luni, 31 octombrie 2011

Intrecere

A mea e mai noua :)


30. sept. 2011, Podu Dambovitei

Nice

cica "social" :)
Hai sa socializam! Iesi la tabla si scrie pana ti-o intra in capul ala sec al tau: "Aceasta este diferenta dintre un blog de porc/smiorc de poarca si un blog  de top. ZZ Top" :)

duminică, 30 octombrie 2011

0raS

Si uite asa, in urma cu niste ani, intr-o buna zi, navigand plictisita printre posturi tv, zabovesc pret de cateva minute la TVR1, unde Eugenia Voda discuta cu Andrei Serban nustiudesprece, in nustiuceemisiune.
Artistul marturisea ca se gaseste intr-o continua cautare de sine. Povestea ca atunci cand este in America, la ceva timp dupa intoarcerea de acasa, il apuca un dor nebun de acasele lui. Acelasi dor ce-l face sa umble pe strazile bucurestene, in cautarea unui acasa ce pare ca se ascunde de el. "Aici am fumat prima tigara, aici am fost la prima petrecere, aici e scoala unde am invatat..."
Cat de bine l-am inteles. Cat de bine l-am inteles.
Acum stiu, abia acum, ca acasele meu este un puzzle al placutelor: ce-mi place din Bucuresti cu ce mi-a placut din Zagreb cu ce mi-a placut din Istanbul cu ce mi-a placut din Innsbruck cu ce mi-a placut din Salzburg cu ce mi-a placut din Palma cu ce mi-a placut din Tunis cu ce mi-a placut din Moscova cu ce mi-a placut din Skt. Petersburg cu ce mi-a placut din Venetia cu ce mi-a placut din Viena cu ce mi-a placut din Strasbourg cu ce mi-a placut din Munchen cu ce mi-a placut din Salonic  Veliko Tarnovo Balcic Iasi Oradea  Bacau Satu Mare Curtea de Arges Brasov Craiova Suceava Targoviste Tulcea Constanta Sinaia Villach Ljubljana  Belgrad  Bucuresti, Siena, Livorno, Florența, Pisa, București

Scria un scriitor, nu mai stiu ce scriitor, intr-una din cartile sale, nu mai stiu care carte, ca cel mai bine pe oameni ii cunosti la ei acasa, dar nicidecum vizitandu-le muzeele sau galeriile de arta ori comerciale, ci umbland pe strazi si intrand in baruri, cafenele si restaurante.

Spunea Marcel Iures ca romanii sunt la fel ca toti ceilalti oameni, poate doar mai nemangaiati.



I

(Cap) Cate i-uri, atatea feluri de a le pune punct. (coada)
Coada are o bifurcatie, fiindca se poate la fel de bine spune "la punct", in sensul de punctul pe ele.
Bifurcatia asta este alea doua picioare pe care stai. Sunt?





vineri, 28 octombrie 2011

Topkapi

Cum e turcu' si pistolu'.
Pis, bro:)




Sambata

" O persoană a făcut clic pe +1 pentru aceasta"...stiu eu cine a facut asta si stiu si de ce a facut-o: in semn de dezaprobare referitor la lucrurile care nu se fac in public. Apocalipsele, de exemplu :) 
Apocalipsa, sa stii si tu, se face numai in intimitate, fiindca orice sfarsit este, de fapt, un inceput, asa cum chestia aia cu "m-am impiedicat si am cazut" a fost o minciuna, pentru ca orice dezechilibru este drum spre un nou echilibru.
Si deoarece e plin virtualul de sf-uri cu Sori si Soare, iata ca am si eu un astfel de sf, unul pentru virtual si fara hepiend, doar fiindca acest gen de sf tinde spre infinit.


In real, sf-ul meu din poza este ca ma jucam de-a sultana in gradina de la Topkapi, in timp ce ceilalti stateau la rand la bilete, tragand matza de coada si asteptand sa-mi fie adus haretul :).


Pffff, daca ai stii cat am cautat eu melodia asta :)))




Now you can leave, leaf, live  :)





Aiscrim

Poanta e ca eu nu stiu sa fac chec, pentru ca ma pricep la joaca socio-politica, nah, ca am zis-o si p'asta. Pai daca stiam sa fac si chec, eram perfecta, ori perfecta este doar d-na Udrea, care, pe langa faptul ca arata beton, stie si politica, stie sa si croseteze si sa puna muraturi.
Bun, nu m-am priceput de la inceput la jocul asta, fiindca nici macar eu nu m-am nascut invatata, dar am prins din zbor, ca o autodidacta ce ma laud ca sunt, ceva notiuni de baza, elementare, de bun simt as zice, pornind de la exercitiile PNL (mai pe romaneste, programare neuro-lingvistica) prin care m-au testat profesionistii astia ce au trait avand fixatia ideii ca un COD poate inocula in mintea omului convingerea cum ca nici o masa fara peste, ignorand faptul ca nu toate celulele viata de pe aceasta planeta au iesit din mare doar cu scopul evolutionist de a sfarsi suindu-se ca purceaua in copac, ci unele celule viata au incoltit si au crescut dintr-un germen de grau, oua si lapte, PNL-istic vorbind.
Acest mesaj este destinat exclusiv institutului de statistica si tuturor celorlalte servicii bugetare care-si scuza existenta si printr-un referendum,  mesaj avand urmatorul continut: "iata de ce este domnul capul celulei de baza a societatii noastre, fiindca eu mi-am pierdut uzul ratiunii incercand sa omologhez nici  ( link, link) in spatiul virtual vorbitor/scriitor de limba romana:



Am auzit la radio acum doua zile ca tipii astia de la ZZ Top au refuzat o suma fabuloasa de bani de la un producator de lame/aparate de ras, doar ca sa-si rada barbile, decizie a lor pe care cretinul realizator al acelei emisuni a luat-o in deradere. Cam aceasta este diferenta dintre un germen de grau si un peste.

joi, 27 octombrie 2011

Semn de carte

"Istoria se repeta!" Asa, si? "Fiindca nu invatam din greseli!" Greseala este ceea  ce simti tu ca este gresit. Ceea ce ti se spune ca este gresit, sunt greselile lor. De cand e pamantul asta, pamantul se invarte in jurul soarelui. De cand e pamantul asta, pamantul se invarte in jurul axei sale. De cand e luna, luna se invarte in jurul pamantului. Cata vreme fiecarei secunde a fiecarei ore, a fiecarei zile, a fiecarei luni, a fiecarui an, ii sunt alocate aceeasi cifra, acelasi numar, acelasi nume, istoria se va repeta. Azi e joi, asa cum vor mai fi zile de joi. Ieri a fost miercuri, asa cum au mai fost zile de miercuri.
Daca vrei ca istoria sa nu se mai repete, mergi cu spatele. Daca nu-ti place istoria mersului cu spatele, mergi in maini. Daca nici istoria mersului in maini nu-ti place, mergi cu mersul piticului. Daca nici istoria mersului piticului nu-ti place, sari intr-un picior. Si vezi tu unde ajungi. Daca ajungi nicaieri, inseamna ca ai nimerit pe blogul lui Joe. Lav ia :)
Istoria se repeta in sens maladiv, pentru ca oamenii nu mai stiu sa faca dragoste. Oamenii stiu sa se futa ca chiorii sau, in cel mai fericit caz, sa faca sex. Atunci cand nu se limiteaza  la doar a scrie despre asta.
Ultimul barbat pe care l-am iubit si cu care am facut dragoste, a scris o carte despre asta. Mie mi-a scris-o. Bine, mie mi-a scris o jumatate de pagina. Restul de pana la aproape o mie, le-a scris pentru orgoliul lui. :)

"Pielea ei avea gust de sare, iar gropita dintre sani ii mirosea a ambra si a caramel. Buricul ei forma o adancitura atat de fina, incat buzele mele erau fericite s-o mangaie. Degetele mele ii atinsera pantecul; ii sarutai jilaveala. Keira isi stranse picioarele in jurul umerilor mei; talpile ei imi dezmierdau spatele.
Isi puse o mana sub barbia mea, ghidandu-mi gura spre gura ei. Pe fereastra, se auzea un sturz; pasarea parea sa-si acorde cantecul cu ritmul rasuflarii noastre. Cand tacea, respiratia Keirei se oprea; bratele i se  smulgeau din stransoarea mea si imi respingeau corpul, pentru ca imediat dupa aceea sa se agate iar de mine.
Amintirea acelei nopti, moment de intimitate in care incercam sa alungam moartea-inca ma bantuie. Stiam deja ca nici o alta femeie n-avea sa-mi mai daruiasca o asemenea imbratisare, iar gandul asta ma sperie."

In completare, azi, 28. oct. 2011, spun ca postul acesta este scris de individa ce sunt, pentru individul, indivizii ca ea :).

miercuri, 26 octombrie 2011

Viata este acolo unde, daca te tai, curge sange


Sau nu.

O amintire atdoru :)

Ceva muzica, zic


I've been spendin' way too long checkin' my tongue in the mirror (copy-paste)






Light My Fire, man! Un click pentru Jim, va rog, ca m-a scos la lumina :)




Si la concluzia ca, desi usor intunecata (in sensul de blond cenusiu), totusi sanatoasa tun. 


rompompom in orasul parlamentului european :)))


Pozele sunt din toamna anului trecut, din vremea cand am mers pe drumul vinului, in Alsacia.
Acum sunt mai buna ca acolo. Exact asa, ca vinul :)

Bordeaux

Pentru ca ai recunoscut, esti pe jumatate iertat. Ma gandeam ca pentru jumatatea cealalta sa negociem. De fapt, sa-ti las tie libertatea de a alege dintre cele doua jumatati: cea plina sau cea goala, cea de jos sau cea de sus, privind totul asa, avand picioarele pe pamant si inima pe cer.
Si mintea plecata cu sorcova :)









luni, 24 octombrie 2011

sms


Azi am simtit asa, o chemare de a le transmite celor din blogroll si nu numai ba un gand, ba o impresie, ba o bagare in seama, ba o observatie, ba o una, ba o alta, dar mi-a trecut. Mi-a trecut pentru ca am avut de spalat niste apa. Da da, apa, am zis. De spalat.
Ca asta am facut eu azi: am umplut masina de spalat cu o tona de chiloti si sosete adunate de la patru funduri si opt picioare timp de o saptamana (ca naiba le spala zilnic, scop in care mi-am umplut camara cu rezerve apartinand acestui domeniu vestimentar).
Dupa aceea am pus in sertarasele special construite de constructorul de masini de spalat (da-i-ar Dumnezeu sanatate de inventator ce-a fost el!) detergent pentru prespalare, detergent pentru spalare, clor, balsam, am programat masina la programul cel mai lung, temperatura de spalare la 90 de grade si abia apoi am dat drumul la apa.
La robinet a curs pamant.
De unde pregatisem pentru andaruerul meu un tratament care sa-l transforme in ceva alb si pufos ca zapada, iata ca imaculata este acum ca pamantul: o planeta albastra in asteptarea zmeului care s-o pupe, caci treaba cu printul este deja caduca.
Important este ca s-a limpezit apa. Apai, in cate ape am spalat-o eu pe ea, precis ca la stirile de la ora sapte se va vorbi deja despre politica damboviteana curata ca lacrima.

Asa ca nu mai am timp acum sa-i spun lui loopoo ca mai bine decat sa faca din presedintele lui de bloc un subiect de mistouri pe blog, ar fi sa se bage el la presedintia blocului, ca il vad om in toata firea si puterea cuvantului si sa nu se mai lase “administrat” de mediocritate :).

Eh, uite ca nici Oameidetinichea nu mai am cum sa-i spun  ca e dizgratios sa fii mereu cu gura plina si sa vorbesti cu prune in gura, ca asta nici nu te ajuta sa te salti pe val, nici nu te scufunda, ci te tine la “supra_fata” doar cat sa nu te sufoci, atat ca sa poti fi usor confundata cu un “plutitor” adesea intalnit in Marea Neagra in sezonul estival.
Nu mai pot sa-i spun toate acestea pentru ca am scos-o deja din lista.
Pe anamariasebi nu. Inca. Pentru ca desi imaginea ei de viperina este clar conturata, nu m-am edificat pana acum asupra dotarii ei: cu corn, fara corn :)

Mosule, ce sa-ti zic? Esti un pic prea bantuit de prezente feminine, iar asta nu este meritul acestora, ci vina ta :)

Bai Geo, nu fii nasol! “Ca eu nu moartea pacatosului o vreau”, ci ca el sa se intoarca si sa se simta viu, ha, ha :)

Ziua de luni este cea mai zi din tot timpul, din totdeauna totdeaunilor. Iti spun eu, ca stiu. Adica stiu de la ’65 incoace :). Faptul ca este urata de catre oamenii muncii, o face pe aceasta sa se asemene unui manager japonez. Si stii de ce? Pentru ca oamenii muncesc in primul rand pentru ei si abia dupa aceea pentru angajator. Ori daca muncesti in primul rand pentru tine si nu pentru celalalt, lunea dimineata este la fel de frumoasa, placuta si buna ca toate celelalte dimineti:).

MP  (pe post de PS)
Aplicand aceleasi legi ale frecarii mecanice, iti recomand calduros sa-ti iei continutul karmic al intrinsecului marca-ti, sa-l lubrifiezi abundent si sa ti-l bagi in fund, pe post de “ketonal” pana la tratarea inflamatiei cauzate de limbarita comicilor comentatori ai marii branze :)




duminică, 23 octombrie 2011

Buna ziua

Unde nici Padurea Neagra nu e Mare, nici ARCA nu e barca si nici Dunarea nu mai este pe valuri, ci albastra ca speranta. In rest nu mai stiu ce sa zic in afara faptului ca zgripturoaicele nu stau la coada. Ma rog, nu stiu celelalte zgripturoaice cum fac si dreg, dar eu la coada nu stau. Mai stau cateodata la rand, dar doar asa, pentru impresia artistica si cu scopul de a-l imbratisa pe creator :)



joi, 20 octombrie 2011

Comedia

Bine, nu te intreb, ci iti spun: viata este ca o masea. Te doare cand iti creste, te doare cand se cariaza, te doare cand o tratezi, te doare cand iti este scoasa. Intre toate aceste dureri, este cu mestecat :)


mesteca, mesteca :)))

Ac de cojoc


Azi, pentru a doua zi consecutiv, mi-am reparat cizma stanga. Pe cea dreapta o lasasem in custodia mesterului. Cizma stanga avea un ochi dus, ca la ciorap. Pe care l-am cusut. Cizma dreapta avea un dinte impotriva fermoarului. Ai naibii producatori de astfel de lucrari!
Ieri mesterul mi-a declarat ca el nu se baga la ochi, el se ocupa doar de dinte. Lasa ca ma bag eu in seama, i-am zis. In timp ce noi ne imparteam teritoriul, care cu ochiul, care cu dintele, a trecut pe langa noi o femeie care, ca din senin, ne-a zis:
-Dati telefon, ard toate luminile!
Uite ca n-am dat nici un telefon, am dat doar sfoara-n tara. Cine a fost pe receptie, bine, cine nu, ce sa-i facem noi?
Pe drum erau o multime de masini, care cu numar de Bucuresti, care cu numere de judete. Ori ca eram eu obsedata, ori ca nu aveam ochi decat pentru unul dintre acestia, dar pot spune ca oriunde intorceam privirea, il vedeam doar pe alfa romeo.
Ma gandeam ca multi au venit plini de avant cuceritor sa cucereasca Bucurestiul. Unii au reusit, iar altii au sfarsit prin a fi cuceriti. Asta pentru ca niciodata planurile de acasa nu se potrivesc cu planurile din targ, indiferent de cat de buna este parerea lor despre ei insisi. Si pentru ca multi au uitat sa ia in calcul, sa tina seama si de planul general al carei parte suntem toti, un plan numai si numai al lui Dumnezeu .
Sigur ca la lumina soarelui se vad cel mai bine toate semnele. Daca unii nu au reusit sa vada in ele decat defecte si sa se sperie pana si de umbra lor, eu am reusit pana la urma (si nu tocmai usor) sa vad intr-o lumina cu totul noua orasul in care m-am nascut si pe care nu am incetat sa-l iubesc, indiferent ce se spune despre el. Azi am vazut Noul Meu Oras, un oras pe care il numesc al Nostru, al celor ce-l vad in aceeasi lumina.
Am ajuns acolo de unde am luat paine de casa si covrigi, o bunatate de paine si patru bunatati de covrigi, rumeni, cu mac si cu sare.
La intoarcere mi-am recuperat incaltamintea. Niste lei a costat reparatia ei. Asta este, azi rolurile s-au schimbat. Am scos-o si eu pe ea, ca destul m-a scos ea pe mine. Din minti. 

marți, 18 octombrie 2011

Placutele si neplacutele

Si pana la urma, este coplesitor sa traiesti aproape de un om care gandeste la fel, simte la fel si actioneaza la fel, nu? Ce paradox!
Hmm, nici acum nu stiu mai nimic despre fizica, despre chimie sau despre sufletul pereche:)
Stiu doar ca cea mai vie traire, provocare, certitudine din viata mea de acum este durerea. Si nu ma refer la celelalte componente ale suferintei. Suferinta este un moft, un rasfat, o toana. Ma refer la durerea fizica si la nevralgia ce ma chinuie de vreo trei zile. No, daca placerea are limitele ei, conturate de modul, felul si doza de administrare, are dependenta ei fata de cauza si efect, si de "polii" de placere, daca placerea te face sa te simti stapanul jocului fiindca, nu-i asa, cata vreme detii controlul, esti stapanul jocului, iata ca durerea fizica te pune la punct fara sa-ti ceara voie, fara sa tina cont de morala, suflet si alte poezele :)

Mardi Gras

Joc de cuvânt
Nu găsesc intransigența ca fiind neapărat o calitate. Să te fi înțeles greșit? Dacă aș fi făcut-o, te-aș fi rugat să mă ierti.
Daca nu…
Aș vrea să ne înțelegem: vorbim despre colți sau despre unghiuri? Dacă ai prefera colții, ți-aș spune că ador colțul de pâine. Pain, fie cu ~e, fie cu ~t, tot o durere a facerii este.
Daca ai prefera unghiurile (de vedere), ți-aș spune că dacă de la început aș fi băut ceaiul din pahare de cristal, lucrurile ar fi fost mult mai limpezi. Nu întotdeauna, însă, mi-am servit eu ceaiul. Ți-aș mai spune că multe ape au fost tulburi și că au avut nevoie doar de ceva vreme de sedimentare…pentru ca apoi să-și meargă albia.
Stii, nici măcar oceanele nu sunt ape stătătoare. Ele se înalță la nori și apoi ne plouă pe fete. Poate de aceea lacrimile sunt sărate.
Au fost cazuri când ceaiul mi-a fost servit la masă. Întotdeauna când s-a întâmplat asta, mi-am exprimat numai preferința cu privire la conținut nu și la formă. Începând de azi, voi menționa și ce fel de formă îmi este pe plac.
Domnule drag, timpul unghiului drept a trecut, vremea celui obtuz e trecută.
A venit vremea celui ascuțit :)
 



luni, 17 octombrie 2011

Cel bland, Cel Haios si...:)))

...Cel Vesel a distribuit pe peretele sau de pe facebook aceasta fotografie, pe care am preluat-o aici ca o “ilustrare” a comentariului pe care l-am scris la postarea cu titlul "Orice manifestare publică are gradul ei de penibil", de pe blogul “Vulturesti”, adaugand acestuia, ca o completare, commentul de pe facebook:
Era o faza in Zeitgeist referitoare la o astfel de schimbare. Scena se petrecea chiar pe wall street, unde o tanara are o revelatie despre ceea ce este cu adevarat important in viata unui om si incepe sa se lepede de poseta ei de firma, de ceas, de bijuterii, de accesorii, de ochelarii de soare, de telefonul mobil.....este atat de simplu sa schimbi lumea, schimbandu-te pe tine”.

 

duminică, 16 octombrie 2011

Sandei


Imi amintesc ziua de azi ca pe cea din vara de acum patru ani, ziua cand m-am decis sa ma las condusa de voia intamplarii. Bine, ca orice act si fapt care ma implica, este vorba mai degraba de un parteneriat al meu cu intamplarea, cata vreme aceasta se contureaza, se concretizeaza in acord cu vointa si liberul meu arbitru si/sau consimtamant.
Aici deschid o paranteza si spun ca cei ce vorbesc despre ei insisi ca despre un plural, ori despre un personaj impersonal, nu fac altceva decat sa-si dea in vileag spaima de a-si recunoaste individualitatea si ancestrala nevoie de constrangere, de dependenta, de reducere la conditia lor de element apartinand unei multimi. Aici inchid paranteza spunand ca acestia sunt mici copii nevinovati in comparatie cu cei ce vorbesc despre ei insisi ca despre un personaj multiplu, proiectandu-si asupra unei multumi de dimensiuni incerte si gonflabile-de la mama, tata, sora, fratele, bunicul, bunica, unchiul, matusa…la familie, neam, etnie, popor, rasa-propria lor imagine, imaginatie, viziune sau convingeri.
In fine, spuneam ca-mi amintesc ziua de azi ca pe cea din miez de an douamiisapte, ziua cand am exersat un prim exercitiu (asumat) de teleghidare. De fapt, de teleportare.
Scrisesem fiecarui copil un bilet prin care le spuneam ca urmeaza sa am o intalnire importanta referitoare la eventualitatea de a-mi gasi ceva de munca si ca nu stiu cand aveam sa revin acasa. Tin minte ca biletele acelea erau scrise, mai degraba, de subconstientul meu, cel ce gandea sa le dea acestora continutul unor scrisori de ramas bun, in eventualitatea ca intamplarea ar fi preluat conducerea in acest parteneriat al nostru si eu nu as mai fi venit in ziua aceea acasa.
Ma imbracasem cu pantaloni bej din in, maiou cafeniu si sandale in ton cu restul tinutei. Nu-mi luasem bani, nu-mi luasem nici un act al identitatii mele, nici macar o batista nu-mi luasem. Aveam, in schimb, in buzunar, 2-3 bilete RATB, fiindca intamplarea a facut sa fiu de felul meu un cetatean model, fi-mi-ar modelul de ras.
Am iesit pe usa si am inceput sa merg. M-am oprit la prima statie cu gandul sa ma urc in prima masina ce avea sa soseasca si sa cobor la capatul acesteia. Ceea ce am facut. Ca prim pas. Mergand, insa, mi-a venit in minte gandul ca, de fapt, ceea ce facusem fusese o pura planificare a pasilor mei, o proiectie a viitorului meu imediat. Drept urmare, intamplarea m-a dat jos din masina mai devremeaproape, la Galeriile Orizont, m-a condus pret de cateva minute-o suma de metri, pana la o noua statie, de unde m-am urcat intr-o noua prima masina sosita, in locmomentul respectiv.
De data acesta traseul pe care intamplator ma inscrisesem, era unul total necunoscut, neprevazut. Dupa un salt de timpsaptiu masurat in perioada de la Galeriile Orizont la Big B(ang)erceni, am ajuns la Biserica Sf. Vineri aflata pe o straduta laterala. Ce cautam eu atunciacolo?
-Intrati, imi zise femeia care ingrijea de lumanari.
-Tocmai am iesit, i-am zis.
-Parinte, zise femeia, doamna are nevoie de ajutor.
-Intra, imi zise parintele. Ingenuncheaza si saruta icoana. Sunt icoanele de la Sf. Vineri, biserica demolata.
-Tocmai ce m-am ridicat, i-am zis acestuia.
-Roaga-te!
-Ai nevoie de bani? m-a intrebat parintele.
-Nu, multumesc.
Am mintit, fiindca eu atunciacolo, acumaici chiar aveam, am nevoie de bani. Dar nu asa.
-Dumneavoastra aveti nevoie de ajutor, aveti nevoie de o asistenta? l-am intrebat.
-Nu, mi-a raspuns el. Dar poate vrei sa te duc undeva cu masina.
-Dar tu vrei sa fii armura mea, lancea, trambita si calul? Sau macar Sancho Panza?
Sau macar sclavul meu? Sa stii ca eu sunt foarte blanda cu supusii mei.
Sau macar vrei sa fii tu gheisul si, in aceeasi masuratimp, eunucul meu?
Sa stii ca eu cand zic eunuc, nu ma gandesc la 1001 povesti ale Sheherezadei, domnule! Eu ma gandesc la nucul ala de face nuci, al caror miez este identic cu doua creiere gemene?! Vrei, zi vrei!?
Eu, eu nu mai vreau nimic.


Aftarnun

In ziua aceea, venind spre acasa, saltam ca o naluca, zburdalnic, dintr-un vechi univers intr-unul nou. Pe undeva, pe la SF. Gheorghe, m-am intersectat cu al meu candva coleg de servici. El m-a vazut, s-a oprit si m-a intrebat “Ce faci?”
Bine.
Eu dansam universal mergand spre acasele meu si i-am zis “bine” acelui idiot care, cata vreme ne gasisem amandoi in  unul si acelasi univers concentric, nu facuse altceva decat sa se straduiasca sa ma reduca la nimic, daca nu cumva sa ma elimine cu totul.
Doi idioti, si eu si el. Mai ales el.

vineri, 14 octombrie 2011

VIP dei

Azi nu mai sunt Venus, azi miss Sf. Chivuta. Diminutivul de la Paraschieva. Azi fac prima minune din viata mea de moasca. Asa, azi m-am hotarat sa-i interzic pe scriitori. Nu p'aia pe care nu i-am citit, fiindca ei oricum nu exista. Conditia eliminatorie a existentei lor era sa-i fi citit eu.
Bun, primul pe care il interzic este ultimul pe care l-am citit, haha. De poveste, nu? Cel din urma va fi cel dintai. Interzis.
Pai, mai domnu' gi_zei, daca esti asa tare cum  ma incanti, ia ia-ma tu de aripa si fa-ma sa ma simt ca si cum as putea fi ceea ce nu sunt :).




joi, 13 octombrie 2011

Nerusinare

...crasa :)

Blocurile de locuinte nu ar trebui sa existe! Traiul la comun te depersonalizeaza, te umple de furii, te face din om neom. Nimeni nu ar trebui sa suporte lipsa de bun simt al vecinului si nimeni nu ar trebui obligat sa-l educe pe acesta.
Pe de alta parte, fiecare este liber sa faca ce vrea in casa lui. De exemplu, vecinii de sub mine si-au luat libertatea de a lucra cu bormasina in timp ce eu imi luasem libertatea de a dormi in acelasi timp, in casa mea.
Cu fiecare rotatie a burghiului, visam ca mana tremuranda a unui sculptor (el insusi un necioplit) incerca sa-mi ciopleasca cu dalta si cu patentul o gropita in obrazul stang.
Si eu care credeam ca m-am albastrit de la cerneala stiloului cu care scriu,  dar de fapt, camasile verzi nu facusera altceva decat sa-mi opreasca sangerarea. M-am sculat cu pofta de scris.

Azi am fost la Padurea Baneasa sa-mi iau un tefal. Tigaia tigeasca a disparut odata cu reconversia profesionala a fauritorilor lor. Acestia, coplesiti de atata egalitate de drepturi daruita lor de catre marea democratie europeana, si-au dat arama pe fata, chiar acasa la parintii democratiei mai sus amintite.
Traversam strada si pe langa noi, din sens opus, au trecut doua tiganci. Una dintre ele tinea intr-o mana copilul si in cealalta, tigara. Pe gura ii iesea: "sa moara copilasii mei".
A doua se scarpina cu sarg in zona ei genitala, chiar ridicase usor piciorul ca sa faca, probabil, treaba cum trebuie, indiferent daca asta a insemnat sa zaboveasca putin in mijlocul strazii.
Asta are drept de vot? Sigur, de ce nu ar avea? Cu mana respectiva tine stampila...


La cina, rabdari prajite...doar am tigaie noua. Noroc cu amicul Prometeu, caci altfel le-am fi consumat asa cum sunt ele: crude.

Nu mai vreau sa salvez pe nimeni si pe nimic. De cate ori omul/oamenii incearca sa salveze pe cineva/ceva, acela devine pe cale de disparitie. Pe de alta parte, pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti...STOP!STOP!STOP! Nou vs.deja vu!

Mi se pare extrem de amuzant, al naibii de amuzant faptul ca Manastirea Frasinei (ctitorita de parintele blestemator Calinic de la Cernica), de care femeile nu au voie nici macar sa se apropie la nu stiu ce distanta, se afla in comuna Muereasca:
Vorba lui nea Bachus: "Sincere condoleante!"

Asta imi aminteste de calugarii de la Manastirea (de protocol) Sambata, unde am fost in urma cu vreo trei ani. Eram imbracata foarte decent, iar capul il aveam acoperit (asta era tinuta obligatorie impusa inca de la intrare).
Am cumparat de la magazinul manastiresc niste lumanari si l-am intrebat pe calugarul vanzator:
-Acatistul il dau la altar? invatata fiind cu biserica de acasa unde obisnuiam sa merg.
-La altar, ma certa el, ce sa caute o femeie la altar?
-Dar nu va enervati! Stiu ca nu suntem lasate sa intram in altar, si incep a-i povesti cum se procedeaza la biserica mea.
-Gresit! Gresit! Mana, si tot o bagati, asta nu se face! Acatistul il lasati aici, pentru sase saptamani, 200.000 lei (vechi pe vremea aceea).
Tranzactia cu rugaciunea mea care viza intreaga mea familie, mosi si stramosi, s-a incheiat in magazinul bisericesc.

-Chiar asa sa se poarte cu mine?! mi-am spus pasul lui Marcel Iures, pe cand filmam episodul X din "Deriva". Ce daca sunt o urmasa a Evei, ce vina am eu, si cu ce sunt ei mai speciali?
-Eh, doamna, femeia ii poate sminti, imi zise el.
-O femeie imbrobodita sa-i sminteasca? Sunt ei smintiti de la mamele si de la tatii lor!
Daca as fi stiut asta atunci, mi-as fi luat esarfa de pe cap, mi-as fi pus-o in jurul soldurilor si le-as fi dat eu sminteala...macar asa nu as fi fost acuzata pe nedrept!

In "Razboiul lumilor", prima care a cazut a fost biserica. Bacteria a fost cea care a salvat omenirea.
In "Ciociara", femeia si fiica ei au fost violate chiar in biserica, daca imi amintesc bine.
In "Patriotul", oamenii au fost inchisi de alti oameni intr-o biserica si au fost arsi de vii.
Deci imi pot permite sa intreb: Biserica, cui si la ce ii foloseste?
Poate lor: "Nu suntem ingeri"!

Daca trupul nostru este templul nostru, daca al nostru corp este gradina sufletului nostru, ce templu a daramat Isus cu exemplul sau, dar Mahomed, dar toti ceilalti profeti ai monoteismului?
Dar ce semnificatie pot avea Gradinile suspendate ale Babilonului?

Daca Divinitatea ar fi considerat ca barbatul poate duce 9 luni de sarcina si nasterea copilului, l-ar fi lasat pe el sa o faca, dar asa...de ce sa-i chinuim pe barbati obligandu-I sau cerandu-le sa asiste la nasterea copilului lor?



miercuri, 12 octombrie 2011

Neastampar


  52  
17-09-2010
Ani Stoica's Avatar
Utilizator înregistrat
         Join Date: May 2007
                       Posts: 4,463
Careul de asi

Esti un porc!

Neserios

Eu credeam ca


in stricta corelatie cu


"Anonima de miercuri": te afli intr-o eroare, fiindca adevarul adevarat este ca "iubire impartasita si dragoste profunda" se gasesc pe toate drumurile. Ailalta se gaseste numai in patru puncte pe acest pamant. Da si tu un sarci pe google ca sa le gasesti :)

Neg oo gle

Dar buna dimineata, dar ce mai faceti? Dar fiti atenti ce am eu de zis azi, la prima ora:
Atentiune, atentiune! Il rog pe cel ce ma freaca prin dos mai ceva ca baba care isi freaca chilotii de moastele sf. paraschieva, poate, poate ii vine mosului ei o idee de afaceri, il rog, ziceam, sa-mi zica exact ce vrea sa-i spun despre "maciu piciu". Sa zica frumos, cu subiect si predicat, punct si virgula. Si ar fi bine sa repete de 6 (sase) ori, ca poate nu pricep. Si apoi sa scoata banu'. Sa scoata banu' si-i zic. Judecat dupa banu' scos, poate primi  a long story by anisway, o poate primi finut, printre ghilimele, sau din aduceri aminte.

Pauza de tigara :))

Asa, acum , fara nici o legatura cu "gle"-ul din titlu, dar cu niste "oo", ii spun lui lupu ca ba da, se poate ce-am zis eu aici :)



marți, 11 octombrie 2011

Neintelegere

acum ai inteles? :)
...ca eu tot n-am priceput ce a fost mai intai: catedrala sau catedra?



Nescris


Intr-un week-end din septembrie am fost la targul de produse traditionale organizat in incinta Institulutui de Agronomie. Pe langa deja arhi cunoscutele-dar gustoase- placinte maramuresene cu branza si marar, cu nuci si scortisoara, sarmale cu pasat, must de toate culorile si originile, a carui prezentare m-a dus cu gandul la Insula Ellis, naiba stie de ce, miere, tot soiul de carnoase si branzoase, miros de gratar incins, pe care sfaraiau carnati de toate dimensiunile, de la mici si mijlocii la mari, subtiri sau grosi, halci de carne, una mai impanata ca alta, borcane si borcanele cu zacusca si muraturi, dulceata si serbet, paine si prajituri, printre toate acestea, pierduta in acel timp si spatiu, o fetita de nici zece ani, imbracata cu gust, impartea fluturasi in numele maicii Serafima de la nustiuce manastire, ce luase in grija ei si a maicutelor, zece orfane.
Desigur ca de la un targ al produsului traditional nu putea lipsi cersetoria, produsul produsului, brandul, brandurilor, avand in vedere ca marea majoritate dintre noi, daca nu cumva  chiar toti, am avut in viata asta macar un moment de milogeala de genul “ajuta-ma, Doamne!” . Ma gandeam ca daca o maicuta si un cersetor din cei aflati atunci si acolo, intinsi pe strada, in apropierea intrarii in acel spatiu destinat “traditionalului” ar fi format un cuplu, ar fi nascut si crescut unul dintre orfani, un copil nascut si crescut de mama si de tatal lui.
In fine, am aruncat fluturasul acela asa cum l-am primit, hotarata sa urmez exemplul Domnului Dumnezeu, care cel putin mie mi-a dovedit ca-l cam doare in puncte puncte de om si viata lui pe aceasta planeta.
In intregul acestui tablou, de undeva din stanga, o lumina mi-a atras privirile. Urmand-o am ajuns in fata unei femei. Nu stiu din ce zona era, nu pentru ca nu am recunoscut costumul popular in care era imbracata (nu ca as fi eu vreo experta in port national), dar pentru ca nu i-am dat importanta din motiv ca nu-mi puteam desprinde privirea de la fata aceea “nepamanteana”. O femeie ce, pentru mine, a ramas ca imaginea unui om care a stiut sa imbatraneasca frumos. Imaginea impacarii. Cu viata, cu soarta, cu cerul si cu pamantul, cu oamenii si cu societatea, cu totul si cu nimicul.
Vindea femeia aceea obiecte lucrate din lemn si care isi puteau gasi cu usurinta utilizarea in casa unui om, depasindu-si astfel limita de “decoratiune interioara”.
-Cat costa? am intrebat-o luand in mana mea dreapta un polonic.
-20 de lei, mi-a raspuns. Le vindem cat se poate de ieftin. Nu vrem sa ne intoarcem cu ele acasa, vrem ca data viitoare sa venim cu unele noi.
Imi vorbea si-mi zambea si ma uitam la dintii ei albi, frumosi si aliniati si la ochii ei ca doi sori. Poate ca idealizez excesiv imaginea acelei necunoscute, dar asta este ceea ce am vazut eu la ea. O fata in comparatie cu a careia,  imaginea Norei Iuga din poza ei de pe wikipedia, nu este decat “o fata brazdata de ura”. Sorry, dar asta este ceea ce vad si ceea ce simt. 
Spuneam eu candva si despre mama mea-o femeie de 80 de ani, mama de trei copii si bunica de cinci nepoti- ca ceea ce ma uneste cu ea este legatura de ADN, iar ceea ne desparte este faptul ca intre mine si ea diferenta este mai mare de doar o generatie.
-Trebuie sa le vindem, continua “bunica” povestea ei. Avem cheltuieli mari, avem copiii la scoala, la facultate.
-Ah, am zis usor dezamagita, copiii dvs. nu vor sa invete acest mestesug?
-Eh, e greu, veni raspunsul ei. Este o munca de sisif iar castigul nu este pe masura muncii. Noi (parintii) suntem invatati cu traiul de pe o zi pe alta, dar ei se grabesc. Vor case, vor masini, vor sa calatoreasca.
Da, am zis in mintea mea, nici ispita nu mai este ce a fost odata. Pe vremea mea ispitele erau mai blande, mai cuminti, mai gospodaresti :).
Si pana la urma ce inseamna un trai de pe o zi pe alta?  Cred ca in cazul meu poate fi descris ca…

luni, 10 octombrie 2011

Neaciloopool

"Du-te, du-te! Si s-a dus" :)))

  Strada Doamnei, 11  
08-07-2010
Ani Stoica's Avatar
Utilizator înregistrat
Join Date: May 2007
Posts: 4,463
Gara de Nord

Aseara am calatorit in timp. Da, pentru ca nu de spatiu este vorba. M-am aflat din nou pe acel peron al copilariei mele. Doamne, desi a intinerit, este acelasi. Doar floraria de la intrarea dinspre Dinicu Golescu s-a schimbat. Acum este un mini-market. Imi lipseste floraria aceea. A fost punctul nostru de intalnire, atunci cand plecam in tabara sau in excursie.
Peronul este acelasi, calatorii s-au schimbat. Acum nu mai este la moda sa-ti astepti iubita cu o floare. Este mult mai util sa o intampini cu o ciocolata sau cu un pachet de biscuiti. Tin de foame. Am obosit de atata pragmatism. Atunci cand dragostea trece prin stomac, ca tot ce trece prin stomac, de altfel, are acelasi sfarshit.
Mi se facuse cumplit de dor. M-as fi urcat in primul tren si p'aci ti-e drumul. Mi-a trecut. Realitatea sagetii albastre care circula cu 50 de km la ora datorita conditiilor de trafic, m-a adus inapoi cu picioarele pe pamant. Aceleasi dale. Acelasi efect advers...fie al ratiunii, fie al digestiei, tot un drac.

Despre copilarie vorbesc, desigur :)

Necunoscut



Prima oara am auzit de Nora Iuga in urma cu vreo luna, pe drumul de intoarcere de la Herculane. La noi, radio este similar cu masina. In afara masinii, nu exista radio :). Faptul ca rock fm a avut undele insuficient de lungi incat sa-si rezerve
continuitatea audientei, a facut posibila intamplarea prin care am auzit-o pe Nora Iuga vorbind despre ea, intr-un interviu la news, batranul post de radio.
Tot ce stiu despre Nora Iuga este din ceea ce a povestit ea. Vorbea despre suferinta ce i-a cauzat-o cenzura comunista. Spunea ca prima reactie pe care a avut-o la aflarea vestii ca “a fost scoasa in afara legii”, a fost sa creada despre ea ca este foarte importanta. Gandea ca numai un om de care puterea comunista se teme, va gasi forta sa constituie un centru de referinta, un pol al opozitiei, un punct in jurul caruia sa se adune disidenta, un pol al solidaritatii. Mai spunea ca, la ceva timp dupa interdictia ce o primise, faptul ca nimanui nu i-a pasat de cele intamplate si ca toti au continuat sa-si vada de viata lor, a aruncat-o intr-o depresie cumplita si, ce a fost mai rau pentru ea, a fost ca nu a cautat vinovati, ci a cazut in plasa autoagresiunii. Ceva de genul: “nu sunt nici pe departe ceea ce mi-am imaginat ca sunt; am gresit; m-am hranit cu iluzia talentului  si a vocatiei mele” .
Asta a avut ca rezultat refugiul ei in alcool. Vodca ii era unicul prieten si aliat, iar betia, unica portita de evadare dintr-o lume careia simtea ca nu-i apartine. Povestea ca in momentele acelea de betie isi scria poezia pe cate un servetel. Avea acasa un sertar al poeziei, unde isi arunca servetelele imediat dupa ce-i treceau aburii betiei.
Nu retin la cat timp a spus ca i s-a ridicat osanda, dar povestea ca intr-o zi a primit un apel telefonic de la cel ce-i fusese editor, anuntand-o ca in cateva saptamani sa faca bine sa-i “scoata” un volum de poezii. Spunea ca daca nu ar fi existat servetelele ei, nu ar fi gasit atunci resursa, forta, inspiratia sa redevina ceea ce fusese.
Mi-a mers la suflet aceasta poveste din viata acestei femei, din a carei creatie n-am citit nimic, nici macar un vers.
Am reintalnit numele Norei Iuga in articolul acesta, in blogul “Vulturesti”. Astfel se explica cele scrise de mine in comentariul pe care l-am facut.

Ma gandesc ca Nora Iuga a fost dezamagita nu de cei ce-i erau dusmani declarati, ci de cei pe care ii considerase pana atunci ca fiind ai ei, prieteni, familie, apropiati.
Si oricum, asa cum vad eu lucrurile, comunistii sunt “cei ce i-au luat”, insa nici pe departe majestatea sa  nu este cel ce “i-a dat” sau cel ce a contribuit cu ceva anume la devenirea sa.


duminică, 9 octombrie 2011

Notebook

Mai pe romaneste, laptop :)

Nefutut



"cei ce vor ridica sabia de sabie vor muri"...hmmm, parafrazand sabia cu labia, oare cine, ce si cum. si, mai ales, cand :) 



Necitit


"Am lasat-o le Laure in compania lui Maude si am mers sa-l vad pe
domnul Ti in biroul pe care si-l amenajase in varful farului dezafectat care domina Ker Emma, sus, pe faleza. Batranul isi ingramadise aici toate cartile care il instrusera asa cum o mama isi invata copilul. Cred ca adevaratii lui parinti fusesera scriitorii pe care ii indragea. In farul sau se simtea in siguranta in mijlocul lor. Dialoga cu Montaigne, intervenea in polemicile care il opun intotdeauna pe Voltaire lui Rousseau, ii vizita pe istorici, iar uneori ii citea lui Shakespeare din Sthendal. Credea ca, prin el, autorii aveau posibilitatea sa se intalneasca peste secole, ca prin ochii lui Musset putea sa-l descopere pe Zweig.
Ajuns in varful falezei, am impins usa farului si am auzit rasul domnului Ti, rasunand in turn. In jurul meu, zaceau mormane de romane, eseuri, texte diverse care asteptau sa fie trezite la viata.
-Domnule Ti? l-am strigat urcand scarile in spirala. Sunteti singur?
-Nu, mi-a raspuns el, in timp ce intram in biroul lui. Eram cu Rablais.
In fata mea, cartile si oceanul. Domnul Ti statea pe niste toalete vechi din acaju transformate in scaune impletite, cu privirile spre orizont.
-Vezi volumele astea? mi-a raspuns el, aratandu-mi etajerele care
inconjurau incaperea circulara. Intr-o zi, ele vor fi ale tale. Iti las prin testament farul si biblioteca si te rog, atunci cand o sa vina momentul, sa le lasi la randul tau celei sau celui pe care il vei considera demn de aceasta mostenire.
Am privit cu emotie la toate acele mii de carti.Ti imi facuse deja cunostinta cu majoritatea autorilor prezenti, dar eram intimidat.
-Fara indoiala, te intrebi daca n-am devenit asa ursuz pentru ca n-am scris eu nici una din cartile astea. Ei bine, nu! Talentul meu a fost acela de a le citi atent si de a extrage din ele esenta. Cred ca lumea noastra duce lipsa mai mult de mari cititori, decat de mari scriitori. Iar alcatuirea unei biblioteci este o arta care tine de arhitectura. Apropie-te, a adaugat, vreau sa-ti spun altceva.
M-am asezat langa el pe un scaunel.
-Iti interzic sa te casatoresti cu Laure, a decretat el, cantarind fiecare
cuvant.
Cu ce drept se erija in arbitrul suveran al existentei mele? Atitudinea lui
m-a socat.
-De ce? i-am replicat eu, intepat.
-Pentru toate motivele pe care le stii deja, sau pe care le vei stii intr-o zi.
-Domnule Ti, viata mea nu ma priveste decat pe mine. Va rog sa nu va amestecati. Multumesc pentru mostenire, pe curand.
M-am ridicat si m-am indreptat spre usa.
-Alexandre, daca te casatoresti cu Laure in septembrie, o sa comiti o crima impotriva dragostei, iar asta este grav.
Am iesit.
.................................................. ..................................................
Domnul Ti a lasat sa treaca un minut si a declarat:
-Va trebui intr-o buna zi sa te desparti de adolescenta.
-Adolescenta? am repetat eu mirat.
-Nu esti decat un boboc, un tanar necopt care nu a inteles nimic.
Cat timp ai sa te mai comporti ca un copil? Alexandre, va trebui sa te maturizezi. Stiu ca boala secolului este adolescenta, aceasta varsta de care nu te mai vindeci. O, nu esti singurul. Sunteti milioane care vreti "sa ramaneti tineri", sa fugiti de angajamente, sa va satisfaceti copilaria, sa urmati modele pe care le impun pustanii, sa preferati pasiunea in locul dragostei.
Sunteti incapabili de dragoste. De dragoste adevarata, cea care daruieste,
nu cea pubera. O sa-mi raspunzi ca gasesti intotdeauna o solutie de compromis. Inca o prostie otravitoare pentru sufletul acelora care impartasesc acest punct de vedere. Eu cred in iubirea pura. Si pretind ca suntem facuti pentru ea. Nu pentru pasiune. Am inteles asta acum putin timp, la optzeci si patru de ani, in bratele lui Maude.
"Pasiune vesnica", asta este o idee de adolescent. Faci pe tine de frica sa-ti iei angajamente! Nu mai cauta sa scapi de conditia umana cu stratagemele tale care sfideaza bunul simt. Fii barbat, ce naiba!
Sa pastram in sufletul nostru copiii care am fost, nu inseamna sa ramanem niste copii. Esti ca acei oameni care se uita la televizor schimband fara incetare canalul pentru a nu privi decat la secventele cele mai intense.
E o prostie. Intamplarile au viata lor. Crede-ma, pasiunea cronica este o amagire, seducatoare, insa tot o amagire ramane. Atunci cand sarezi prea mult o mancare, ii distrugi gustul cel mai fin. Daca asculti muzica prea tare, nu distingi decat o parte din note. Marii amanti sunt melomani ai iubirii, rafinati ai sentimentului, nu consumatori de ardei iute.
Dispretul tau pentru cuplu este o atitudine de pusti. Esti la fel de infantil
ca si parintii tai. A, e adevarat ca prelungind anotimpul preludiilor nu riscai nimic. Te protejai de rau. Insa raul face parte din viata si ar insemna sa duci o viata de molusca daca nu il infrunti! Iubirea presupune riscul esecului.
E pretul ce trebuie paltit. Iar viata de cuplu este singura aventura adevarata a timpului nostru. S-a terminat cu comunismul, cu calatoria pe Luna si cu America. Daca te eschivezi de la casatorie, nu simti ritmul epocii in care traiesti. Iarta-mi vehementa, dar cand te vad cum faci pe prostul, imi aduc aminte de greselile mele. Si eu m-am numarat printre aceia care nu vor decat pasiunea. Din fericire am intalnit-o pe Maude. Eram deja batrani, dar mai aveam in fata, alaturi de ea, macar cativa ani de fericire. Si apoi gandeste-te la Fanfan, pentru numele lui Dumnezeu! Si reciteste "Micul Print"! Suntem responsabili pentru iubirea noastra. Nu ai dreptul sa-i distrugi sperantele.
Te-ai purtat ca un nemernic cu ea. E interzis sa te joci cu inima unei femei!
Femeia este ceva minunat! Crede-ma, cei care nu-si iau angajamente nu sunt decat niste figuranti, nu sunt actori. Ne fac specia de rusine. A fi barbat este un privilegiu. Trebuie sa fii demn de asta. Insoara-te cu Fanfan si invata o meserie, in loc sa-ti umpli golul existentei prin pasiune. Ce-ai facut pana acum cu aptitudinile tale? Te pierzi in initiative aiurea, mananci banii lui taica-tau si o aduci la disperare pe Fanfan. Tine minte asta: singurul lucru important, in lumea asta amarata, este sa faci o femeie fericita. Restul nu e decat vanitate. Iti interzic sa faci pe mortul. Nu este demn de tine. Traieste-ti viata in loc sa cauti scaparea intr-o falsa moarte.
Si aminteste-ti ca cea mai mare aventura a timpului nostru este casatoria.
Nu astepta varsta mea ca sa intelegi asta"
Alexandre Jardin, "Fanfan"

Neli niste

  5  
21-7-2010
Ani Stoica's Avatar
Utilizator înregistrat
Join Date: May 2007
Posts: 4,463

Scris de catre Lucian Stefan Florescu
Sa ma ierti, dar poate ca nu Franta era cea care trebuia sa fie strigata atunci... si tu me comprends, chere et excellente amie, vorba lui Tolstoi.
~
Pai pot eu sa ma amestec in cartea lui Marc Levy si sa strig Traiasca Romania?
Traiasca Romania, nah!
sursa

Nedilema

Sunt din toate cate un pic sau un pic mai mult. Pot fi totul sau nimicul. Dar degeaba sunt, vreau si pot, daca nu am D.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Neata

Acum 11 ani, in afara de faptul ca eram mai tanara si mai frumoasa ca acum, eram si director executiv la o firma de distributie. Sefii mei erau cei 8 actionari ai firmei, dintre care doar unul era femeie. Ma rog, una. Cu ea mi-a fost cel mai greu.
Tipa, cu vreo 10 ani in plus fata de mine, dar batoasa, fortoasa si versata, voia sa ma domine cu orice pret. Ma voia un fel de catelus al ei, unul care sa-i serveasca interesele in fata celorlalti actionari. Fiindca ei se asociasera nicidecum cu scopul de a construi ceva bun si durabil, ci de a-si da la gioale unul altuia si de a-si atrage din asocierea asta a lor, strict castiguri personale. In fine. La un moment dat chiar a reusit. Tin minte ca simteam apasarea dominatiei sale ca pe o insuficienta respiratorie. Apropierea ei efectiv ma lipsea de energie, de resursa, de vointa, de putere. Numele ei era Seitan (drac).  Al meu, Stoica. He, he :)
Aproape ca nu reuseam sa deschid gura si sa leg doua cuvinte in prezenta ei. Ma balbaiam, ma fastaceam si nu-mi ieseau pe gura decat prostii. Imi venea sa mor! Intr-o zi asa m-a umilit, aducandu-mi niste acuzatii total nejustificate, ca am plans de m-am umflat. Dar la numai doua-trei luni dupa incidentul ce fusese ca picatura ce umpluse paharul, mi-am luat toti oamenii de baza din firma (agenti de vanzari, supervisori, soferi-distrubuitori, seful de logistica) si m-am transferat cu ei cu tot la principala firma concurenta. Dulce razbunare!  “Don’t mess with me, Argentina!” :) 
Si nu era prima oara cand mi se si i se intampla asta, in relatia de subordonare cu o alta femeie, relatie strict profesionala in care m-am inscris la un moment dat, nici prima care a incercat sa ma determine sa fac si sa fiu ceea ce voia ea, nu ceea ce, de fapt, sunt eu. Si nici ultima. Exista un precedent in relatia cu presedinta firmei la care lucrasem inainte si care traia avand despre ea impresia ca este buricul targului.
Dupa madam Seitan a urmat relatia cu o "femeie de afaceri la nivel inalt". Tipul de tarina. O femeie imblanita din cap pana in picioare, careia ii duceau trena o liota de trepadusi. Ha, ha, nu intru in detalii. Spun doar ca dupa ce timp de sase luni cat am rezistat, mi-a dat motive sa ma simt ca o zdreanta, ca presul pe care isi stergea ea talpile oridecateori intra in birou, la mai putin de doi ani ne-am reintalnit intr-o anume conjunctura. Eu, ca martor al acuzarii, ea in zeghe marca "Jilava". In fine, nu mie mi s-a datorat aceasta rasturnare de situatie, insa nici nu pot sa spun ca, in calitatea mea de martor, nu am strivit-o ca pe o omida blanoasa :)
Cea din urma astfel de experienta am trait-o in vecinatatea uneia al carei nume era (probabil ca mai este, nu stiu) Moroiu. Confruntarea cu ea s-a soldat dandu-mi demisia. Asta e, nu pot castiga toate luptele. Ea cu teritoriul ei, eu cu al meu :)
Asa, revin la povestea cu "executoarea" :)
Cu restul de sapte actionari a fost pis of cheic. Daca as fi fost vreo sulfa, o curva, o japita, ii faceam de nu mai stiau cum ii cheama, atat de intimidati erau de mine. In primul rand ca habar nu aveau cu ce se mananca distributia, cum se conduce o firma, habar n-aveau de creierii lor. Fusesera niste buticari engrossisti care s-au visat peste noapte mari oameni de afaceri, doar pentru ca se bucurau de "gratiile balcanice" ale directoarei unei mari fabrici de dulciuri din Bucuresti. Tipic romanesc, nu?!
Pe de alta parte, de natangi ce erau. De fapt, libidinosi, caci nu-ti poti imagina cum ma sorbeau din priviri, iar asta avea darul de a ma umple de draci. Mai marele lor era un astfel de taranoi parvenit. Un tip inalt, bine imbracat, dar cu o moaca de giurgiuvean “pur sange”. In fiecare dimineata deschidea usa larg, pret de o clipa ne trecea pe toti cu privirea si cand ajungea la mine, se schimba la fata. Un zambet tamp ii lumina fata ca o luna patrata. Juca tipul rolul unui mare fortos, insa, in esenta lui, nu era decat un mare cacacios.
La randul lui a incercat sa ma domine. Sa ma atraga de partea lui, sa una, sa alta. Rolul lui preferat era ala de Titi Durul. Asta pana intr-o zi cand, chiar in timpul unei astfel de reprezentatii, eu am izbucnit in ras. Ma abtinusem deja prea mult.
M-a facut albie de porci pe chestia asta. Dupa ce l-am lasat sa termine ce avea de spus, am zis si eu:
-Stiu de ce te comporti asa: iti este frica de mine!
Asa era.

Stii cum e? Daca e s-o dam in fabulatii, iti spun ca sirene nu exista, exista rechini. Sau falci. Dar mai exista si balene. Si chiar daca mai esueaza cate una, chiar daca sunt pe cale de disparitie, nu-i bai. Stii ce-i fain atunci cand nu existi, imediat dupa disparitie? Faptul ca poti sa i-o tragi cui si-o cere, fara sa stie de unde i se trage :))

In fine, inchei spunand, referitor la relatia de subordonare, ca peste mine sau deasupra mea numai un barbat poate fi.

vineri, 7 octombrie 2011

Neasumare

Pai, da! De ce sa voiesti sa muti muntii, cand iti este mult mai la'ndemana sa-ti futi norocul.
Logic :)




joi, 6 octombrie 2011

Negandit

Uite, ma inteb si eu, ca pana azi nu am auzit de steve jobs si de minunata sa lectie de viata lasata mostenire omenirii. Ma intreb, ziceam, cati oameni de pe pamantul acesta au auzit de aceasta lectie si, mai ales, cati dintre oameni o si aplica?
Eu cred ca cei mai multi sunt cei ce NU, dar care isi cheltuie banii cumparand “tehnologia sa”. Ma rog, afirmatia asta are la baza strict intuitia mea, eu neavand nici o informatie concreta referitoare la acest aspect.
O tehnologie inventata pentru a inlocui o AMINTIRE, cu o “captura”.  A vedea lumea prin intermediul obiectivului camerei de luat vederi…..de luat vederea. Ironic, nu? O “tehologie” care, sub masca realizarii conexiunii intre oameni, nu face altceva decat sa-i instraineze, sa-i insingureze. In fine, nu sunt retrograda, dar nici pe departe nu sunt adepta tehnologiei dusa dincolo de frontiera omenescului, menita sa-l “robotizeze” pe acesta. Cum  nici a “secolului vitezei” nu sunt. Ne grabim spre ce? Ne grabim spre unde? Raspunsul este doar unul: spre moarte.
“Steve Jobs a trait 56 de ani, timp in care a schimbat radical viata pe aceasta planeta”.
Probabil ca de aceea Viata l-a exmatriculat asa de tanar, ca sa n-o schimbe mai mult decat a facut-o deja :).
In fine, eu cred ca orice boala a trupului este, mai inainte de toate, o boala a sufletului. Sau, mai modern spus, un dezechilibru energetic, atras sau generat odata cu o alegere sau alta pe care omul o face la un moment dat in viata lui. Asa cum, tot o alegere facuta de om la un moment dat,  ii poate schimba acestuia viata, il poate scoate pe acesta din “ghearele” mortii.

Nu  mi-ar placea sa am un astfel de viitor.

Nelegiuit


Profesorul de semantica are o tema de facut pentru viata viitoare. Viata care poate incepe de azi in noua luni. Enuntul problemei consta in actiunea sa de a-si varsa plinul canalului sau spermatic in golul gaurii de ce culoare vrea el. Sau aleasa de el. Sau el de ea. Nu conteaza culoarea, important este ca goliciunea acesteia sa aiba, totusi, un continut fecundabil. Asta, desigur, pesupunand ca in plinul respectiv se gasete macar 1 (unul) pestisor “de aur” capabil si capacitat sa implineasca macar una din cele deja legendare  3(trei) dorinte. OMG!
Asa, apoi, dupa ce spala primul caca de la funduletul copilului rezultat solutie a problemei, dupa ce il hraneste, dupa ce il leagana sa adoarma, dupa ce ii tremura sufletul la primul puseu de temperatura, dupa ce face o prima noapte alba cauzata de plansul durerii aparitiei primului dintisor, dupa ce simte ca pluteste de fericire la auzul primului “tata” si la vederea primului pas, dupa prima zi de gradinita, prima serbare, prima zi de scoala, prima, primul, primii din viata copilului sau, abia dupa aceea, sa faca bine domnul profesor sa le incadreze pe fiecare dintre acestea, bune si rele, intr-un anume nivel de semantica si apoi, in final, sa raspunda la intrebarea: “Ce este viata, unde si cum se traieste ea?”
Dar creatia, creatia ce este? Sa fie oare un iPfhone, iPod, iPad?

Nesuferit

Cica la Bula la clasa a venit inspectia la ora de limba si literatura romana. Dupa ce domnii inspectori au luat loc in bancile din ultimul rand, ora s-a desfasurat asa cum totul fusese prevazut. Profesoara intreba, elevii raspundeau. De pe la jumatatea orei, Bula incepu a ridica mana si a cere sa i se dea si lui cuvantul:
-Si eu, doamna, si eu si eu!
Profa s-a prefacut ca nu-l vede, ca nu cumva sa-i strice scenariul. Dar, pana la urma, nemaiputand sa-l evite, ii dadu cuvantul, iar Bula rosti clar si cu dictie:
-Moama, ce tzatze si ce picioare misto aveti!
-Vai, Bula, nota unu si paraseste imediat sala!
Bula se bosumfla si, in timp ce se indrepta spre usa, le spuse domnilor inspectori:
-Bai astia de la inspectie, daca nu stiti, nu mai suflati, bai!

Nestavilit

Simteam nevoia unei ancorari :)))



Nejustificat


Am pentru tine trei variante de raspuns. De ce, te vei intreba!? Nici pentru ca pot, nici pentru ca vreau, ci pentru ca ai formulat comentariul acesta al tau ca pe o cerere de ajutor. Sau poate ca nu faci altceva decat sa joci, la randul tau, acelasi joc. Sau poate ca suntem, de fapt, parti ale aceleiasi simultaneitati, nu stiu. Ne putem preface, ca multi altii de aici, ca nici nu existam. Dar oare asa este? Noi chiar nu existam? Suntem numai iluzii? Vibratie exista chiar si la o piatra, la un animal, la orice forma de viata, darmite la un om?
Sigur ca am fost invatati, educati, antrenati, instruiti sa ne mascam, sa ne inchidem intr-o carapace, sa ne inconjuram cu un scut, o fortareata, sa parem a fi ceea ce in realitate nu suntem. Exact asa cum ii spusesem eu, ei, aici. Ii mai spusesem si cu alta ocazie, pe un thread ce a fost sters de admin, cum ca sa nu pice in plasa jocului virtual, si sa nu intre in arena/scena/teren, decat daca este pregatita sa-l joace, sa-si asume acest joc in ansamblul sau si, in particular, propriul loc, constienta fiind de faptul ca realul si virtualul se intrepatrund si ca nici unul nici altul nu sunt o simpla partida de volei dintr-o dupa amiaza de joi. Asta in pofida faptului ca eu am invatat lectia asta pe pielea, pe sufletul si pe mintea mea.

Varianta 1. Este cea mai usoara. Exact ca la spaidar soliter. Si suna cam asa:

“Hai da-o dracului, ca eu ma straduiesc sa-i aduc/reduc la unu ca la un zero, mai mult sau mai putin absolut si tu vrei ca sa mi-i dublez. Ma lasi?! Nu vad cum am reusi noi vreodata sa ajungem la acelasi numitor comun, cata vreme eu vad doar partea plina si tu doar partea goala a aceluasi pahar. Si, de parca asta n-ar fi de ajuns, atunci cand vad eu golul, vezi tu plinul. Dar asta nu este decat o poveste pescareasca, o tragedie americana, deoarece alea grecesti sunt grotesti.

Variana a 2-a. Nu trebuie sa te simti amenintat. Sunt oarecum aidoma lui Hanibal Lector, insa vazuta si intealasa invers. In sensul ca eu nu deschid cutia craniana a niciunuia dintre comesenii mei cu scopul de a ma delecta, cu lingurita, din creierul acestuia. Mai degraba ma lupt incercand sa va injectez un strop de minte in ceea ce un frustrat/doi frustrati, odata, au facut astfel incat ca ea sa fie redusa la statutul de “materie cenusie”. Nu de circumvolutiuni este vorba, deoarece de circ suntem toti satui. Sau cel putin asa ne declaram a fi. Dar, hei, de ce sa fac eu asta? Deoarece va trebui sa platiti pretul propriei voastre lasitati, ipocrizii, ignorante. Si va garantez ca il veti plati. Pana la ultima centima, pana la ultimul banut.

Varianta a 3-a. Mai mult ca sigur ca PLAFONAREA in care te zvarcolesti, din incapatanarea ta de a nu-ti depasi limitele, face ca pura mea ratiune sa-ti para tie a fi delir sau ticneala. Poanta este ca pe mine ma doare fix in basca pe care nu o am si, in consecinta, nu o port, de voi toti. Poate ca sunt eu nebuna sau scrantita. Pot accepta asta. Dar hei, nu eu sunt stalpul de sustinere al actualei puteri, al sistemului. Nu eu stau cu gura cascata la ce caca presedintele, primul ministru si actualul guvern sau presedintele de companie sau de scara sau de bloc sau monahul si nu eu inghit cu sau fara placere acest cacat si nici nu-l dau cu forta mai departe, ci voi sunteti cei ce faceti asta si mai si traiti avand convingerea sa sunteti niste reale valori. Poate. Ca fosa septica.



Necropsie

Numai pacatoasa asta de constiinta a mea m-a impiedicat sa ajung in locul Elenei Udrea sau al Adrianei Saftoiu sau al Olgutei Vasilescu sau al Monicai Tatoiu sau al Andreei Esca sau al Mihaelei Radulescu sau al Teodorei Trandafir sau al Robertei Anastase sau al Monicai Iacob Ridzi sau al Sorinei Placinta sau al Gabrielei Vranceanu Firea sau al Danei Grecu sau al Mioarei Mantale sau al Monei Musca sau al Noricai Nicolai.
Daca pacatoasa asta de constiinta a mea nu m-ar fi oprit, nimeni si nimic nu m-ar fi oprit sa ajung in top, in frunte, pe podium. Ea, constiinta asta care m-a tot oprit de la una sau de la alta, spunandu-mi ca in viata unui om sunt unele lucruri care pur si simplu nu se fac. Sau fapte.
Stie el bine, sfbacterie ce zice, insa stiu si eu acum ca nu numai o data, numai fiindca mi-am ascultat constiinta, “iesind in societate” si incercand sa relationez omeneste, nu de putine ori mi s-au dat motive sa ma simt ca o ratata, ca o terminata, ca o distrusa.
Deci, sefeule drag, stii ce este mai indecent, mai obscen decat cacatul,  voma si  sangele stricat si despre care se vorbeste zilnic? Iti spun eu: sunt chestiile alea de se numesc “Dinu Patriciu”, “Dan Voiculescu”, “Sorin Ovidiu Vantu”, “Fundatia Soros”, “Contesa de Alba “ "Fondul federal" "Inside job" si “Curtea regala a marii britanii”.

Nobletea, ca insusire de caracter, este sau nu, o ai sa nu o ai, te nasti cu ea, sau ea se naste odata cu tine. Nobletea nu se mosteneste si nu se dobandeste nici macar prin educatie. Si nici nu poate fi adaugata in CV sau in blazoane.

miercuri, 5 octombrie 2011

Nuedebine

Deci se poate, da?

Mie mi-a zis azi unu mai batran ca mine ca sunt cam batrana ca sa lucrez in firma lui.
Arzavar focu' da japite :)

corespondenta "privata":

Domnule(...),
Plecasem de la intalnirea cu dvs. hotarata sa-mi scriu CV-ul si sa vi-l transmit pe mail, asa cum convenisem la despartire. Apoi m-am razgandit. Mi-am spus ca nici CV-ul si nici cartea de munca nu sunt cele ce ma definesc pe mine ca om. Nu ele m-au facut pe mine om, ci eu le-am facut pe ele. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, m-am gandit ca este de-a dreptul delirant ca o persoana aflata la o varsta mai inaintata ca a mea sa-mi spuna ca sunt cam batrana pentru a putea munci in firma pe care aceasta o reprezinta. Si si mai delirante imi par acum a fi fost “aprecierile” unei persoane care are o buna parte din viata traita si muncita in perioada comunista, referitoare la nodul in papura gasit unei experiente vaste in domeniul economic, acumulate in cei 25 de ani munca in diverse firme si domenii de activitate.
Am apreciat sinceritatea dvs. dar as fi apreciat si mai mult daca mi-ati fi spus de la inceput ca nu aveti nici un post disponibil in firma si nu m-ati fi umilit, spunandu-mi ca va simtiti obligat fata de prietenia cu (...), sa-mi gasiti un loc de munca. In definitiv, domnule, nu am cerut de pomana, iar dvs. v-ati comportat ca si cum asta as fi facut. In plus, poate ca nu ati realizat ceea ce faceti, dar tocmai ati dat dovada ca sunteti un adept al unei practici comuniste, aceea a "nepotismului", a sistemului de "relatii, pile si cunostinte". 
Inchei spunandu-va ca nu sunt nici intr-atat de naiva si nici intr-atat de infometata incat sa ma umilesc lucrand pentru..."dvs", sa zic. Mai bine spal la fund un bebelus si ma angajez ca doica, decat sa servesc unei batrane.

Numai bine,
Ani Stoica

Ma puteti cunoaste mai bine decat citindu-mi CV-ul, citind postul acesta de pe blogul "AniS". :) happy

Nesatisfacator

Ce-am avut si ce-am pierdut? Am avut de calcat rufe, dar am pierdut timpul, culcandu-ma pe-o ureche. Si totusi, am facut-o: talpa cu talpa a fierului meu, le-am calcat pana la ultima...rufa abia intinsa pe sarma, care asteapta sa fie calcata.

Se intampla in anii de dinainte de '89, pe vremea cand stateam la coada la alimentara de la Raul Doamnei, cu speranta in suflet ca aveam sa pun mana pe o bucata de parizar. Eram proaspat casatorita si ma luptam cu mine insami, incercand sa-mi raspund la intrebarea existentiala “ce cacat de viata mai era si aia?!?”. Femeia de langa mine precis ca avea capacitati paranormale si reusise sa-mi citeasca gandurile. Sau poate ca doar observase jocul meu nervos prin care imi scoteam si-mi bagam degetul din si in verigheta, alimentandu-mi astfel iluzia de libertate. Exact ca Frodo.
-Sa tii minte un lucru, mi-a spus, tot ceea ce faci, fie ca faci mancare, fie ca speli vase sau rufe, fie ca faci curatenie in casa, totul trebuie facut cu placere si cu drag!
-Adevarat?
A fost singurul cuvant care mi-a iesit pe gura in momentul acela. Imi era imposibil sa cred ca pot face asta. Imi era imposibil ca accept ce tocmai imi spusese femeia aceea, repetand ceea ce-mi spusesera multe alte femei pana la ea. Dar cum as fi putut eu accepta un astfel de sfat, cand mie, de cate ori spalam vasele, bunaoara, imi veneau in minte idei criminale?!
Cum poti omori pe cineva din sau cu placere, ca doar nu am fost si nu sunt un criminal psihopat?! Una este sa omori un om pentru a atinge varii orgasme si alta este sa omori pe unul care-ti pune viata in primejdie. Atunci da, decat sa mori tu, mai bine il omori pe el, dar in nici un caz nu faci asta cu placere, ce dracu!
Am avut noroc in ziua aceea. Am ajuns acasa victorioasa, cu parizar la pachet.

Mi-am amintit de povestea asta, exact pe cand spalam al nustiucatelea rand de vase. Ma uitam la el cum statea in picioare, sprijinit de bar, cu tigara
intr-o mana si cu mouse-ul in cealalta, clickuind pe youtube si uitandu-se la filme rusesti. Poate ca daca as fi spart toate acele farfurii, incetand a mai visa cu ochii deschisi la o viata in wigwam, unde nu trebuie sters praful, dat cu aspiratorul si spalata podeaua, as fi reusit sa ma fac in sfarsit inteleasa. As fi spart toate acele vase si apoi as fi iesit pe usa si dusa as fi fost. Dar, in loc de toate astea, am facut ce stiam eu mai bine: i-am zambit dulce si mi-am vazut de treaba. Cu fiecare picatura de Fairy pe care o picuram pe laveta de vase, imi imaginam cum ii tai o ureche, apoi pe cealalta, apoi cum ii scoteam unul cate unul ochii, si cum in final i-am smuls limba...imi imaginam cum il omoram in chinuri.
Atunci cand m-a anuntat ca-i este foame, l-am servit cu cea mai reusita tochitura asupra careia sfaraia un ou….celalalt fusese servit la micul dejun.
Imi pare rau sa spun, dar n-am simtit nici un strop de placere facand asta!
Mi-am dat seama ca sunt bolnava. Atunci i-am zis:
-Ce te face sa crezi ca ceea ce-mi doresc eu de la viata este sa-ti pregatesc tie masa si sa spal vasele dupa tine? Eu nu sunt ma-ta, i-am zis si harst, i-am taiat cordonul ombilical.
In ziua aceea barbatul meu a murit. In locul lui s-a nascut primul gentleman din viata mea: Pinochio. Este ca un fel de barbatul ideal din ceara. Are tot ce-i trebuie. Numai butonul ala pe care sa-l apesi ca sa prinda viata nu are. Sau, ma rog, nu-l gasesc eu. Asta e :)

Niciodata


In toamna lui ’86, sotul meu si cu mine eram tineri casatoriti, studenti si nu aveam copii. Si nici bani.
Noi, doi viitori economisti, aveam pe vremea aceea o gasca de prieteni politehnisti, o gasca in care baietii erau prieteni inca din vremea liceului: Alexandru (Fram) si cu mine, Lucian (Caraula) si Corina, Bogdan si Adriana, Radu (Grasu) si Mihaela (Bocu) si Gica, care pe vremea aceea era singur.
Ne aflam intr-o vizita la parintii lui Bogdan, unde ne intalnisem ca sa punem la cale Revelionul pe care aveam sa-l petrecem la mare, la Eforie Nord. Tatal lui era un mare mahar pe la partid. Locuiau intr-o casa boiereasca din Rosetti. Ma uitam uimita la acel living imens, mobilat in nu stiu ce stil, dar cu multe ornamente … mobila clasica, sculptata blablauri pe care eu niciodata nu mi le-am dorit in viata mea.
Din livingul respectiv se inalta o scara care ducea la nivelul urmator al locuintei si care, de jos, era vazut ca o biblioteca. Ma intrebam daca acea casa chiar apartinuse familiei respective, sau ei o acapasera abuziv, imediat dupa nationalizare, furand cu totul identitatea si viata celor carora le apartinuse de fapt.
In timp ce tatal lui ii invitase pe baieti la un coniac in salon, ca sa puna tara la cale, noi fetele, ramasesem in compania mamei lui. Din tot ce am discutat, nu-mi amintesc decat un singur sfat pe care aceasta ni l-a dat, in egala masura tuturor:
“Fetelor, niciodata, dar niciodata sa nu va aratati in fata barbatilor vostri nearanjate, nerujate si neparfumate! Niciodata sa nu va vada barbatii vostri cu fundul in sus, spaland pe jos si cu carpa de praf in mana!”
Acum ce sa zic, nu mi-a placut niciodata sa spal pe jos, dar nu mi-a placut nici sa traiesc in jeg. Recunosc ca pe vremea aceea eram atat de ocupati si cu serviciul si cu facultatea, ca nu faceam curat in casa decat atunci cand nu se mai putea trai.
Nu spalam rufe decat cand nu mai aveam cu ce ne imbraca si nu le calcam, decat inainte de a ne imbraca cu ele. Chiar si asa de rar, tot eu eram cea care le facea. Parintii nu ne-au ajutat niciodata iar bani de menajere nu aveam. Asadar, nu aveam cum sa evit sa-i ofer barbatului meu un astfel de spectacol. Drept urmare am hotarat ca daca acestuia nu i se scoala toate simturile vazand-o pe femeia lui in acesta ipostaza, inseamna ca nu este decat un mare dobitoc.
Culmea este ca lui chiar i se sculau, dar eu eram intr-atat de obosita, incat nu-mi mai ardea de nimic. Aici era problema, nu ca ma vazuse el ciufulita sau…muncita.
Adevarul este ca in cei aproape 26 de ani de casnicie, am fost si maritza si contesa, si bucatareasa si imparateasa si servitoare si regina si menajera si stapana si nevasta si amanta si gheisa si de toate. Dar nimic nu ar fi fost posibil daca el, barbatul asta al meu, nu ar fi fost si Spaiderman si Batman si Suparman la un loc…iar asta este o adevarata declaratie de dragoste.

Cat depre Revelionul ’87, a fost pe departe cea mai ”devastatoare” distractie in stil studentesc, pe care am avut-o vreodata!
Dar cea mai haioasa amintire de atunci este despre un tip pe care Bogdan, prietenul lui, il invitase sa vina cu noi tocmai pentru ca era singur si nu avea cu cine sa-si petreaca Revelionul. Il adusese pe blat, fara sa plateasca nimic si il cazase cu ei in camera. Dupa doua zile, Bogdan se ruga de noi toti sa-l ajutam sa scape, macar pentru putin timp, de prietenul sau, ”anticonceptionalul”.