joi, 26 aprilie 2012

Nitica statistica cu si despre starea natiunii


Datele au fost selectate dintr-un esantion suficient de reprezentativ de firme apartinand mediului autohton de afaceri numit generic, privata romaneasca, careia i-am intocmint bilantul contabil pe anul 2011.
Nu eu! Sofltul. Eu doar am dat click pe stanga si pe dreapta. Si cand n-am dat click, m-am jucat cu degetelele pe tastatura. In rest, softul le-a rezolvat pe toate. Mai putin erorile, pentru rezolvarea carora mi-a cerut mie ajutorul. Majoritatea acestora se incadrau in clasa "program, programare, limbaj deci, programator", dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, ca doar nu ne-om astepta acum ca un matematician sa rezolve toate problemele lumii printr-o simpla apasare de buton. Pentru asta iti trebuie imaginatie, viziune si ceva mai multa nebunie. Si deschidere, absolut.
Buuuun, datele sunt:
1. 80% dintre firme nu au activitate.
2. 80% din cele 20% cu activitate, au inregistrat pierdere.
3. 80% dintre firmele care au sau nu au activitate, dar sigur au pierdere, au ca actionari persoane cu nume de gen "Smuel" si la capitolul "Imobilizari": teren, teren, teren, teren, teren, teren, teren, teren, teren.....teren.
Concluzia este ca noroc ca nu sunt eu Judecatorul. Deci Judecatorul, nu orice judecator, ca daca as fi fost eu, eu nu i-as fi intrebat pe boieri care e viata lor, eu i-as fi intrebat pe iobagi care-i spilu' cu noi vrem pamant.
Si precis ca dintre acestia, s-ar fi ridicat un Gheorghe sau un Ion care mi-ar fi zis ca n-a fost nici aia, decat tot o basina istorica. Poetica, e drept, dar o basina.

duminică, 22 aprilie 2012

Reteaua

I-as fi zis "Panza de paianjan", dar i-a zis altcineva inaintea mea. Inaintea mea doar pentru ca, undeva, candva, a   fost un prim sosit. O prima, de fapt. Desfid scriitorii ce-si isi aroga drepturi de autor, fara ca macar sa-si imagineze realitatea faptului ca sursa imaginatiei sau inspiratiei lor, nu este a lor. Nu a fost si nu va fi. Niciodata.
Al lor este doar talentul de a se conecta vremelnic la sursa si de a transpune in scris, povesti, povestiri, amintiri, anticipatii si fictiuni. Dar de aici si pana la a le transmite mai departe, peste timp si spatiu, ca fiind creatiile lor, e cale lunga, cam cat i-ar trebui luminii sa-i trazneasca, spunandu-le:
"Fuck off, bai inchipuitilor, urmariti-mi buricele degetelor pana veti descifra mesajul! Si buzele, pana cand va veti potoli setea de casti(n)g :)"

 Asadar ii spun "Reteaua", deoarece  nu mai cred in coincidenta  de cand am vazut terminalele uneia si aceleiasi surse. Punct. Buncatavremeincamairespirimediatdupaceampuspuncturmeazao "," avand continutul unei completari in plan negativ. Asa cum este conceputa a functiona insasi reteaua.
V-am spus vreodata cat de grea este viata de oracol? V-am spus ca tot ceea ce-mi imaginez eu in mintea asta a mea cosmica si, adeseori, comica, se intampla pana la urma? Dar ca se intampla in plan negativ, exact asa, ca la fotografie?
Sa-i dam Pamantului, ce-i al Pamantului, fiindca, dupa toate aceste intamplari, tot ceea ce ne-a ramas este Cerul. Dar asta doar pana cand specialistii vor inventa modalitatea prin care Cerul va putea fi cadastrat, intabulat si alocat cumparatorilor in baza unor acte notariale.

duminică, 15 aprilie 2012

Mi s-a sculat

Aveam pe undeva, am încă, o însemnare care povestea despre "prima mea iubire mi s-a s-a arătat în vis într-un moment de cumpăna a existenței mele. Prima mea iubire mi s-a arătat în vis și m-a ajutat să înțeleg de ce toate personajele poveștilor mele luau mereu și mereu aceeași înfațișare..."
Este o însemnare pe care am scris-o acum trei ani, pe vremea asta și este despre un vis pe care l-am visat acum cinci ani, pe vremea asta.
Se făcea că eram într-un vagon fără început și fără sfârșit, undeva pe la mijloc. Ocupasem un loc, obosită fiind de nepăsarea Tatălui și a Fiului în stânga cărora mă găseam. Mă simțeam pur și simplu copleșită de umbră indiferenței lor și mă durea fiecare punct al cuielor mele existențiale pe care eu singură mi le bătusem, cu fiecare alegere pe care o făcusem până atunci. De fapt, nu era propriu zis o durere, ci o chinuitoare senzație de sufocare. Era atât de intensă trăirea aceea, iar dorința mea de aer atât de dornică, încât s-a materializat, luând chipul unui dublu personaj: Umbra si...
Culmea este că Speranța nu era albastră, ci frez cu dungi finuțe de culoarea untului și nu purta fustă, ci pantaloni bărbătești din in asortați cu dungile cămășii, ale cărei mâneci erau suflecate aproape neglijent, la fel de neglijent că cei trei, poate patru, nasturi descheiați de la guler spre brâu.
"Atenție, s-au închis ușile!" odată cu mesajul pe care mi l-a transmis: "nu, nu acum! ne vom reîntâlni într-o nouă viață". Și când mă gândesc că tot ce-am voit a fost să-mi urmez Speranța și să-mi împlinesc Visul.
Se pare că cel ce mi-a umbrit soarta a fost Refuzul. Fiindcă mi s-a refuzat până și libertatea de a visa, câtă vreme, la ceas de mărțișor, dintr-o altă viață, nimeni altul dar însuși Cristos mi-a refuzat rătăcirea și mi-a alungat moartea de brațele căreia mă lăsasem cuprinsă ca de o unică ieșire spre libertate.
Prima mea iubire mi s-a arătat în vis și m-a ajutat să înțeleg de ce toate personajele poveștilor mele, de la Mark Twain la Marc Levy, luau mereu și mereu același Chip. Fiindcă nu-i văzusem, până acum, fața celui pe care l-am numit "prima mea iubire". Fiindcă eu, mie, nu-mi pot vedea fața decât în oglindă, ori eu mă vedeam de la piept în jos. Îmi vedeam mâinile bărbatului ce devenisem, după ce ani la rând crescusem odată cu Tom Sawyer, cu Robinson Crusoe, cu Winnetou și Old Shatterhand, cu Robert Langdon și Adrian.

Mi s-a sculat. Nu știu, însă, dacă să-i dau drumul sau să mă înfrânez la ceea ce-am devenit în această jumătate de secol de feminitate: Mi, Cea Mică și Cealaltă

miercuri, 11 aprilie 2012

Rocada

Sa zicem ca este de la usturoi si ca ficatul nu ma doare de la atata amar exces de inutilitate. Sa zicem, pentru ca taierea mieilor chiar nu ma doare. De ce m-ar durea, daca oricum soarta lor este sa ajunga doar niste berbeci. Sau oi, tot o pacoste.
Iti multumesc pentru ca existi! Existenta ta este dovada vie a faptului ca Ne iubesti in egala masura pe toti: de la distanta
Si ca Dracul, dragul de El, ne este mai aproape. And I'm blue.



marți, 10 aprilie 2012

Roua

Roua este un chestie cu oua.



postulat :)

Rînduneaua

La fel de bine poate fi neaua ninsa pe intuneric, in randuri liniate, aliniate la margini de foaie, pe marginea unei ferestre, insa cel mai sigur, randuneaua se desprinde si se inalta din cititul printre randuri.
...pasaricilor, ~or, ornitorinc, fazan.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Rînd



Concluzia este ca, la cat de ex citata sunt, divorteaza lumea pe capete. Si eu de lumea virtuala. Dupa cinci ani de convietuire intr-un menaj de tip multiplex :).
Este teribil de amuzant, dureros, placut, enervant, incitant, interesant, entuziasmant sa ai ocazia in real life sa joci acelasi joc ca in virtual, cu oameni in carne si oase. Virtualul este, pana la urma, o excelenta sursa de informatie, ce-ti deschide si-ti pune la dispozitie o gama completa, totala, absoluta de oportunitati in a te cunoaste, inainte de toate, pe tine.
Deci noaptea trecuta nu l-am mai visat pe "virtual", l-am visat pe Presedinte. Dar de data aceasta nu am mai avut un vis erotic cu el, pentru ca era si nevasta-sa prin peisaj :).



luni, 2 aprilie 2012

Rascruce




ding dong ....ura, Premierul i-a dat Cezarului o suplimentare de fonduri pentru manuirea neamului. Cred ca tocmai am mancat un t, de la tinereete pan'la batraneete :)