la un loc tigara si cheile, doua chestii ce fac parte din viata mea si pe care nu vreau sa le las la voia intamplarii.

vineri, 8 iulie 2011

Eternitate

Un soi de berechet:)

 


Efuziune

Ştii cum este să fii bogat, foarte bogat, dar să nu ai bani? Când spun bani, mă refer la bancnotele comandate de bănci la tipografii/imprimerii. Când spun bănci, spun instituţii aflate sub comandă finanţelor. Când spun finanţe, spun “ochiul dracului”. Asta ca să nu confundăm talantul acela din poveste, cel care nu trebuia îngropat, ci înmulţit. Şi care nu era o moneda, ci mai degrabă un talent. Talentul care “favorizează o activitate creatoare”…creatoare: “care se referă la creator”.
Bancnotele sunt hârtiuţele acelea cu desene pe ele, care inţial aveau acoperire în aur, şi care au sfârşit prin a nu mai avea nici un corespondent. Ele nici măcar nu mai există fizic, ci doar în balanţele conturilor şi în "visul american".
La noi la români ele nu sunt hartitute, ci sunt că nişte cărţi de joc, pentru că banul este făcut să se mişte şi gazelul de la BNR i-a făcut după chipul şi asemănarea lui, hârtia fiind şifonabilă că o mironosiţa, şi astfel reducând cheltuiala cu banul însuşi (pentru că banii costă bani că să-i faci: plăteşti materialul, graficianul, mâna de lucru, tipografia, firma de transporturi speciale etc. etc). Şi pentru că romanului îi place să umble cu banul la purtător, iar nu pe carduri.
Ieri m-am văzut pusă în situaţia să apelez la un astfel de instrument bancar. Am căutat prin toate buzunarele, prin genţi, prin portofel. N-am găsit nimic. Gol, zero.
”Cum am ajuns în halul asta, mă tot întrebăm? Ce-am făcut cu banii mei, că doar nu i-am băut, nu i-am jucat la casino, nu i-am dat cu împrumut, unde sunt banii mei?”
Mi-am adus aminte : ”jumătate din bogăţia mea o dau săracilor”. După ce am urmat Scriptura, jumătatea mea nici nu a divorţat, nici nu m-a bătut, nici nu m-a certat (prea tare), dar nici nu mi-a mai lăsat banii pe mâna şi s-a îngrijit că să mă apere de mine însămi, urcând totul în pod şi aruncând scară, la fel că înaintaşii aborigeni, care, totuşi, spre deosebire de El, se limitaseră o întreagă istosrie, la otrăvirea fântânilor şi arderea hambarelor.
Aşa, ieri mi-am dorit bani, dar, ca de obicei, niciodată nu e cum îmi doresc eu. M-am înfuriat. O proastă mai mare că mine nici că există. Dar cu ce am greşit, doar că am urmat Pildă Vameşului!?
Mi-am adus aminte de casetă cu surprize de la gumă de mestecat, abţibilduri, insigne, sigilii, numismatică şi timbre cu nişte rumegătoare (c-o fi fost elan, c-o fi fost ren, c-o fi fost zimbru, nu ştiu), şi că-l ascusesem acolo pe Caragiale într-un pachet de cărţi de joc, pe post de Jolly Joker, încă din era în care îmi câştigăm existenţa dând în cărţi, clandestin.
L-am scos pe Caragiale din cărţi şi am dat fugă la banca.
-Aici e banca comercială, Die Erste Bank of Austria?
-Da, da noi suntem!
M-am uitat la ceas. Ora afişată pe mobilul meu era 16:30 PM.
-Am venit să va dau ceva la schimb.
-Poftim? Ce vreţi să spuneţi?
-Am de făcut o depunere.
-Scopul depunerii?
-Unul umanitar.
Funcţionarul se uită nedumerit la mine, apoi la ceasul lui. Vremea era de partea lui, dar timpul era de partea mea. Programul lui era pe sfârşite, aşa că a acceptat tot ceea ce i-am spus eu, numai ca să termine mai repede. În definitiv, le dădeam, nu le luăm.
-Aveţi atâtea alte posibilităţi să o faceţi, mi-a spus el, încercând să se eschiveze.
-Nu va reproşez nimic, spuneam doar că sperăm să-mi fi dat libertatea de a opera tranzacţia la casă, tăind astfel câteva verigi din acest lanţ al slăbiciunilor.
-Ah, nu se poate, colegele noastre nu au acesta competenţă.
-Înţeleg, R.O.I.-ul!
Pe formele făcute de el, eu am venit şi am depus fondul.
Când am ieşit din banca, era ora şaptesprezece. Tranzacţia m-a costat o jumătate de ora. Dar are o valoare cât o întreagă istorie.
După banca am trecut pe la vecinii mei,  pentru care, fiind zi de pensie, sosise scadenţa la credite, văzute din punctul meu de vedere că fiind creanţe.

Vorba lui Marc Levy: “Am intrat în micuţa cafenea de pe stradă Saint-Paul, în buzunare aveam timp berechet”.

Evolutie

Mult timp am crezut in povestea Cyndiei Lauper, aceea cu “one for me and two for you”, aplicand-o dupa modelul “o palma pe obrazul meu, doua palme pe obrajii tai”.
Dar nu stiu ce karma am mai avut si eu, ca eu nu prea am primit palme de la viata, ci viata m-a rasfatat de nu mai puteam s-o duc: ea mie un mar, eu ei doua, ea mie o para, eu ei doua, ea mie un bujor in obrajor, eu ei doi, ea mie fraga buzelor, eu ei, fragi si afine si mure si tot asa. Pana cand, apasata de greutatea revelatiei conform careia “viata” este de fapt, “un viet”, am rupt-o la fuga si pana n-am ajuns pe platoul douamii unde sa-mi urlu dezamagirea, nu m-am oprit: “poooooveeeesteeaaaa aaastaaa eeeee uuun bluuuuff!” Chiar asa, ca Forrest Gump. Nu de alta, dar ajunsesem in sapa de lemn cu toti escrocii ei sentimentali.


  


joi, 7 iulie 2011

Estival

:)

Eschivatul


Hai sa lasam deoparte falsa modestie. Esti Dumnezeu, am zis! Nu cred ca a existat vreun om pe lumea asta care s-a culcat seara, dupa ce si-a facut rugaciunea, si s-a trezit dimineata intr-o casa noua, o masina noua, o alta nevasta, mai sanatos, mai puternic si mai cum vrei tu.
Toti au muncit si s-au zbatut poate o viata intreaga pana sa ajunga acolo unde si-au dorit. Daca tu stii altceva, cum ca astfel de miracole sunt posibile in alte dimensiuni, poate imi soptesti si mie o vorba, ceva.
Trebuie sa ma crezi ca au existat multe momente de cumpana in viata mea, in care m-am vazut pusa in situatia nu doar de a lua o decizie, ci de a actiona pe moment, de momentul si de actiunea respectiva, depinzand  prezentul si, prin prezent, viitorul. Ani de zile nu m-am rugat la Dumnezeu. N-am facut-o pentru ca nu-l percepeam, nu-l simteam, nu-l intuiam, nu-l recunosteam. Ma refer la “Dumnezeu” ca personaj al cartii cartilor.
Am actionat dupa cum m-a dus pe mine capul. Cateodata am crezut ca, procedand astfel, am gresit, dar s-a dovedit ulterior ca am facut exact ceea ce trebuia sa fac.
Dimpotriva, atunci cand m-am aruncat la picioarele Lui, atunci, in loc sa-mi fie mai bine si mai usor, atunci a cazut cerul pe mine...are un mod straniu de a comunica si a se face inteles:). Deci esti Dumnezeu, da? Esti pe un continent pustiu si numai de tine depinde propria supravietuire...crezi ca “Biblia” iti va fi de mai mare ajutor, altul decat sa intretii focul aprins?! Focul foc, nu metafora.
A, poate daca intr-o seara, dupa ce alergi toata ziua dupa hrana si adapost, simti nevoia sa citesti, da, atunci iti poate fi de folos. Desi, personal, sunt de parere ca cel mai bun, frumos, omenesc lucru pe care un om il poate face, este sa-si scrie “Biblia lui”. A lui, a omului ce este: povestea lui, jurnalul lui, trairile lui, gandurile lui, simtirile lui, impresiile lui...fara predicat :).

De femeia ta ai in primul rand nevoie pentru a supravietui, altfel il cauti de nebun pe Vineri 13! Sa spunem ca ajungeti cu bine amandoi, pe acea insula, pe acel pamant, pe acea planeta care se dovedeste a fi un paradis. Nu faceti altceva toata ziulica decat sa culegeti fructe, care fructe sunt de atatea feluri incat se gasesc in permanenta. Rasar, cresc si se parguiesc unele in completarea celorlalte. Nu trebuie culese, stocate, depozitate, conservate. In fine, aveti tot ceea ce va trebuie pentru a supravietui. Aici vine partea frumoasa.
Ce inseamna sa supravietuiesti? Sa traiti fericiti pana la adanci batraneti si apoi, la nu stiu cat timp, niste exploratori indrazneti sa descopere doua schelete pe plaja?! Ma rog, daca asta intelegi prin a supravietui, nu stiu, e conceptia ta despre lume si viata si nu am de gand sa comentez.
Dar daca din dragostea sau convietuirea sau parteneriatul vostru se vor naste copii? Hotararea de a-i aduce pe lume va apartine in exclusivitate, fiindca voi veti fi cei ce-i vor hrani, asigura caldura unui camin, cu tot ce presupune o viata frumoasa si sanatoasa.
Cine esti TU?! Esti acum pus in situatia de a cladi o lume noua. Care este urmatorul tau pas?! Ce faci? Vei repeta aceeasi greseala pe care a facut-o Noe, luand in (c)arca lui doar familia sa si perechi de dobitoace? Pai viata isi vede de viata ei si isi “cere drepturile”. Ce se va naste din impreunarea intre ei, a membrilor aceleiasi familii? Nu tot niste dobitoace? In fine, textul acesta poate fi citit asa cum este scris, sau poate fi inteles ca o metafora, Lumea Noua pe care trebuie s-o cladesti, fiind propria ta viata, destinul tau.
Cine esti TU?

Estimare

Un self-esteem romanesc :)

Degeaba mi-ar reprosa acum parintele meu ca mi-a dat viata, ca m-a hranit, ca m-a imbracat, incaltat, ca m-a tinut in scoala s.a.m.d., daca toate acestea au fost alegerile lui facute pentru mine. Daca imi transfera mie dorinta lui de a se implini prin mine, de a realiza eu ceea ce el nu a reusit sau nu a putut. Sau de a duce eu mai departe ceea ce el a infaptuit cu succes, indiferent daca eu imi doresc sau nu acest lucru.
Este ca si cum agonia si extazul se intalnesc in acelasi timp si in acelasi loc, doar ca extazul unuia este agonia celuilat. Daca parintele se impune, copilul sufera. Daca acesta se opune si isi urmeaza propria vointa, atunci el va fi bine, dar parintele sau va suferi.

Degeaba i-as reprosa eu parintelui meu ca m-a adus pe lume si ca nu a putut, nu a vrut, nu a stiut cum sau nu a considerat ca ar fi necesar sa-mi ofere cel putin un trai decent, care sa nu se rezume doar la avea ce manca si a avea pe ce pune capul, iar eu, ca si copil, am suportat saracia si lipsurile pana cand am reusit sa obtin de la viata ceea ce mi-am dorit.

Despre miracolul vietii inca nu stiu ce sa spun. Ma gandesc ca momentul conceperii unui copil este unul al femeii si al barbatului. Poate ca ei isi doresc asta, poate ca nu il considera a fi doar un “accident”, poate ca unul dintre ei se bucura iar celalalt nu, poate ca nici unul nu isi doreste atunci un copil si se hotarasc sa “intervina” in amanarea acestui moment.
Ma gandesc ca abia dupa ce cuplul hotaraste sa aduca pe lume un copil, abia atunci, venind dintr-o alta lume, o lume nemateriala, o lume de spirit, de lumina sau de pura energie, copilul isi poate alege familia in care sa se nasca.
Alegerea aceasta a lui are un scop, un sens, un rost, o explicatie, o misiune, ceva ce stii exact in momentul nasterii, dar pe care mai apoi incepi s-o uiti, pe masura ce intri si iti incepi viata in lumea materiala.
De aceea nu cred ca avortul sau intreruprea de sarcina poate fi considerata o crima.
In definitiv nu carnea si oasele omului sunt cele care dainuie, ci forma sa spirituala, energia, lumina despre care vorbeam. Ori asta nu poate fi “omorata” prin avort. Poate cel mult sa fie refuzata. Si ca acest refuz poate doar sa influenteze (in rau sau, de ce nu, in bine) viata omului. Cred cu tarie ca alegerea de a primi sau a refuza sa aduci pe lume un copil apartine fiecaruia, cum la fel de mult cred ca acesta trebuie facuta in deplina armonie cu tine insuti, ca parte a intregului Univers. Si ca odata ce ai luat decizia de a aduce pe lume un copil, trebuie sa-ti asumi responsabilitatea ei.
Mai mare imi pare a fi “crima” de a naste copii pe care mai apoi sa-i abandonezi, sau sa-i pui sa munceasca pentru tine, sa-i exploatezi, sa-i pui sa cerseasca, sa-i mutilezi trupeste si sufleteste, sa-i transformi din fiinte omenesti in zombi.
Si mai cred ca toate alegerile noastre dintr-o viata ne “urmaresc” in viata urmatoare, luand “forma” unui scop, sens, rost, explicatie, misiune.

In fine, nu stiu care este adevarul despre miracolul vietii si probabil ca nici nu-l voi afla niciodata, dar cred acum ca solidaritatea in stupiditate, sau sub “juramantul” loialitatii ori fidelitatii, este un pacat. Pacat pentru ca il indeparteaza pe om de el insusi. La fel ca si “captivitatea” transmisa “din tata in fiu” intr-un clan, grup, club, ceata, satra, trib, familie.
Fiindca, parafrazand apusul de soare al lui Delavrancea, viata mea nu este a tatalui meu, a mamei mele, a surorilor mele, a inaintasilor mei , a sotului meu, a socrilor mei, a poporului meu, a dumnezeului, patriei si familiei mele, ci a mea si a copiiilor.

Fiindca fara ei, eu nu as fi mai fost. Ei sunt un firicel din eu. Mai exact, este o delimitare a prezentului de trecut si o proiectie a prezentului in viitor. Este noua generatie. Intotdeauna, noua generatie.

Mai presus decat sunt stranepoata, nepoata, fiica, sora, sotie, nora, prietena, amica, cunostinta, colega, vecina, romanca.....
Sunt o individa, o femeie purtand stindardul individualitatii mele.

miercuri, 6 iulie 2011

Experienta

De ziua mea am primit un  “ia-ma nene”. Un soi de autostop. Altadata as fi ignorat gestul mainii acelui trecator. Dar in ziua aceea mi-am amintit de o buna prietena de la care am  invatat ca cel mai frumos dar de ziua ta este nu sa primesti, ci sa dai.
-Unde vrei sa ajungi?
In timpul acela, la radio se difuza melodia spovedanie a omului din Neverland, ceea ce m-a facut sa gandesc ca da, asa’i, nimic nu este intamplator. 
-Intotdeauna ajung acolo unde imi doresc. Chiar si acum, avand in vedere faptul ca ma aflu pe scaunul din dreapta soferului.
-Nice! Imi plac tipii indrazneti. So, unde vrei sa ajungi?
Eram aproape indiferenta. Plecasem hotarata sa ma indrept unde vad cu ochii.
O buna parte a tineretii mele mi-o petrecusem muncind ca sa ma intretin. Gatisem, spalasem rufe, le calcasem, facusem curat. Aveam deja la activ si o buna experienta de doica. Apoi saltasem la un nivel mai sus, muncind pentru altii. Muncisem pentru unul, muncisem pentru altul, pana m-am hotarat sa am afacerea mea, fiindca deja imi invatasem lectia de a avea de-a face cu “superiori” pe cat de incompetenti, pe atat de pretentiosi.
Dar pentru a avea afacerea mea aveam nevoie de oameni, oameni de la care am invatat, intervievandu-i, lectia idioteniei,  a obedientei, a fricii, a lasitatii, a jemanfisismului, a obrazniciei, a infatuarii, a minciunii prezentata ca adevar, a nesimtirii. Oameni crescuti si educati in cultul unui tatuc. Ori al Tatalui, tot un drac.
-Si, ia zi, cum e cu jocul pe care Tatal l-a luat pentru Fiul sau? se facu auzita vocea autostopistului.
Mda, mi-am zis, inca unul de la “camera ascunsa”. Prima reactie a fost sa-l dau jos din masina, dar imediat m-am dus cu gandul ca n-ar fi bine sa-l dezamagesc. Sa fiu eu cea care il ajuta sa “obtina intotdeauna ceea ce-si doreste”. Am coborat si masina i-am lasat-o lui, cu cheie cu tot. Cu tot cu drepturi de autor pentru un loc de sofer ramas gol.

marți, 5 iulie 2011

luni, 4 iulie 2011

Ziua recunostintei

Am petrecut asta vara cateva zile in Ardeal, la Belis, langa Huedin, in casa unor oameni deosebit de draguti. De cate ori venea seara si ne adunam in jurul focului pentru a face gratarul si clisa picurata peste branza usturoaoie, M. si L., gazdele noastre, ne asortau toate aceste delicii culinare, cu una si aceeasi caseta de muzica banateana. Nu stiu cine canta, stiu doar ca era vocea unei femei: “Cu ce m-am ales in viata? Ce-am mancat, ce-am baut si cu ce am strans in brate”. 
I., prietena mea si nasa lor, le cerea insistent sa schimbe “placa”, dar ei se faceau ca nu pricep. Atunci cand muzica inceta, N., fetita lor de 11 ani prelua sarcina solistei si ne incanta cu mereu acelasi refren.
Ma culcam si ma sculam cu el ( refrenul) in cap. Ma luptam sa ma eliberez de sub stapanirea lui, dar n-am reusit pana in clipa in care mi-am zis:
”Asta cam asa este: ce-am mancat, ce-am baut si ce-am iubit…trei surse de mari satisfactii ale vietii pe aceasta planeta”. Desi, daca ar fi dupa mine, as zice “ce-am iubit, ce-am iubit, ce iubesc” :).

Pe HBO Comedy a fost un film frantuzesc. Era vorba despre un barbat, profesor de filosofie, tata a doi copii, parasit de sotie. Ii povestea studentului sau cu care facea meditatii: “M-am indragostit de ea in clipa in care am vazut-o. Am cucerit-o jucand rolul unui om ce nu am fost niciodata. Dar nu te poti preface o viata intreaga. Poti sa o faci o luna, un an, cativa ani, dar nu mai mult. Dupa zece ani m-a parasit. Avea deja pe altcineva. Daca imi lua si copiii, imi faceam felul”.
La cateva scene dupa aceasta discutie, vine in vizita fosta sotie. Vine sa-i vada pe copii dar acestia nu erau acasa, asa ca sta putin de vorba cu tatal lor. Il intreaba despre una, despre alta si despre cum se mai descurca el cu depresia sa. Acesta ii raspunde:
“Draga, filosofia s-a inventat tocmai pentru a-i ajuta pe barbatii respinsi de femei sa nu cada in depresie”.

La Huedin, in sambata aceea s-a taiat porcul. In curtea lui M. si a M.-ei, mare petrecere mare: doua din cele trei fete ale lor, cu sotii si copiii, fratele si cumnata lor veniti in vacanta din Spania si noi, miticii de la Bucuresti. In blidele de pe masa se aflau toate cele: de la midii si calamari, la sorici si tocanita de porc. In sticle si pahare, de la palinca de portocale, la bere si vin facut in casa pana la sucuri pentru copii.
Am vrut n-am vrut, ne era sau nu ne era foame, a trebuit sa bem si sa mancam, altfel, oamenii aceia s-ar fi simtit jigniti. Nu-i vorba, ca ne-a facut placere si am avut si de unde si ce alege.
Cu ocazia asta am aflat ca “porc”, “pruna” si alte 3998 de cuvinte se rostesc identic in romana si in catalana. Nici unul dintre ei nu dadeau dovada de vreo depresie sau criza.





duminică, 3 iulie 2011

Ani, zece

-Cati ani au trecut de cand ati terminat clasa a patra? Ati fost ultima mea generatie de elevi, spuse plina de emotie batrana invatatoare.
D-na L.C., acum in varsta de 88 de ani, facea socoteala:
-Ati inceput in anul…, ati terminat in anul...33 de ani! zise ea cu atata usurinta, exact ca atunci cand era la catedra.
Acelasi zambet cald, aceeasi privire vesela, acelasi obraz fin si luminos.
"Oare chiar nu s-a schimbat in tot acest timp?" se minuna A. "Sau nu pot eu sa o vad altfel decat o stiam?!" Vru sa o intrebe pe C. S., colega si prietena langa care statea la masa, daca are aceeasi impresie, dar isi auzi invatatoarea certand-o cu blandete:
-Ai ramas aceeasi, A. draga, aceeasi distrata visatoare! Tot timpul trebuia sa-ti atrag atentia la ore. Chiar nu era nimic din tot ce va predam eu acolo, care sa-ti starneasca dorinta de a le cunoaste?
-Si totusi am fost premianta! zambi A. Cel mai mult imi placea la sport, la muzica, la desen si la serbari, continua ea.
De cand se intalnisera, abia daca scoase o vorba. Ascultase povestile pline de haz sau de necaz ale colegilor ei.
C. S. era divortata, iar I., fata ei tocmai terminase liceul. Avusese o firma de contabilitate, la care renuntase de ceva timp din cauza suprasolicitarii. In prezent lucra la o firma de piese auto, a varului ei, era multumita. Avea casa ei, masina ei si doi minunati parinti care ii fusesera mereu aproape.
C. I. avea cabinetul ei stomatologic in Canada, la Edmonton. Reusise asta dupa ani buni in care a fost nevoita sa-si refaca studiile si dupa un stagiu destul de indelungat in teritoriile inuite. O luase de la capat exact in perioada cand s-a nascut fiica ei, A, acum aflata deja la colegiu. Avusese si C. I. probleme in casnicie, dar reusisera, impreuna, sa le depaseasca.
R. M. avea si el afacerea lui. Incercase initial ingineria, apoi actoria, ca acum sa aiba o firmulita de productie in domeniul marketingului. Avea ca partener de afaceri un olandez. Se insurase destul de tarziu si nu avea copii.
G. N., fostul ei coleg de banca, avea un sex shop. Nu era insurat, nu avea copii, sau cel putin nu stia sa aiba.
R. S. lucra la aeroportul Otopeni, iar P. O. a mostenit de la tatal lui, scaunul de manager la o firma de international movers. Era casatorit cu o tipa mult mai tanara ca el si aveau o fetita pe drum. Asta nu l-a retinut sa-i faca ochi dulci C.-ei S. si sa o invite sa iasa impreuna, doar ei doi.
V. era de mult timp stabilita in USA. A. isi amintea de dupa amiaza aceea de dinaintea plecarii ei, cu cata pofta mancasera ele, la V. acasa, sanvisuri cu sunca de Praga, cu rosii stropite din belsug cu ulei si sare, vorbind despre ce va fi. Asa ii placuse V.-ei sa ramana in memoria lor, clipa despartirii.
V. R. era jurnalist, iar D. C., cu sotul si cei doi baieti se stabilisera in Franta. Sotul ei era compozitor, sau ceva de genul asta.
A. deja nu ii mai auzea. Plecase cu gandul peste mari si tari, imaginanadu-si cum prietenii ei s-ar lua de mana, de acolo de unde s-ar afla si umpland pamantul cu o copilarie ramasa vesnic in inimile lor.
Iesi din visarea ei si redeveni atenta la discutii. I. C., ramasa vaduva la Revolutie, isi refacuse intre timp viata. Avea un baiat de peste douazeci de ani.
M. M., ultimul din gasca lor, avea o firma de import-export utilaje de forare. Era proaspat insurat, avea o nevasta tinerica si asteptau un copil.  N-as zice ca tanara lui sotie era geloasa, dar cu siguranta era foarte vigilenta :)
"Interesant, gandea A, in timp ce copiii fetelor erau cel putin la varsta adolescentei, baietii nu erau sau abia erau pe cale sa devina tatici. Poate ca lor le-a luat mai mult timp sa afle ce isi doresc de la viata."
-A venit si randul tau, zise invatatoarea A.-ei. Tu cu ce ne incanti?
-Mie imi este foame, rase A. cu gura pana la urechi. Povestea mea este mai lunga, mai bine sa mancam inainte de a o asculta.

"O seara faina!" isi incepu A. insemnarea din jurnalul ei la intoarcerea acasa. Atat reusi sa scrie si "vacarmul" reincepu: pustiul se juca de-a transformerul, iar de ceva timp ii intrase (nici nu stia cum) in casa un nazdravan de pisoi alb de care dadea oriunde se ducea, oriunde deschidea o usa, chiar si in frigider.
Copiii de jucau, pisoiul se tot foia printre picioarele ei, iar afara incepu sa ploua torential.
"O seara faina" se putea citi pe pagina ramasa deschisa, a jurnalului ei.
Iulie, anul...