marți, 31 ianuarie 2012

Kontor


Mă tem că voi închide ochii pentru totdeauna, fără ca să știu și eu care este rostul sau sensul vieții pe acest pământ. Adevărul ăla ultim după care ne mințim cu toții că ne-am aventura căutându-l. Sau, dimpotrivă, minciuna cu cele mai lungi picioare de la ale cărei glezne nu ne putem ridica privirile sau, oricum, nu mai sus de genunchi.
În fine, era o vreme când, indiferent ce făceam, scriam ceva. Spălam rufe, scriam un sms. Întindeam rufe, scriam o odă dedicată sforilor. Sforilor și sorilor, dar niciodată carligului de rufe. E nedrept. E nedrept să știu nimic despre acest prețios obiect casnic, fără de care viața omului nu ar mai fi fost aceeași.
Nici măcar nu știu cine l-a inventat sau dacă aceasta epocală invenție este protejată de legea dreptului de proprietate. Până la urmă, cârligul de rufe este cel ce-a stat mereu între boarfa și bătaia vântului.
Ci, chiar dacă n-am crezut asta, iată c-a venit și ziua când, deși coșul meu de rufe (pe care fără dar și poate, îl pot numi al nostru) dădea pe dinafară de jegul rezultat din faptul de a fi viu, azi l-am trecut pe ignore. Gest ce m-a răsplătit aducându-mi în zori de zi, pe ecranul cerului de răsărit, imaginea unui Soare erect. “E Soarele de o suliță pe cer” Foarte tare! Aș zice chiar de două, având în vedere dimensiunea astrului.
Nu știu care este diferența dintre rechinul alb și cel albastru, probabil că cel albastru poate fi ușor confundat de la înălțimea d-lui Soare cu o pastilă de viagra, dar stiu acum, la cei 47 de ani ai mei și nuștiucâte milioane de ana a lui, că un domn Soare erect în zori de zi poate fi de o crunta inutilitate. Nu mi-a ajutat nici măcar să scot de la RADET avizul care să certifice faptul că birocrația s-a născut în România.
Doamna de la regie ne-a întrebat dacă vreunul dintre noi este președinte.
-Da' de unde? De unde atâția președinți? Noi suntem doar niște tâmpiți.
-Aveți împuternicire?
-Avem! Suntem niște tâmpiți cu ștampilă.
La GDF Suez a fost mai simplu. La GDF Suez totul devine posibil atunci când prezinți dovada unui cod de client. La GDF Suez nu există nume, nu există prenume, nu există carte, nu există parte doar pentru că toate acestea au fost cuprinse într-un cod de client.
Cu totul altfel stau lucrurile la APA NOVA, începând cu respectul bărbosului de la recepție clienți ce i-a atras acestuia calitatea de respectabil și până la masa de sticlă înconjurată de scaunele din hârtie, pe care te așezi atunci când vrei să scrii despre ce te doare…mă doare dragonul de apa al poetului, nah!

vineri, 27 ianuarie 2012

Pas

Desi imi place baletul la fel de mult ca si belly dance-ul, adica deloc, iata ca tocmai am executat si eu o pirueta :)



joi, 26 ianuarie 2012

Sold

Debit: daca problemele locuitorilor Romaniei si, implicit, ale Tarii, s-ar rezolva in mod miraculos doar prin taierea periodica a unui cap de conducator, asa cum se taie de Ignat, porcul, ce grozav ar fi. Ce grozav ar fi!

Credit: daca problemele locuitorilor Romaniei si, implicit, ale Tarii, s-ar rezolva in mod miraculos doar prin taierea periodica a unui cap de conducator, asa cum se taie de Ignat, porcul, ce grozav ar fi. Ce grozav ar fi!
Ar fi de groaza, va zic eu, pentru ca, de Igant, tot romanul isi taie porcul. Si daca nu-l taie el, il pune pe macelar sa faca aceasta treaba murdara, dar "in traditie cu cele cuvenite".

Soldul fiind Creditor, fiindca de Ignat cad mai multe capete de porci, nu doar unul, cam cate unul pentru fiecare casa, hai, bloc, ma tem ca "romanismul" este pe rosu.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Pasiv

broadscast yourself


Activ


UM 5311, sau cum contesa "Maritza" da clasa la un "cont".

Contul “Casa” este un cont de activ. Pai e la mintea cocosului ca daca ai resurse, ai si virilitatea necesara si obligatorie intreprinderii unei actiuni. Daca nu ai, asta e, te impaci cu ideea ca menirea ta in viata asta este sa-ti sui pintenii pe gard si sa faci nitel zgomot. Chiar si cu riscul sa ti-o iei pe cocoasa. Un bocanc in cap si se fini la comedi. Iese un papricas de numa numa.
In cazul gainilor diagnosticate ca neavand mintea cocosului, insa orbul specific, situatia este usor diferita, in sensul ca galagia lor se refera strict la un precedent.  Mai intai faci oul si abia apoi strigi: “bai, am ouat un ou!” Un ou d’ala care nu e leapsa pe ouate, ci o sursa numa buna pentru ochiuri, omleta, jumari, tari sau moi, important este ca-i umflat matul. Ca sa nu mai zic acum de maioneza, care necesita niste ulei! Fapt deloc ingrijorator, avand in vedere numarul celor care au luat-o pe.

Booon, aseara in intervalul orar 18.00-22.00, am mai invatat o lectie de viata. 
De fapt mint, ca la teorie eram deja Maestra, mai ramasese doar sa o practic pe un esantion reprezentativ de cocosi si gaini blacanice. Nici macar nu-mi doream sa am dreptate. Preferam sa ma fi inselat eu, dar sa aiba ei ocazia de a-mi dovedi ca m-am inselat in ceea ce-i priveste.

Ce pot eu sa spun?
Vecinii mei sunt sufocati de frustrari si de neputinta. De frustrarea de a nu fi ascultati, de neputinta de a se exprima, de a se face intelesi si de a-si impune punctul de vedere, de neputinta de a-si castiga respectul celorlalti si, in stricta corelatie cu acesta, pe cel de sine. Pai ii cred si eu, “asa nu se mai poate” nu este un punct de vedere. Este doar o constatare care, in mod firesc, ar trebui sa fie imediat urmata de o estimare a situatiei, de o decizie si de o actiune. 
Vecinii mei sunt aliniati la linia de finis care asteapta un unic pas pentru a deveni una de start. Un pas pe care numai 2, 3 il pasim. Apoi inca unul si inca unul.
Astfel, vecinii mei devin vecinii nostri. Ceea ce nu ne usureaza decat intr-o foarte mica masura, calea spre rezolvare. Fiindca vecinii nostri sunt macinati de indoieli, suspiciuni, frici, neputinta ori nedorinta de a trece dincolo de linia de final. Vecinii nostri stau aliniati la linia de final si striga, si tipa, si ameninta si gesticuleaza si insinueaza si nici macar prin minte nu le trece ca acel mic pas pentru noi, acel mare pas pentru ei, este sa se implice. Sa actioneze. Sa-si asume responsabilitatea. Sa treaca de la zis, la facut.
Ce pot eu sa fac?
Not much…sa ridic vocea si sa-i reduc la tacere. Sa le spun ce am facut eu ca sa trec linia si sa le dau ideea de a face ca mine, daca vor sa pateasca si ei ca mine.
Nu vor ca mine, pentru ca nu au timp, nu au disponibilitate sau, dimpotriva, nu au bunavointa, ganduri bune, onestitate. Este numai problema lor.

Problema mea este ca am invatat cu aceasta ocazie lectia despre oamenii mari, pe care refuz sa-i mai numesc atlanti sau uriasi, fiindca atlantii si uriasii nu exista si, chiar daca au existat, nu-mi pasa, cata vreme aproape mi-au fost, de cealalta parte a liniei, oameni.
Bun, spuneam ca oamenii mari, care de felul lor ies din acutul unei situatii neplacute, al unei conjuncturi nefavorabile, trosnind din degete, intampina dificultati atunci cand se vad nevoiti sa faca lucruri mici si simple, pe care le considera o pierdere de vreme, o irosire fara rost. Fiindca in timpul asta ei ar putea face niste lucruri pe masura lor.
Fiindca oamenii mici nu vor sa faca lucruri mici, oamenii mici nu vor sa faca mai nimic, ci sa li se faca totul, inclusiv sa gandeasca altcineva in locul lor. Ca sa nu mai pomenesc de genul acela de om mic ce are pretentia ca toata lumea sa gandeasca ca el sau sa nu gandeasca.

Pai, ce! Crede cineva ca usor mi-a fost sa scriu prima chitanta? Tipizatul ala unde scrie clar ce trebuie sa scrii pe fiecare rand? Pai a fost cel mai greu lucru din viata mea si de aceea l-am gresit si am anulat prima chitanta. Oricum, bilantul este ca din totalul de 18, doua sunt anulate, soldul zero este acum de 5.898,00 si un plus de 10.
Hahaha, hihihi, hohoho, huhuhu si doar le-am zis: “Frati si surori, domnilor si doamnelor, oameni buni cu suflet bun, aveti mila de mine, ca eu NU AM INCASAT IN VIATA MEA BANI. SI NICI N-AM NUMARAT, ca eu stiu doar sa-i arunc in stanga si-n dreapta, inainte si-napoi. Fara numar.”
“Hehehe, radea si d-l Colonel, luandu-ma la misto, ale naibii matematici superioare.”
“Pai, tocmai, zic, ca sunt inferioare si d’aia imi si ridica dificultati, he he”.

Dar, nu-i asa, totul e bine cand se termina cu bine.

Asadar:
  1. Balcanismul meu se manifesta prin muzica pe care o ascult, cartile pe care le citesc, filmele si piesele de teatru pe care le vad, prin ceea ce scriu, prin ceea ce spun si prin modul cum o spun si, nu in ultimul rand, prin ceea ce fac.
  2. Activul este al celui care actioneaza. Si actioneaza din proprie initiativa, chiar daca habar nu are ce trebuie sa faca, ce are de facut, ce ii cere legea sa faca, condus fiind de bunavointa, de onestitate si ganduri bune. Si, inainte de toate, de intuitie, instinct si sentiment.
  3. Activul este al celui care, aflat intr-o situatie de criza la nivel macro, peste care s-a suprapus criza de la nivelul micro, criza a carei solutionare depinde de el in aceeasi masura in care a fost generata de el, care nu are nici un motiv si nici o motivatie sa se implice, altul de a nu se mai vrea fi furat.
  4. Activul este al celui care, vazand, auzind, simtind si gandind, stie care este primul pas pe care trebuie sa-l paseasca. Si-l paseste, chiar si in conditiile in care consecintele acestui pas echivaleaza cu rasturnarea intregului sistem de atitudini si mentalitati.
De la un timp, cam de prin primavara trecuta, Omul Invizibil paseste zilnic pragul  AniS-ei. Ce pot spune?

Sal, Om Invizibil :)

luni, 23 ianuarie 2012

Pepsi Twist

A fost o zi d'aia de te simți ca și cum ți s-au înecat toate corăbiile. Și nu că cine știe ce încărcătură ai avut tu pe corăbiile alea sau că cine știe ce echipaj ori pasageri sau că ai fi avut macar un bob de încredere în capitan, nu. A fost o zi d'aia când, odată ce ți s-au înecat toate corăbiile, te-ai simțit liber.
Ce bine! Ce bine că nu mai ai nici o grijă. Asta a fost. Și, gândind așa, deodată ți-ai simțit mintea goală. Ce bine. Ce bine să ai mintea goala! Și, cu mintea goala și fără nici o grijă, te întinzi la podea, îți așezi mâinile pe piept, închizi ochii și...
..."și"...această conjuncție care iși slobozește sedila consoanei fecundând vocala materiei cenușii unde prinde rădăcină sămânța ce crește și se înalță până la treapta a șaptea a gamei majore, culminând în nota și sunetul muzicii vibrând de întrebarea: ”ce dracu de treabă au agențiile de rating cu viața pe planeta noastră”.
Cică "bufnițele nu sunt ceea ce par". Zi să mori tu :)

duminică, 22 ianuarie 2012

Teatrul de razboi


Aseara am fost la teatru. La teatru, de undeva de sus, Batrana Doamna isi afisa vizita, privindu-ne de la nivelul ochilor ei,  violet imblaniti pe deasupra si pe dedesubtul sprancenelor si salutandu-ne cu mana-i la fel de violet inmanusata. Poate o nuanta ceva mai luminata, nu zic nu.
De undeva de jos, Tanarul Protestatar ne binecuvanta cu dispretul lui: “Spectatori ati fost toata viata voastra, spectatori veti muri”. “Sorry, puisor, dar sunt prea batrana pentru un astfel de rol. L-am jucat deja acum 22 de ani, intr-un act de un inconstient voluntariat si implicare sociala. Am uitat replicile si, chiar daca suflerii imi soptesc acum de pe o parte si de pe cealalta a bulevardului, de pe trotoare ori televizoare, unica strigare ce-mi vine sa v-o strig, voua tuturor, si celor de sus si celor de jos, acum si aici, este asta: "JEMANFIS!”
La intrare.
La rugamintea d-nei B adresata d-lui S si la invitatia aceleiasi d-nei B adresata d-nei P, am revazut un déjà vu pe care il vazusem initial acum aproape doi ani, acum aproape un an. O comedie a la Stan si Bran, care, oricat de jemanfisist ai fi, tot reuseste sa-ti smulga un zambet. Sincer, onest si degenerat intr-un hohot de ras.
La iesire.
O tanara platita sa puna intrebari, cauta niste raspunsuri. Cat dai ca sa-ti raspund? Hmm!? Hmm ce? Ce hmm! Daca ti se pare firesc sa fii platit pentru a pune intrebari, in ce consta nefirescul situatiei de a pretinde niste bani pentru raspunsuri. In lumina reflectorului camerei de luat vederi, ca obiectiv, “Plugarul”, o carciumioara de cartier, loc de intalnire a rusticului cu urbanul, exact asa, ca in casa si ograda de vacanta a d-nei B, unde ATV-ul este in competitie cu calul, VAN-ul cu coviltirul carutei marca "Vestul Salbatic", cipsurile de la hipermarket, cu ouale de prepelita, gaina, curca si ikebana cu livada de meri, peri, pruni si gutui.
Amin.

vineri, 20 ianuarie 2012

No longer available

sau deja vu :)

Vineri

Introducere:

Un om flamand se afla in fata a doua usi. Una larg deschisa iar cealalta, ferecata. Nu alese sa intre pe cea deschisa, pentru ca foamea ce o avea el era o foame ce ii ascutise simturile, nu i le pierduse.
"Toate comorile stau ascunse si bine pazite". De aceea incepu a le descuia, lacat dupa lacat, zavor dupa zavor, lantul se desfacu din stransoarea lui si elibera intrarea omului. Omul infometat intra pe usa de el deschisa si rosti plin de fericire:
"Abia acum pot vorbi si eu, cu adevarat, despre The rain in Spain stays mainly in the plain !"

Intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant

Anghila Macrou se cam dadea sirena prin apele mele teritoriale. Ma privea de sus, de la nivelul paralelei pe care se pozitionase, fara ca macar sa-si dea seama ca daca ar fi sa desfasuram harta globului pamantesc in plan orizontal, ne-am afla toti la acelasi nivel.
Ma ura! Ma ura pentru ca asa era ea, o urata. Imi trimisese pe cap comisarii pe motiv ca, vezi doamne, intorsesem undeva, candva, armele impotriva lor. Ete, nah!
Ca sa spun drept, imi era cam frica. O astfel de delegatie nu era de ignorat. Asa ca m-am infatisat in fata lor, inarmata beton, cu ce am eu mai fortos: Arma Secreta.
Le-am spus asa, softly si catinel, ca se afla intr-o mare eroare si ca sa nu uite ca vorbim despre un cu totul alt sezon estival. Dar nu cu asta i-am dat gata, nici cu piatra, nici cu rockul, ci cu muzica lui Sacha Distel, care se auzea din buburuza orange la volanul careia ma gaseam.
Oricum, mie tot indiferent mi-ar fi fost, atata timp cat nu mai eram doar Paralela 45, ci eram in aceeasi masura, si Meridiana….Mie da, dar lor nu, drept pentru care le-am dat reteta mea de Tagliatelle Roma.

Mesterul s-a prabusit cu totul sub presiunea inundatiei venite de la Cel de Sus, lasand in locul sau o adevarata gaura neagra. Asta m-a scos din sarite si m-a facut sa iau atitudine, pentru ca gaura aceea de vierme s-a proiectat exact in desertul meu de creme brulee cu vanilie si cirese. Mai ca-mi venea sa sar cu totul in gaura cu pricina, ca sa-l trag putin de atentie, dar am ales o cale mai traditionala de a ajunge la Cel de Sus cu reclamatia, pe scara(otchi).
Dupa doar cateva trepte, nevasta-sa era in usa si ma asigura ca robinetul fusese inchis doar pe perioada reparatiei. De parca pe mine ma interesa ce li se intamplase lor! Eu voiam sa-mi repare stricaciunile aduse. A crezut ca mint si a tinut sa vada paguba cu ochii ei, dar asta a facut-o pe ea sa se dea cu capul de zid, iar pe mine sa ma dau cu patinele pe patinoarul de la Afi Palace.
Nu stiu exact daca datorita fortei mele sau din cauza schimbarii bruste de temperatura, ori din cauza deplasarii polilor magnetici, dar nu am reusit altceva decat sa sparg gheata. Bine ca totusi am avut timp sa-l atentionez pe tanarul care se dadea cu saniuta pe derdelulsul din apropiere, sa inceteze sa o mai faca, daca nu isi dorea sa fie pescuit la copca. Mai intai s-a suparat pe mine si m-a acuzat ca i-am stricat distractia, dar sa-l fi vazut ce fericit era atunci cand Doamna din Apa i-a facut cu ochiul, un semn plin de inteles.

Deznodamantul si incheierea sunt ale uneia si aceleiasi Doamna cu Coasa, eroina principala a unui scenariu irlandez, conform caruia “S-a sfarsit cum a inceput”.




miercuri, 18 ianuarie 2012

Multumescu-mi mie, Doamna

Visul meu cel mai visat, mai visat chiar si decat visul ala al tuturor fetelor, ala cu nunta ca-n povesti si pe care eu nici macar nu l-am visat, si in consecinta nici n-am avut nunta ca-n povesti, ci o nunta de poveste, ha ha, o secventa de viata rupta parca din "Razboiul de independenta", mai visat chiar decat visul ala al fetelor cu fat-frumosul calare pe un cal alb, visul meu cel mai visat a fost sa calatoresc.
Mi-am dorit atat de mult sa calatoresc incat nu credeam ca mi-l voi implini vreodata.
L-am visat, l-am trait, s-a implinit. Si chiar daca "un vis implinit este un vis care tradeaza", mai bine o suma de astfel de gustoase deziluzii, decat sa fiu eu tradatorul.
Mai dificil imi este sa pun unul nou in loc. Nu pentru ca nu mai cred in nimeni si nimic, fiindca tocmai necredinta a fost cea care m-a condus la implinire, deoarece credinta este cea care tradeaza, cea care iti adoarme spiritul, ti-l aresteaza, pune lacatul pe usa si azvarle cheia. Ci pentru ca am obosit de atata visat. Si pentru ca-mi interzic sa mai visez si pentru ceilalti. Eu vreau mai intai sa se implineasca si abia dupa aceea sa am la ce visa. Fiindca sunt constienta de faptul ca nimic nu este vesnic.

marți, 17 ianuarie 2012

Ritm

Imi amintesc vag de ziua aceea. Nici macar nu stiu daca imi amintesc eu, sau pozele sunt cele ce-mi povestesc despre uitarile mele. Sa fi fost in vara cand am implinit cinci ani. Sau poate cu o vara inainte, nu stiu. Ce stiu sigur e ca s-a intamplat intr-una din rarele zile libere ale tatei.  Iesisem sa ne petrecem ziua la aer, in parcul 23 august. Era la doar cateva strazi de Theodor Sperantia, strada care desi este trecuta pe harta, nu mai exista. Exista doar in memoria mea si, chiar daca am crezut-o data uitarii, ea revine la viata oridecateori caut un punct de reper in ratacirea-mi cotidiana.
Cand eram mica si inca nu aveam un bagaj al constientului, atunci cand imi era frica sau ma simteam singura, ori dimpotriva, cautam sa ma ascund,  ma refugiam in amintirea unei pajisti cu flori de camp, iarba si gaze. Amintirea asta era Dumnezeul meu care ma ocrotea.
Eh, odata ce-am crescut, pajistea cu flori de camp, a devenit strada copilariei mele, punctul meu de sprijin. Acolo sunt eu intotdeauna cand nu ma gasesc in alta parte.
Eva, o femeie tanara si frumoasa ca o artista, imi zambeste din fotografie. Ar fi putut fi mama mea adoptiva. Si-a dorit sa fie mama mea, dar nu a fost.
Mama, o femeie candva tanara si frumoasa ca o artista, rade si-mi povesteste:
-Tot drumul te-ai grabit, unde voiai sa ajungi? Lasai capul in jos, fixai pamantul cu privirea si paseai inaintea tuturor. Te strigam sa ne astepti si abia ma auzeai. Ne asteptai si, cum ne apropiam, cum paseai iar inaintea tuturor.
"Unde te grabesti?" sunt intrebata adeseori si acum. Si totusi, ma stiu o fiinta lenesa. Si atunci, de unde sentimentul ca sunt tinuta pe loc?
"Am ani o mie, asta-i tot"....:)



luni, 16 ianuarie 2012

duminică, 15 ianuarie 2012

Matematica gramaticii

Enunt: "Căutaţi cuvinte cheie:
anisway      2









scrisoare pentru un prieten   1









sutiene anis   1









voi vati inselat barbati 1"
Solutii:
1. "V"-ul de la voi este foarte posibil sa fie o ramasita a "B"-ul de la ei, avand in vedere faptul ca:
a) "Petru se îndrăgostește de o țărancă suedeza, Marta, harnică, sănătoasă, veselă, scurtă și îndesată, lată în șolduri, cu ochi lipsiți de strălucire, bună la suflet și vitează. Marta îi va dărui lui Petru 12 copii, dintre care doar doi îi vor supraviețui (nota neautorului: probabil ca de sanatoasa ce era): Anna, viitoare Ducesă de Holstein-Gottorp și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei. Trece la ortodoxie și renunță la numele Marta, fiind botezată Ecaterina Alekseevna". Începe să capete asupra țarului o mare influență."
b) "O problemă care complica mult viața familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a născut lui Nicolae patru fiice mai înainte ca să se nască fiul lor, Alexei, pe 12 august 1904. Tânărul moștenitor al tronului era bolnav de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabilă și ducea în mod invariabil la o moarte prematură. Datorită fragilității autocrației din acel timp, familia imperială a ales să nu divulge nimic în afara palatului starea sănătății lui Alexei. Disperată, Alexandra a căutat ajutor pretutindeni; l-a găsit la un mistic, Grigori Rasputin. Se părea că Rasputin putea să-l ajute pe bolnav când acesta avea hemoragie internă, iar Alexandra a devenit din ce în ce mai dependentă de acest vraci și de sfaturile lui, pe care împărăteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.
Nicolae voia să fie iubit de supușii săi. Dacă ar fi fost lăsat să acționeze după cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constituțional și ar fi devenit un împărat reformator. Influența politicienilor reacționari, în principal a soției lui și a rudelor ei, (cu Rasputin în fundal), a făcut acest lucru imposibil."

c) " Suleiman Magnificul" s-a îndrăgostit nebunește de Hürrem Sultan, o fată de origine ruteană. În Occident diplomați străini, au auzit despre ea la palat și au numit-o "Russelazie" sau "Roxelana", referindu-se la originile ei slave: fiica unui preot ortodox ucrainean, a fost înrobită și a crescută pentru a deveni favorită lui Soliman. Astfel a devenit soția sultanului, spre uimirea oamenilor din palat și din oraș. De asemenea, el a permis soției să rămână cu el la curte pentru tot restul vieții ei. Hürrem este considerată cel puțin parțial responsabilă pentru intrigile în a nominaliza un succesor. Deși ea a fost soția lui Soliman, ea nu a exercitat nici un rol oficial public. Acest lucru nu a împiedicat-o, totuși, să aibă o puternică influență politică. Având în vedere că Imperiul era lipsit de orice mijloace formale de a nominaliza un succesor, succesiunea implica, de obicei, moartea principilor concurenți, în scopul de a preveni tulburările civile și revolte. În încercarea de a evita executarea fiilor ei, Hürrem s-a folosit de influența ei pentru eliminarea celor...bla bla bla".

2. "V"-ul de la vati este foarte posibil sa fie rezultatul suprapunerii unui "W" de la unitatea de masura pentru putere.

3. "Inselat" este foarte posibil sa fie o ramificatie de la "sa", o relatare de la fata locului despre concav/convexul unei situatii privite din unghiuri diferite si opuse de vedere.

4. Da, si eu am citit in niste carti si am vazut in niste filme ca ar exista "barbati". Ultima oara am vazut aseara, la antena 3, live, de la sectia 5 de politie, in rolul unui psiholog revolutionar aflat in plina criza de cacaciosenie, in vreme ce "barbatii tarii" erau scosi in coloana oficiala, doar cu scopul de a nu se impiedica de morcovul din cur.
Nimic nou pe nici un front, cata vreme istorica barbatie a ajuns sa se masoare in metri ori minute de felatie. De fapt, este foarte posibil ca asta sa fi fost ea dintotdeauna. James Clavell are momentul lui de sinceritate fata de propria-i specie, pe undeva prin  "Nobila casa", prin "Changi".
Nu-i asa, King Rat..

Anunt: "Este foarte posibil ca anisway sa fie, in fapt, o stufoasa scrisoare pentru un prieten, izvorata din sutiene anis, cu mesajul: voi v-ati inselat, barbati!"

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nadir

Uite care-i treaba: eu despre Zenit stiam ca este un aparat foto. Aflasem asta de la un fotar pe care mi s-a intamplat sa-l cunosc in tinerete. Sau, ma rog, sa-mi imaginez ca-l cunosc. Cand deja m-am vazut pusa in situatia sa-l recunosc, fotarul s-a dovedit a fi fost doar un fotangiu. Daca ar fi fost unul talentat, m-as fi recunoscut si eu ca fiind fericita de intamplarea ce tocmai se intamplase. Dar ce sa vezi, ca talentul lui fusese de fapt o suma de talente care mi-au desenat mie pe fata o mina de nedumerire si caruia i-as spune acum, fara nici un dubiu referitor la dezacordul acordului dintre partile principale ale propozitiei, MUIE. Cu majuscule, finca merita!
Da, dar a fost numai vina mea, ca n-am cautat la timp, in DEX, sa stiu ce inseamna Zenit. Da, dar si cand am gasit...
Cand am gasit, n-a fost suficient sa aflu ce este zenitul, ca l-am aflat la pachet cu nadirul. Incepand de aici, totul s-a dublat. Ete, nah! 
Da' la ce-mi foloseste mie ca fericirea este definita ca fiind "Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină"? Ma limitez la a fi fericita strict in clipa aceea cand trec dintr-o viata intr-o noua viata, clipa numita in mod conventional, "moarte". La ce bun sa inventez cuvinte noi, acum, cand m-am murit deja si m-am inviat in noua mea viata cu scopul de a ma entuziasma pana in locul unde, si zenitul si nadirul vor trai pe pielea lor orgasmul revelatiei de "a fi"...eu, punctul lor de carne, sange si oase.

vineri, 13 ianuarie 2012

Zenit


"Fuck", gandi Ganditorul, "cred ca mi-a luat Dumnezeu mintile de nu mi-am dat seama pana acum unde si cu ce am gresit. Da, da, trebuia sa incep tocmai cu el seria si ciclul ravaselor prin care solicitam scutirea de indezirabili, cel mai bun dus la persona non-grata".

Administratora motaia cu capul pe biroul ei aflat intr-un ungher al scarii de bloc, cand Dumnezeu o pali in moalele capului cu rigla lui de 30 cm, cate unul pentru fiecare caracter pe care virtuosii pastoriti de el, trebuiau sa-l scrie, de cate ori aveau cate ceva de spus. Exact ca orgasmul porcului, care zice-se ca dureaza 30 de minute. Ca asta ar fi unica explicatie pentru care se calca toti pe picioare sa fie porci. Si tot d'asta, adica de ciuda, nah, au scos si evreii si musulmanii porcul din meniul zilnic, ca cica nu e cuser, unii sa aiba 30 de puncte puncte si altii smiorc.

Zise Dumnezeu catre admina:
-Scoala, bah, ca eu ma duc la Marriott sa iau masa la libanez! Te las pe tine sa-mi tii locul! Vezi ce faci, ca abia am terminat de curatat dupa putoiul ala de bogdaproste.
Atunci adminei i se aprinse beculetul sa se joace de-a Dumnezeu, numai ca pentru asta era doar necesar sa salte la next level de presedinte, nu si suficient, caci suficienta  ar fi fost implinita in apogeul ei, de Presedintele Statelor. De plata.
Tocmai isi exersa puterea telepatica a gandului sau incercand s-o ademeneasca pe nume de cod Gura de Aur in ovalul sau, cand, ce sa vezi, ca se trezi pe cap cu Agenta Sarguincioasa de la Agentia Interspatiala, care nu numai ca-i dadu toate planurile peste cap, dar ii mai si zise, raportandu-i ultimele informatii culese in ultima sa calatorie in spatiu cu satelitu’:
-Naspa, Huston, du iu hev a big problema! S-a pus de un apel dupa modelul 112, ala de ajungi ori la parnaie, ori la spital. Asta dupa ce au fost deja aplicate toate celelalte metode de chiloteala informatica si informationala dusa cu scopul de a atrage fonduri de cercetare, experimentare si scuturi…
-Ce!? se rasti Presu’ la agenta.
-Ce-ai auzit!
-N-am auzit nimic, zise acesta si zbang, ii smulse Agentei Sarguincioase raportul, il baga in gura, il mesteca si-l inghiti pana la ultima virgula, ultimul punct, intru redistribuirea textului pe capitole de cheltuiala, functie de plasamentele indicate de prioritatile stabilite nu dupa nevoi, ci in timpul delirului creator.
Acum omenirea s-a impacat cu soarta. Scutul e la locul lui. La fel si gaura neagra. Statele se afla in perpetuum mobile, ca asa se intretin statele.
-Cui?
-Ale tale, Bula.
-Ale mele ale cuie!
-Nimic nu este intamplator, replica Agenta Sarguincioasa si apoi, comme d'habitude, scoase clestele din cupa D, de la sutien, si pleca iar coada intre picioare.

Acesta fuse un pretext descriptiv dejurimprejurul verbului copulativ al actiunii predictive de la radacina caruia, AS-a din poveste a eliminat cu anticipatie initialele acronimului.

"Unde, unde?

Sa se dea cu ratia, sa ajunga la toata lumea!", striga Cersetorul, ratoindu-se la Palnia Organului de Receptie.


"He, he, Cersetorule, lumea este cea care trebuie sa ajunga la ratie!", raspunse Palma Organului de Emisie, aplicata peste celalalt obraz al babei oarbe.


sursele: gugal in parteneriat cu iutub






miercuri, 11 ianuarie 2012

Costume

Vocea reusise sa-mi capteze auzul. De undeva din spate, un tanar isi exprima acordul cu privire la ceea ce tocmai spusesem. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Privit de sus in jos, rama ochelarilor lui de intelectual contrasta izbitor cu salopeta de dorel pe care o purta. Privit de jos in sus, salopeta de worker occidental, contrasta izbitor cu ochelarii lui de tocilar. Un paradox ce altadata mi-ar fi starnit interesul de a-l studia, de a-l intelege, dar pe care acum il tratam cu indiferenta. Era o scena a absurdului, ce m-a facut sa ma intreb daca nu cumva forum realitatea.net s-a contopit cu realitatea de la scara 3, unde avea loc sedinta cu proprietarii.
Vocea venita de undeva din fata nu m-a surprins cu nimic. Stiam deja ca discutia cu batranul trebuia sa se plieze pe matrita diplomatiei politice. In ciuda aparentelor date de aura costumului de jurist ce-l purta, aveam banuielile mele referitoare la caracterul acestuia. Dar aveam nevoie de o confirmare, pe care nu o puteam obtine decat de la el. Cu martori. Este suficient sa-i alimentezi mediocrului si incompetentului, iluzia propriei importante ca acesta sa inceapa sa verse vrute si nevrute. La urma urmei, o astfel de abordare poate fi vazuta ca fiind acordarea unei ultime sanse. Fiindca scopul nu este nici sa-l educi, reeduci, nici sa-l folosesti, nici sa-l refolosesti, ci sa-l cunosti si sa actionezi in consecinta pentru a-l scoate din joc.
Nu, cele doua realitati nu se contopisera, insa imaginea era menita sa confirme faptul ca realul isi are proiectia in virtual, asa cum oglinda il pune pe om fata in fata cu el insusi. Senzatia de deja vu traita atunci si acolo, a redus la zero factorii de risc in luarea deciziei de a trasa o paralela intre cele doua realitati de fata/spate, inainte/inapoi si de a ma aseza intre stanga-dreptei si dreapta-stangii noului orizont de verticalitate, unde schimbarea costumului de intreprinzator cu tinuta de worker se face la fel de usor ca schimbarea ochelarilor de sudor, cu cei de soare, intr-un proiect al celui de-al saselea simt asupra imaginii percepute de cele clasicele cinci si jumatate, bunul lor simt.


marți, 10 ianuarie 2012

Me dick


-Prostii! Am trecut printr-o astfel de experienta. Daca ar fi fost sa ma iau dupa doctorita, acum nu mai eram femeie. Mai bine de jumatate de an am sangerat. In afara de disconfortul hemoragiei in sine, nici nu am bagat-o in seama. Nu am urmat tratamentul prescris si timp de doi ani nici n-am mai trecut pe la doctor. Munceam in perioada aceea 12-14 ore pe zi, sase zile pe saptamana. A saptea zi munceam acasa, si nu m-am mai topit. Nu te speria, sangele acela pe care il elimini, este unul stricat. In nici un caz nu te vei anemia prin pierderea lui, ba dimpotriva. Oamenii n-ar trebui sa lupte impotriva bolii, ci impreuna cu ea! Boala este primul pas spre sanatate. Orice dezechilibru este un semn de reechilibrare. Nu ma crezi, nu? Este alegerea ta.
Nu m-a crezut nici doctorita de la urgente, cand i-am povestit prin ce am trecut. Dar asta este un alt episod, care s-a petrecut imediat dupa ce am baut aloe vera. Incepusem sa beau gelul acela, absolut fara nici un motiv. La nici doua saptamani, pe nepregatite, s-a declansat o noua etapa a epurarii. De la sapte seara la sapte dimineata, am crezut ca nasc, atat de dureros a fost totul. N-am spus nimanui din casa, nimic. Ma gandeam ca daca as chema salvarea, i-as speria pe copii.
“ Nu voi muri in noaptea asta!” mi-am zis si am continuat sa fac ceea ce aveam de facut: am pregatit masa, am spalat vasele, i-am pregatit pentru a doua zi. N-am luat decat un algocalmin, pentru a-mi reduce ferbra si a ma elibera de frisoane.
”N-am sa mor in noaptea asta!” am mai zis inca o data si m-am culcat.
In dimineata urmatoare m-am dus la spital. Singura am fost, pe picioarele mele. Cu RATB-ul. Aparatele nu indicau nici o neregula, analizele au iesit bine, ecografia arata un loc sanatos, doctorita nu stia ce sa-mi spuna. Pastrasem, in schimb, o mostra din sangele mal pe care-l eliminasem. A ramas fara replica. A invocat o cistita si mi-a prescris antibiotice, pe care cu greu le-am gasit, caci eu am intoleranta la penicilina si propolis. Nu ma crezi, nu? Este numai alegerea ta. Iar tu esti ceea ce crezi.


Am oscilat nitel intre titlul ales si "Ampula", dar gustul de afine si alte fructe de padure m-a indrumat spre o atitudine prezervativa.

luni, 9 ianuarie 2012

Unknown..An Nou


Deschise ochii. Clipi duios și plin de nedumerire. În dimineața aceea de început de an, pozele i se înfățișau ca la prima vedere. El cu mâinile lui le făcuse. Le făcuse să fie ceea ce ele erau atunci și acolo, imaginea unei deveniri.
O clipă mai târziu, sau poate două, a fost atins de tristețea unui tablou. Nu fusese el autorul, dar se poziționase într-o relație de complicitate cu acesta, fie numai și prin cuiul pe care l-a bătut, locul unde l-a bătut. Cuiul. Trist, abătut și desculț, a plecat să ia țigări.
N-a mai venit.







duminică, 8 ianuarie 2012

Taxonomie

Interesanta asociere intre scriitor si conducatorul auto, in articolul de pe Trilema "Nu-s nici blogurile astea pentru oricine", avand in vedere faptul ca scriitorii mutileaza realitatea dupa cum li se nazare lor, sau dupa cum ii coafeaza.
Fie ca o cosmetizeaza, fie ca o supun unor operatii de chirurgie estetica, fie ca o fardeaza, fie ca o tatueaza, fie ca mai injecteaza niste botox sau silicon, fie ca o ucid si apoi o diseca, scotand din ea toate umorile, fluidele, odorurile, duhorile, maruntaiele, carnea si sangele, pentru ca in final s-o coasa la loc, tot o mutilare a acesteia este.

sursa foto

Acum, nu stiu ce-i aţâţă omului spiritul iscoditor de-l impinge pe acesta sa treaca granita dintre a se descoperi, redescoperi, accepta asa cum este si a se inventa, reinventa. Pana la urma, este si progresul asta un factor al involutiei.




miercuri, 4 ianuarie 2012

Mute

Nu stiu daca v-am zis pana acum, dar eu nu pot sa tac. Nu pot si gata. Stiam asta, dar doar o uitasem putin. Astfel incat, observand eu la ghilda celor din "Miercurea fara cuvinte" cum o zi a imaginii si a tacerii, asumata ca atare, starneste o furtuna a comentariilor, mi-am zis ca ce, eu nu pot?! Cine mai, eu?
Deci nu pot sa tac. Norocul meu cu facebook, ca mi-am scos parleala :)
Da, dar defectul asta al meu s-a dovedit a fi o calitate, fiindca pe chestia asta am scapat eu in tinerete, ca sa nu fiu racolata de sectorist, sau, ma rog, securistul ce-o tragea de limba pe baba care avea pe mana cartea de imobil. Dar despre asta sigur v-am mai spus.




SAM









luni, 2 ianuarie 2012

10 pan'la 13

Copy paste de blogroll; furaciune

aniS
ca o pula de cal
gheare de corb
iluzia
kaosmoon
lackofnoise
niste baieti cu biciclete
noulcinematograf
oamadetinichea
piso!
rasucica
sheherzadah
writer of fictions

Invitatie: pastrand ordinea aleasa de catre autorul blogului, d-l 2groenlandeze, de care, apropos, si daca ne-am dori, nu ne putem desparti, deoarece conditia despartirii era sa nu ne fi intalnit, inserati ce semne de punctuatie, conjunctii si prepozitii vreti voi, ca, nu-i asa, aniS ca o pula de cal e al naibii de amuzant :))
Ma gandesc sa scriu o compunere cu si despre aceasta combinata nordica.
Vin acu' :)

Deci...aniS, ca o pula de cal cu gheare de corb, iluzia lui kaosmoon de lack of noise. niste baieti cu biciclete la noul cinematogaf, cu oama de tinichea. "piso!", de rasucica si sheherzadah, niste whriters of fiction.



duminică, 1 ianuarie 2012

Asa, si?

Initial m-am gandit ca cea dintai postare din anul acesta sa fie cu si despre cuvinte cheie, scrise ca urma a trecerii prin zona a cercetatorului google (cercetatorul google este cel caruia nu-i vine sa creada si de aceea insista) :) inchid paranteza.
Dar m-am razgandit, amintindu-mi ca azi se citesc moliftele sf. Vasile si ca, daca as publica cele scrise in spatele usilor inchise, ar fi ca si cum as incalca principiul de confidentialitate al unei marturisiri. Asa ca mi-a venit ideea sa te ajut cu un canon, ca sa te faci bine. Bine, canon nu vazut ca dogma religioasa, nici ca sanctiune ori penitenta, ci ca o cantare de voci succesive, desi crede-ma pe cuvant ca simultan e mai fain!