Estimare

Un self-esteem romanesc :)

Degeaba mi-ar reprosa acum parintele meu ca mi-a dat viata, ca m-a hranit, ca m-a imbracat, incaltat, ca m-a tinut in scoala s.a.m.d., daca toate acestea au fost alegerile lui facute pentru mine. Daca imi transfera mie dorinta lui de a se implini prin mine, de a realiza eu ceea ce el nu a reusit sau nu a putut. Sau de a duce eu mai departe ceea ce el a infaptuit cu succes, indiferent daca eu imi doresc sau nu acest lucru.
Este ca si cum agonia si extazul se intalnesc in acelasi timp si in acelasi loc, doar ca extazul unuia este agonia celuilat. Daca parintele se impune, copilul sufera. Daca acesta se opune si isi urmeaza propria vointa, atunci el va fi bine, dar parintele sau va suferi.

Degeaba i-as reprosa eu parintelui meu ca m-a adus pe lume si ca nu a putut, nu a vrut, nu a stiut cum sau nu a considerat ca ar fi necesar sa-mi ofere cel putin un trai decent, care sa nu se rezume doar la avea ce manca si a avea pe ce pune capul, iar eu, ca si copil, am suportat saracia si lipsurile pana cand am reusit sa obtin de la viata ceea ce mi-am dorit.

Despre miracolul vietii inca nu stiu ce sa spun. Ma gandesc ca momentul conceperii unui copil este unul al femeii si al barbatului. Poate ca ei isi doresc asta, poate ca nu il considera a fi doar un “accident”, poate ca unul dintre ei se bucura iar celalalt nu, poate ca nici unul nu isi doreste atunci un copil si se hotarasc sa “intervina” in amanarea acestui moment.
Ma gandesc ca abia dupa ce cuplul hotaraste sa aduca pe lume un copil, abia atunci, venind dintr-o alta lume, o lume nemateriala, o lume de spirit, de lumina sau de pura energie, copilul isi poate alege familia in care sa se nasca.
Alegerea aceasta a lui are un scop, un sens, un rost, o explicatie, o misiune, ceva ce stii exact in momentul nasterii, dar pe care mai apoi incepi s-o uiti, pe masura ce intri si iti incepi viata in lumea materiala.
De aceea nu cred ca avortul sau intreruprea de sarcina poate fi considerata o crima.
In definitiv nu carnea si oasele omului sunt cele care dainuie, ci forma sa spirituala, energia, lumina despre care vorbeam. Ori asta nu poate fi “omorata” prin avort. Poate cel mult sa fie refuzata. Si ca acest refuz poate doar sa influenteze (in rau sau, de ce nu, in bine) viata omului. Cred cu tarie ca alegerea de a primi sau a refuza sa aduci pe lume un copil apartine fiecaruia, cum la fel de mult cred ca acesta trebuie facuta in deplina armonie cu tine insuti, ca parte a intregului Univers. Si ca odata ce ai luat decizia de a aduce pe lume un copil, trebuie sa-ti asumi responsabilitatea ei.
Mai mare imi pare a fi “crima” de a naste copii pe care mai apoi sa-i abandonezi, sau sa-i pui sa munceasca pentru tine, sa-i exploatezi, sa-i pui sa cerseasca, sa-i mutilezi trupeste si sufleteste, sa-i transformi din fiinte omenesti in zombi.
Si mai cred ca toate alegerile noastre dintr-o viata ne “urmaresc” in viata urmatoare, luand “forma” unui scop, sens, rost, explicatie, misiune.

In fine, nu stiu care este adevarul despre miracolul vietii si probabil ca nici nu-l voi afla niciodata, dar cred acum ca solidaritatea in stupiditate, sau sub “juramantul” loialitatii ori fidelitatii, este un pacat. Pacat pentru ca il indeparteaza pe om de el insusi. La fel ca si “captivitatea” transmisa “din tata in fiu” intr-un clan, grup, club, ceata, satra, trib, familie.
Fiindca, parafrazand apusul de soare al lui Delavrancea, viata mea nu este a tatalui meu, a mamei mele, a surorilor mele, a inaintasilor mei , a sotului meu, a socrilor mei, a poporului meu, a dumnezeului, patriei si familiei mele, ci a mea si a copiiilor.

Fiindca fara ei, eu nu as fi mai fost. Ei sunt un firicel din eu. Mai exact, este o delimitare a prezentului de trecut si o proiectie a prezentului in viitor. Este noua generatie. Intotdeauna, noua generatie.

Mai presus decat sunt stranepoata, nepoata, fiica, sora, sotie, nora, prietena, amica, cunostinta, colega, vecina, romanca.....
Sunt o individa, o femeie purtand stindardul individualitatii mele.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)