sâmbătă, 22 septembrie 2012

Scrisori neexpediate

"Băi nick, tu știi cum e s-o arzi? S-o arzi mocnit, umed, s-o arzi înflăcărat, s-o arzi cu jar, s-o arzi cu scrum? Tu știi? E ca atunci în studentie când baieții își aprideau câte un carpați fără filtru și trăgeau din ea până la bețele de chibrituri cu care își ajutau degetele s-o țină. Băi, în studenție, un carpați fără filtru făcea cât un ferari azi, era de bon ton. Erai ceea ce nu ai fost, nu ești și nu vei fi niciodată: Rocăr.
Băi Nic, s-o arzi e ca în scena aia din episodul unu cu Harry Potter de-i trimitea bufnița scrisori în cap micului vrajitor. Băi, Nic, așa o arzi tu: ca bufnița aia!"
Semnat "EA", un desen dintr-o carte de colorat.

joi, 13 septembrie 2012

Scos din context

...pe langa gard, pe langa drum :)


La prima vedere reactia strazii, vazuta ea, strada, chiar ca fiind peronul unei statii de metrou, poate fi interpretata ca saturatia la care oamenii strazii, oamenii de rand, oamenii simpli, oamenii obisnuiti, cei ce pun lumea in miscare, proiectand zilei de maine “grija” lor, cei ce sunt suportul acestei lumi, aparatul locomotor, scheletul, au ajuns. Saturatia fata de tot soiul de cersetori, homlesi, aurolaci, nevoiasi, misionari, marketeri, fata de toti cei ce isi au ca tinta atentia ta, induiosarea, bucurandu-se astfel de efectul garantat al maini tale duse la buzunar.
Este firesc ca subconstientul strazii sa perceapa si sa includa in aceeasi categorie chiar si prezenta unui violinist celebru, si s-o trateze in consecinta. Nefiresc este pretul viorii. Nu voi intelege niciodata cum un obiect a ajuns a fi mai pretuit decat munca unor oameni. Cati oameni obisnuiti ar putea fi platiti cu salariul mediu pe economia americana-daca exista un astfel de indicator-din 3,5 de milioane de dolari, nici pe luna, nici pe an, ci pe pamant. Aia care muncesc pamantul si produc hrana, de exemplu sau cei ce strang gunoiul rasei umane. 
Firesc este ca strada sa-si poata gasi locul intr-o sala de concerte. Nefiresc este ca studiul si tot ceea ce este mult prea studiat, sa se coboare in strada. Desi…firesc este sa traiesti clipa. Un alt paradox.

"Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?"


La intrebarile acestea exista doar un raspuns: REZONANTA. Aceasta este cea care ii spune fiecarui individ in parte, daca se afla la locul potrivit, in momentul potrivit si sa-l indemne sa actioneze in consecinta. Asta presupune ca individul sa aiba “canalele” destupate.

Cei ce rateaza frumusetea vietii sunt conservatorii. Some fucking paradox, apropos de imaginea postata, de violonist si de vioara. Cei ce isi refuza “desfranarea”, "destuparea". Cei ce se inchid, cei ce se conserva, cei ce se abtin, cei ce se opresc.

duminică, 9 septembrie 2012

Cuvinte innodate


Tocmai ma aflam in burta troleului 69, in drum spre Spiru Haret. Initial, statia terminus era cea de la Universitate, dar ce sa vezi, exact in dreptul restaurantului “Trattoria Roma”, vis-a-vis de opera romana, m-a lovit o revelatie fix in tampla stanga, ceea ce a avut ca urmare sarirea-mi de pe fixul scaunului pe care sedeam pe partea dreapta. Intamplator sau nu, am coborat cu trei statii inainte de cea planificata initial, exact in dreptul facultatii de drept. Aceasta fiind situatia, conjunctia si conjunctura, in timp ce ma indreptam spre destinatie, bag mana in geanta, sa caut un contact in memoria telefonului meu mobil, ca sa clarific, odata pentru totdeauna ce era cu CNP-ul pe care un necunosut mi-l tot trimitea, in repetate randuri, prin diferite cai de comunicare, comunicatii, comuniune. Dar intamplarea a hotarat ea ca primul astfel de contact al mainii mele cu interiorul si continutul gentii, sa fie un drops de menta ambalat individual, in tipla frumos colorata de la Silvana.
Intre simturile mele si dropsul acela a fost o totala poezie pe care po(rc)etul proaspat bagat in pamant cu onoruri militare, nu l-ar fi gustat in vecii vecilor amin. Nici el si nici reprezentantul tuturor oamenilor de buna credinta din tara noastra, d-l ex pres. Ion Iliescu.
Cu ambalajul, insa, zau daca am stiut cum sa procedez. In vreme ce treceam prin dreptul legatoriei de carte, m-am umplut de spaima de a nu ma intalni cu Romanita, meseriasa ce precis ca daca m-ar fi vazut, mi-ar fi reprosat ca d-l nume de cod Miki Spaga, n-a vrut sa se puna in legatura cu retetarul ei de patiserie neam.
Ca sa-mi descarc nervii pe ceva concret, m-am trezit ca frecam de mama focului intre degete, folia aia tiplata, pe care am luat-o la tors si la innodat, pana cand am ajuns in dreptul cosului de gunoi al istoriei, religiei, artei, culturii si antropologiei umane, unde l-am aruncat odata cu tanguielile profesoral-unversitare, manifestate sub forma unor iesiri lacramino-pasunesti referitoare la opera carnateasca a inflacaratului obez recent crapat.
Eh, exact cand m-am lepadat de codul acela de bare, m-am impiedicat de umbra clonomaniei-depresive la cozia, de era sa pic in nas, ceea ce am si facut, cu mentiunea ca de fapt am picat pe palme. Si doar stiam ca asa se intampla de cate ori sapi o groapa, cea groapa, nu chiar orice groapa, ci GROAPA. Dar, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, exact ca pe vremea cand aveam eu nici sapte ani si ma tot atentiona mama ca sa iau seama la masini sa nu cumva sa ma loveasca vreuna si eu i-am spus ca ce daca ma loveste masina, ca eu ma ridic, ma scutur de praf si merg mai departe, tot asa ziceam, am mers pana la punctul terminus unde am aflat, pentru a nustiucataoara in viata mea, gustul de a fi luata de fraiera, de a pica in plasa de paianjan a intelectualitatii romanesti.
Dar asta este deja o alta poveste ce precis ca aici ar fi doar un offtopic. 

vineri, 7 septembrie 2012

Set

Unul zice, unul este.
Altul, nu este defel.
Despre toata'asta poveste
Eu scriam p'un servetel
Cum ...

Partea rea din mine, in manifestarea ei cea mai hidoasa, cea mai violenta si mai urata, nu a fost capabila (fiindca da, asa este, i-am dat ocazia sa se manifeste liber, in realitate) sa faca rau decat mie. Nimanui altcuiva. Si asta a fost posibil doar datorita partii bune din mine care astfel se dovedeste ca fiind rea.
Foarte rea :)



sâmbătă, 1 septembrie 2012

Pluta


La oameni este invers decat la sobolani. Oamenii sunt primii cei care parasesc corabia, lasand sobolanii sa preia comanda, sa impuna regula si sa se agate cu ghearele, dintii si cozile de carma. La oameni e cam ca in Metafora, unde Alesul a cules numai dobitoace.