marți, 30 aprilie 2013

Poporanu'



“Stii ce inseamna sa fii IMPERIAL? Stii ce inseamna sa fii imparateasa, tarina, regina, ducesa, contesa, marchiza? Si nu, imperial nu este crin si nici marchiza nu este un colt de casa de la tara”.
Asta i-as si spus coanei preotese aseara, pe cand a venit sa-si plateasca intretinerea si si-a scuipat in capul meu, umorile patimilor ei. Una mai inchipuita decat alta. I-as fi spus toate acestea daca as fi avut mintea limpede si sufletul senin, dar nu le aveam. Mi le intunecasem pe cand am intrat in magazin sa cumpar paine, vin, cafea si dulce.
Acum nu zic, ajunsesem printre rafturi la o stramtoare, una cauzata de marketingul defectuos al inghesuielii si al aglomerarii pus in practica de niste stramti, inghesuiti si aglomerati. Dar ajunsesem atunci si acolo, cine ne pusese in aceasta situatie, nici nu mai conta. Ne intalnisem in acel punct de intersectie patru oameni, veniti din cele patru colturi ale dreptunghiului. Trei ne-am oprit fiindca una traise toata viata ei avand impresia ca este buricul pamantului. Nu i-a fost suficient ca i-am cedat prioritatea, dar ne-a lasat sa asteptam pana avea ea sa-si satisfaca curiozitatea citind etichete de produs. Nimeni nu i-a zis nimic. Cei trei ne uitam unul la altul si taceam. I-am zis eu. A ridicat din umeri si a plecat.
Poate ca nici nu si-a dat seama ce face, poate tocmai pentru ca nimeni nu i-a zis niciodata nimic si toti au asteptat dupa ea, i-au cedat prioritatea si, odata cu ea, impresia de imperialism.
Imi incepusem dimineata razand, asa cum rad eu de felul meu si nu intelegeam de ce, imediat dupa vizita la magazin, imi venea sa plang, chiar nu intelegeam. Pana aseara cand, in timp ce pregateam cina si la televizorul din bucatarie ragaiau niste vaci-vorba presedintelui, "domnisoare rujate abia iesite de la coafor"-am simtit impulsul de a schimba urgent canalul. Odata cu o lacrima pe care am pus-o pe seama cepei taiate, in minte si in plex am simtit tristetea Imparatului "eu, da ! dar voi ? voi, aia multi. Eu, unul".
Stii cum este sa fii imperial, i-as fi zis coanei preotese? Inseamna sa fii umila, in cazul tau.
Imperial, in cazul doamnei Catana, batrana mea prietena, a fost ca din si prin toata umilinta ei, scotea lumina din mine si ma scotea la lumina atunci cand orbecaiam prin viata.

Eram in masina aro, modificata pentru, vezi doamne, safari in padurea letea un alt cornulet cu rahat ambalat in poleiala unei capodopere ale naturii. WTF, daca aia e capodopera, Drumul Vinului din Alsacia, ce mama dracului o fi? BINGO!
Parca eram in tunisia, unde si cand ghida a pus botul la o vrajeala locala, negustoreasca sadea, si nu i-a fost suficient ca l-a pus ea, dar s-a gandit sa scoata un ban cinstit, recomandand-o si pentru noi. Astfel, plimbarea cu calestile prin Oaza, s-a dovedit a fi o zdruncinare a nervilor prin praf, cu niste sarete cu care, eventual, cei mai saraci romani si-ar transporta buteliile. Eventual.
Am intrebat-o de ce? De ce asa? Si mi-a spus "pentru ca romanii nu au bani"
De unde stii tu, FA, ca nu avem bani, bani de lux?
Asa si in padurea Letea, o poveste pe care nu o mai rescriu fiindca m-am plictisit. Amintirea este ca povestesc despre norisorul acesta pe care unii dintre noi, cei aflati in aceeasi barca, il vedeam COPAC, unii o compozitie artistica: "Dragon de dupa cires".
Eu sunt fotografa :)



Stii ce inseamna sa fii jegos? Inseamna sa ne bagi pe toate in aceeasi oala, boul domnului, ca din cauza ta m-am avortat dintr-un matrix unde vanatorii devenisera din activi, pasivi si m-am reincarnat intr-un matrix unde eram prada, dar prada eram toti si nu ma vana nimeni si iar m-am avortat si m-am reincarcat intr-un matrix, ca prada si acum astept sa vina diavolul sa se imbrace de la mine si pe tipul asta sa ma impuste, pentru ca l-am vazut :)
Cu patima :)


duminică, 28 aprilie 2013

Plural

Nu stiu daca eu sunt femeia care se tine intotdeauna de Cuvant, sau Cuvantul se tine de capul meu :) Cert este ca am ajuns acasa si am cautat pe google « Agora » si « George » tot ce-mi aminteam din toate cate mi le-a spus. He, am zambit, uite ca exista.
Nu stiu ce anume m-a facut sa ma simt foarte apropiata de barbatul acela pe care il vazusem pentru prima oara in viata mea. Dar sunt femeia care nu se impiedica in motive, ci se conduce dupa instinct, intuitie si sentiment. Aici nu as putea sa spun care a fost chimia acelei intalniri, dar m-am simtit inspirata la maxim de intamplarea povestita. Am luat stiloul, cateva foi de hartie si am scris. Am scris cu placere si cu bucuria nazdravanei idei de a-l transforma pe scriitor intr-un personaj.
A doua zi m-am imbracat in mine insami si am mers la Uniunea Scriitorilor, acolo unde mi-a spus ca il pot gasi. Asta nu o crezusem, dar nu sunt femeia care sa elimine din start suportul unei indoieli. Nu transform indoiala intr-o certitudine. Caut sa vad castigul unei eventuale pierderi :)
Am intrat in casa Uniunii Scriitorilor. Nu era pentru prima oara, mai fusesem acolo cu ceva vreme inainte, ca reprezentant al editurii unde am lucrat ca economist, la contabilitate.
In dimineata aceea, la nici doua luni de cand ma angajasem, sotia patronului editurii, cea care manageria afacerea, m-a chemat in biroul ei si mi-a spus ca va trebui sa reprezint editura la intalnirea ce urma sa aiba loc, intre ministrul de finante, pe atunci Varujan Vosganian, si editori pe tema timbrului literar. Intalnirea fusese convocata de ministrul nemultumit de modul cum editurile isi evidentiaza in contabilitate incasarile si isi platesc sumele incasate ca timbru literar.
Habar nu aveam cine, cum, cand, ce vor de la mine. Nu stiam legea, nu stiam istoricul timbrului literar din editura unde lucram, de fapt, in comercial, activitatea de contabilitate fiind atribuita unei firme de audit de gen fencimarioara :).
Am intrebat-o pe « sefa » de ce eu si mi-a spus ca asa a sfatuit-o directoarea editoriala, ea, in calitatea ei de filolog, plasandu-se undeva in afara economicului. Ok, dar ce ce nu tu, ca si tu esti economist. Diferenta dintre noi doua este ca eu nu sunt sotia patronului acestei edituri.
Bine, asta o zic acum, atunci am inghitit galusca si am mers la intalnire.
Chestia este ca doua lucruri urasc mai tare pe lumea asta si tocmai de ele am parte : una este sa-mi asum eu neputinta sau lasitatea altcuiva si a doua este sa dau dovada de spirit de echipa cu niste neasumati. Eu nu pot sa fac echipa decat cu parteneri ca mine. Punct. Cat despre profitori, fuck off !
Am mers, am tacut, am ascultat, am incalcat regula si am intrat intr-o camaruta unde se discutau niste detalii importante, am retinut esentialul si am dat mai departe informatia sefei, ca s-o prelucreze ea, ca d’aia e sefa :).

Am intrat in casa Uniunii Scriitorilor pentru a doua oara, am urcat scara, am intrebat secretara ce parea uitata acolo din vremuri dedemult despre el si mi-a spus ca nu este si ca il gasesc pe strazi. Am iesit, am traversat, am facut cativa pasi si am intrat in parculetul unde, in urma cu multi ani m-am despartit de baiatul care ma iubea si care nu m-a iertat pentru ca nu l-am iubit. Apoi am ajuns acasa. Era vara.

Toamna am plecat intr-o calatorie prin Austria. Fara sa stiu de ce, mi-am pus in bagaj plicul pe care il uitasem intr-un sertar de noptiera. Hotelulunde ne-am cazat, un hotel de patru stele, era schimbat. Poate pentru ca prima oara cand fusesem acolo aveam copiii cu noi. Ceva nu-mi placea. Simteam o neliniste sora cu panica. In seara aceea m-am ridicat mai devreme de la masa, mi-a luat ramas bun de la comeseni si m-am retras in camera. Camera era, nu stiu cum sa spun, plina, aglomerata. Am deschis usa de la balcon. Nici muntele nu mai era la fel ca prima oara. Muntele era apasat de nori.
M-am dezbracat si am intrat la dus. Am un parteneriat al meu cu apa. Am desfacut sticla cu sampon si mi-am samponat parul. Nu stiu daca mi-a intrat sampon in ochi si astfel am avut un flash, o scanteie, un review, o amintire sau poate o urma de schizofrenie cat o scena din The Fourth Kind, cert este ca atunci si acolo am rezistat acelei incercari numai cu ajutorul barbatului din mine.
M-am limpezit, m-am stes cu prosopul alb, mi-am imbracat halatul alb, de la hotel, mi-am aprins o tigara si am desfacut plicul. Am scos manuscrisul, l-am facut bucati si l-am aruncat la cos. I-as fi dat foc, dar, la naiba, doar nu-mi pierdusem mintile :)

Toamna trecuta m-am intalnit din nou cu omul strazii, tot intamplator, dar de data aceasta in autobuz. M-am bucurat ca l-am revazut, dar am pastrat discretia. L-am urmarit. Omul ala era ca o meduza. Se valurea si facea fete-fete, functie de oamenii din jurul lui. Unii scoteau din el partea urata, unii scoteau din el partea amuzanta, unii scoteau din el partea trista.... Apoi i-am urmarit pe cei din jurul lui. Eram toate de sex feminin. Poate ca m-a simtit si s-a intors la mine. I-am zambit instantaneu. Cu gura pana la urechi :
-Buzele sa iti sarut, ma puteti ajuta ?
-Nu :)

vineri, 26 aprilie 2013

Pin :)


Poveste



Ningea, iar eu eram toata mov din cap pana in picioare. Mi-am tras gluga pe cap si astfel am rezolvat si albul firelor de par care prinsesera volum de la atata nerabdare cat indurasera ele. Parca si simteam cum imi ies prin pori toate gandurile, se inaltau si apoi imi ningeau inapoi in cap. Unele, mai rebele, s-au imprastiat prin Cismigiu, pe Calea Victoriei, prin Romana. Acum precis ca se dau tinerele, panselute, lalele, narcise, parfum de flori. Cele mai multe, insa, sunt ele insele, ca iarba proaspat tunsa din parculetul de la Opera.
Pe cele pe care le-am renegat, se pisa cainii. Am o intelegere cu ei, un pact de neagresiune si buna vecinatate ca un contract semnat cu d-na Nisipeanu, districta de la Mega Image.
In ziua aceea imi rezolvasem micile activitati ce tin de cotidian si imi rezervasem seara unei intalniri. Totul fusese pus la punct si tot ce aveam eu de facut era sa ies din casa si sa ajung la locul de intalnire la ora potrivita. Bineinteles ca am ajuns mai devreme, un defect esential al neutralitatii mele, daca neutralitatea poate fi inteleasa ca un sinonim al premeditarii. La fel de neutra ca ph-ul pe scala hartiei de turnesol: asta sunt si nu-mi place sa ma las asteptata.
As fi ajuns si mai devreme daca pasii nu m-ar fi purtat in dupa amiaza aceea tarzie pana la Continental, coaforul unde pe vremuri se pieptanau doamnele din Inalta Societate, ajuns acum doar o unitate igiena vis-a vis de Novotel, un hotel ca o supa la plic.
Am intrat, “m-am tuns”, “m-am vopsit”, am platit si am iesit. Toata veche, noua toata. Leopardul amintirilor si istoriei mele este inca viu :).
Am ajuns, am intrat, am intrebat, am urcat, am cautat, am gasit, am ales, m-am asezat si am asteptat. Cafeaua asteptarii avea miros de carte noua, calda, abia scoasa din cuptor catifelata si blanda ca un obraz de urias din ciocolata aerata. Inca il gust :).
As fi avut de ales sa plec, dar am cules un zambet ca o raza de soare ratacita printre livezile de piersici coapte, zemoase si cu samburi tari. Oh, dar zambetul acesta m-a costat ! Costul lui a fost cat o intrare in infern, iar infernul era mic, atat de mic ca o camaruta pentru fumatori unde densitatea de scriitori pe centrimetrul patrat batea pe departe toata imprastierea editoriala de top no one. Si mai m-a costat si pretul unei lacrimi plansa de cerneala din stiloul meu Acvila, cu care un scriitor aiurit a scris o dedicatie total neinspirata. Auzi, “spor la citit”. Pfff, sporii aia ca de papadie s-au transferat in unii de rucola, tomate, ulei de masline, sare si piper, menta si busuioc. Si cipureci. S-a inmultit scrisul ca ciupercile dupa ploaie.
E o povara pe care nu o mai pot duce si trebuie s-o impart cu nuspuncine. Pai crede nuspuncine, ca e usor sa scriu eu ziua ce viseaza el noaptea?
« In oglinda lucrurile sunt mai aproape decat par ». Stiu. La fel de mai aproape ca maioul decat camasa. Doar ca maioul din oglinda lunii este in realitate un fourreau din matase rose pal, croit, cusut si dantelat de o croitoreasa fantastica. Stiintifico-fantastica.
Si sa nu spuneti ca nu ati stiut ! Fiindca fuseseti anuntati despre raritatea evenimentului, atat de rar, ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne ajunga :)

joi, 25 aprilie 2013

Participiu


Priponita in gard, garoafa. Fara verb exprimat prin predicat. Nenominal, deoarece cata vreme ideea e priponita, culoarea nici nu mai conteaza, ea devenind aparenta unei nuante. Pe de cealalata parte a miezului de noapte, trandafirii sunt pentru cei bogati.
Zise iapa lui Gheorghita, odata ce s-a hotarat sa dea de pamant cu capastrul. Da’ ce mama dracului, cand m-am nascut, nu m-am nascut de mana cu nimeni. Am fost pe cont propriu si in pielea goala. Ia nu-mi mai faceti voi mormant din toate ale voastre! Ia nu ma mai hraniti voi cu jar, ca ma plac asa cum sunt! Ei, dracia dracului.
Zis-a calul, auzindu-i tristetea: eh, daca ai stii tu cat s-au muncit ele sa ma faca din armasar, tantar :(
Eh, unde suntem noi, forta isi recapata fortele. Nu mor caii cand vor cainii. Dar asta e de la ei, pentru ei, si noi stim foarte bine ca n-ai sa vezi niciodata o cioara in colivie si atat timp cat ei isi leaga de mana o vrabie, corb la corb nu-si scot ochii, dar isi impart cascavalul. Fara doar si poate.
Morala e ca nu stiu ce a scris Coelho in portugheza lui despre valchirii, dar pe romaneasca mea, ciorile sunt niste dragoni vopsiti, iar dragoancele isi aleg ele calaretul. Deoarece asta este rolul si rostul lor. Deci dragonete, de la net, nu de la brut.

Aseara am vazut-o pe d-na Udrea la serviciul roman de comedie. Mai, tipa e buna. Buna, buna, in sensul ca si-a invatat bine rolul, era naturala in replici si dezinvolta in costumul ei rosu. Ideea este ca blondelor le sta mai bine cu parul scurt. E o chestie de haar, careia nu i se pot pune de-a curmezisul, neam. 
Lasati brunetele sa poarte plete ca ele au fost muzele Creatorului atunci cand au umplut noaptea de nonculoarea luminii. Blondele sa fie ele ale soarelui, ca brunetele despre care povestesc eu, au ele soarele lor :)
Morala este ca in fiecare blonda si in fiecare bruneta, este o roscata. Lasati roscata sa fie libera, dar aveti lesa pregatita in cazul in care se impune revenirea ei intr-un cliseu de bun simt! Roscata care nu este muscata :). Saw*, let's go back to our leader sheep. Even lazy jellyfish, do it!
*conclusivul saxofon :)


miercuri, 24 aprilie 2013

Pacaleala de 23 aprilie


Eu ieri chiar am fost la lidl ca sa cumpar cafea si apa. Si da, eu chiar beau apa minerala imbuteliata in ambalaj de pet. Asta e, nu am inventat eu pet-ul, nu l-am promovat eu, nu l-am comercializat. Eu doar il arunc in pubela de la ghena de la scara 2 de la parter de la bloc si mai departe nu-mi pasa ce si cum. Adica imi pasa, dar doar sub forma unui sunet scartait, a unei batai din picior, de fapt, din calcai, a unei roti de carucior si, eventual, a unei voci de petman. Pai da, sa stii si tu ca fiecare gandacel are o proiectie uriasa a lui. O talpa. Care talpa are si ea o proiectie uriasa a ei, care proiectie uriasa are si ea o proiectie infinita de iubire, cat un mahomed si un munte la un loc. Daca vrei sa ma crezi pe cuvant, daca nu, asta e, fiecare cu fictiunea lui.
Si ieri, la lidl, eu chiar am simtit ca ma sufoc printre atatia oameni melci, oameni carucioare, oameni borcanele, oameni cutiute, oameni etichete, pungi, plase, lazi, rafturi. Si mie, ieri, la lidl, chiar mi-a venit sa urlu la toti si la toate, exact asa, ca Emil Hossu in secretul lui bachus, la nunta gloriei miralenei bumbescu "Incetati!
Sunteti neverosimili!". Si eu, ieri, la lidl, chiar eram gata gata s-o fac, cand am vaut in carul cu fan, acul. Avea forma de microfon, dar un efect de blitz, fiindca de unde imi tuna si imi fulgera dupa o gura de aer, mintea mea a asociat imaginea scenei din market cu scena aceea cu birdie num num. Si de unde imi venea sa urlu de necaz, aproape ca m-am stricat de haz. Ceea ce va doresc si dumneavoastra:)

PS: Si eu, ieri, la lidl, chiar m-am simtit ca la street delivery.


PPS: So young and Gherorghe! Fata tatalui tatalui :)

luni, 22 aprilie 2013

Pli(s)c



Toti avem cate o viata ieftina, una ca buzunarul pentru maruntis al portofelului, unde am pus cate un banut pentru fiecare greseala pe care am facut-o si pe care, daca ii aduni, abia daca iti poti cumpara un cozonacel. Cu nuca, stafide si cacao. Neaparat cacao. Adica nu stiu altii ce vieti ieftine au, dar a mea asa este, cum am descris-o. Cand o sa trec dincolo, o sa-i spun Vamaiotului :
-Parca te-as cunoaste de undeva. De fapt, de candva. De cand ti se spunea Vamesul si, si atunci ca si acum, nu m-ai lasat sa trec sa trec. Fii atent, vezi buzunarul asta cu maruntis ? Aici sunt greselile mele. Ele sunt cele ce m-au facut sa fiu asa cum sunt acum : grasa si foioasa ca geanta cu bancnote a lui Gigi, lucioasa aidoma cardurilor de debit/credit ale lui Hagi, stii, sper, ca "Hagi" nu este un fotbalist patron de hotel, ci unul care a indurat macar o data in viata lui, drumul pana la Mecca si zgomotoasa ca o cascada de talanti desertata pe toate posturile, de catre comentatorii sportivi sau cei care au facut din a comenta, un sport.



duminică, 21 aprilie 2013

Postit


Azi a fost o zi d'aia de te simti ca si cum ti s-au inecat toate corabiile. Si nu ca cine stie ce incarcatura ai avut tu pe corabiile alea sau ca cine stie ce echipaj ori pasageri sau ca ai fi avut macar un bob de incredere in capitan, nu. A fost o zi d'aia cand odata ce ti s-au inecat toate corabiile, te-ai simtit liber.
Ce bine. Ce bine ca nu mai ai nici o grija. Asta a fost. Si, gandind asa, deodata ti-ai simtit mintea goala. Ce bine. Ce bine sa ai mintea goala. Si, cu mintea goala si fara nici o grija, te intinzi la podea, iti pui mainile pe piept, inchizi ochii si...
..."si"...aceasta conjunctie care isi slobozeste sedila consoanei fecundand vocala materiei cenusii unde prinde radacina samanta ce creste si se inalta pana la treapta a saptea a gamei majore, culminand in nota si sunetul muzicii vibrand de intrebarea ce dracu de treaba au agentiile de rating cu viata pe planeta noastra.
De unde ramasesem fara nici o corabie, riscand sa ma adancesc definitiv si iremediabil in filosofia de cartoteca, m-am trezit luata pe sus de ditamai submarinul albastru, care m-a scuipat de sa nu ma deochi, cu mesajul "iesi afara! viata este acolo unde, daca te tai, curge sange!"
Ieșisem cu gândul să improvizez un protest exzotic la Cotroceni, în desfășurarea căruia să-mi exprim totalul dezacord cu privire la pângărirea acestui simbol, de către tot soiul de țărănoi plecați de la coada vacii și ajunși președinți, impostorii dracului, că unul măcar nu-i face cinste lui Nea Marin. Miliardarul. Dar exact când am ajuns la Leul, m-am răzgândit și am ales să mă aerisesc prin Gradina Botanică. Însă urmând firul troleului, am virat și eu la dreapta odată cu el și m-am lăsat furată de peisaj și dusă prin Cotroceni.
Doamne, minunat este cartierul acesta! Nici nu zici că ești în București, în România. Nu știu alții cum simt, dar eu mă simt în Cotroceni ca pesonajul lui Eliade la țigănci. Cu deosebirea că la mine se derulează proiectul feminin al nuvelei, unul al cărui personaj colectiv este chirilicul, fenicianul și da, ați ghicit, cititorul în braille.
Tocmai purtam cu acesta din urmă o discuție iscată de nemulțumirea lui cu privire la aspectul de răzătoare pe care l-am imprimat unui text ștanțat la prima revelație, pe care și-a zdrelit buricele degetelor încercând să priceapă ce dracu e în mintea unui clarvăzător, când am auzit glasul bătrânei doamne:
-Iertați-mă, doamnă, nu-mi ajung banii de medicamente. O doamnă cochetă de altfel. Știu și vorbesc cinci limbi, la ce mi-au folosit ?
-Îmi pare rău, am răspuns, mie nu că nu-mi ajung, eu literalmente nu-i am. Nu-i am fiindcă în viața trecută mi-am promis că în viața prezentă să mă fac cumpăratoare. În acest scop mi-am dezvoltat o glandă care, oridecâteori îmi vine să fac cumpărături, secretă lichidități. Ori mie acum nu-mi vine să vă ajungă dumneavoastră banii de medicamente. Și, nu, nu vorbesc cinci limbi dar, în compensație la această rețetă, am iubit și încă iubesc. La ce mi-a folosit :)
Mi-am văzut de drum. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns la Podul Izvor. Am intrat în parc, m-am așezat pe o bancă și am fumat o țigară. M-am ridicat și am plecat spre o altă ieșire. Am trecut pe lângă el. L-am recunoscut imediat, nu era prima oară când ne găseam în același timp și loc. I-am zâmbit, dar nu m-a văzut.
"Hai, deșteapta pământului, că ți-ai mai irosit un zâmbet și azi", mi-am zis în gând și am pașit mai departe, hotărâtă să învestesc ultimul ban european, în lăcașul pentru fise a cărucioarelor marfă de pe Wall Street.

vineri, 19 aprilie 2013

Plimbare



Pe cat de tare urasc eu matematica, pe atat de tare ma iubeste ea pe mine. Se tine scai de capul meu! Ii zic sa ma lase si pe mine sa ma bucur de binefacerile unei viziuni inguste, mici, stramte, pentru ca in micul camp vizual viata este mult mai placuta decat in marele camp vizual, ANSAMBLU pe numele lui, unde totul devine dureros. Si atat.
Si ea ce face? Ce face ea? Ea imi arata statistici, statistici despre cum au devenit sagetile lui Cupidon, unele de Stupidon.  Bine, nu stiu ce voia ea sa-mi arate, dar asta este ceea ce am vazut eu. Poate ca a vrut sa-mi spuna ca sunt la limita dintre a fi si a nu fi, intr-atat de neglijabila sunt.
-Asa, si ? Mate, draga, cheia cuvantului VIATA pe planeta noastra este COMPARATIA. Stiu. Nimic nu este, nimic nu face, totul se compara. Am invatat. Si astfel se reinventeaza. De fapt, cred ca ar trebui sa vorbesc despre actiunea de a se reinventa la timpul trecut, avand in vedere faptul ca rezultatul reinventarii a fost analiza matematica a unui dezechilibru unde necunoscuta nu era o inegalitate, ci faptul ca 3,70+5,20=7,80.
Pe Mate a furat-o somnul, incercand sa rezolve problema necunoscutei. A luat-o, a intins-o  pe o felie de paine unsa cu unt, langa o jumatate de ansoa, a invelit-o cu o frunza de salata verde si un solz de ceapa si a dat-o la sirene, niste pesti ciocan inotand in suiming pul, in giacuzi, in sauna. Necunoscuta era ca matematica nu se despartea in silabe, futuidumnezeueidedespartire...
-Sii, Mate, neglijabila sau nu, sunt totusi o cantitate, una care da masa materiei. Fii atenta, te voi invita la o plimbare. Iti vei promite ca nu-ti vei ridica ochii mai sus de ochii mei. Nu pentru ca as fi o narcisista, nu, e plin pamantul de narcise mai ales in acest anotimp, dar pentru a te asigura ca privind spre ochii mei, iti vei lasa capul spre pamant. Si nici nu te voi lega la ochi, ideea este nu sa ai inceredre in mine, ci sa vezi.
Sa vezi Planeta Albastra, dezechilibrul in ansamblul sau. Sau ansamblul dezechilibrului.
Mergem pe alee, pe strada, pe bulevard, din nou pe strada, pe autostrada, pe drum national, judetean, comunal, pe drum de tara si am ajuns. Vezi tu Mate, vom accepta culorile asa cum le-am invatat la scoala : verdele e verde, rosul e rosu, galbenul e galben samd. Vezi Pamantul Mate, si astfel vei vedea ca albastrul este cantitatea neglijabila, piatra hotarului dintre a fi si a nu fi.
-He, he, mate logica ta lasa de dorit! Apa nu este albastra. Albastrul apei este doar o iluzie optica. Apa este incolora, inodora si insipida. Si ceea ce conteaza cu adevarat, este ca astampara setea. De cunoastere.
Domnilor si doamnelor, Sarpele Anului, Raul :)


miercuri, 17 aprilie 2013

Place de gol


Ieri am fost la Piata Moghioros ca cumpar niste nasturi. Am intrat in mica pravalie si primul lucru pe care l-am atins a fost panza de damasc cu tesatura inflorata, valul alb, valul rosu. Iubesc aceste tesaturi! Mama mea le transforma in asternuturi, in fete de masa. Eu mi-am cumparat odata doua rochii sexi. Nu mai incap in ele, de cand din sexoasa am devenit testoasa :). Dar sunt hotarata sa-mi lucrez eu cu mainile mele unele noi, asa ca pe norocul pe care mi l-am futut toata viata mea, mintindu-ma ca as putea muta muntii in loc sa ma dedulcesc pisand ochii la master sef.
Mercenarul era ocupat. O servea pe clienta care ajunsese la el inaintea mea. Asteptandu-mi randul, mi-am risipit privirea pe rafturile unde sedeau etalati, vesel colorati, nasturi mici, mijlocii si mari. De afara se auzea vocea mercenarei, sefa sau patroana pravaliei. Vorbea cu un necunoscut despre faptul ca al sau cumnat urma sa fie incinerat. Isi arata dispretul fata de astfel de practici necrestine, intrebandu-se despre termenul de valabilitate a traditionalelor pomeni de dupa. « Dupa e intotdeauna prea tarziu. Cu exceptia tigarii, desigur » am gandit, iar ea a continuat sa se revolte cu voce tare :
-Eu nu inteleg de ce nu respecta oamenii ce a lasat Dumnezeu ?!
-De unde stiti ce a lasat dumnezu ? am intrebat. Din carti, de la televizor, de unde ?
De cum m-a auzit, d-l Stoica s-a suparat si m-a certat. D-l Stoica ma vrea secreta si discreta. Ete nah, dar ce, eu sunt Florian Pitis, Nicu Alifantis sau Virgil Iantu ? Ce-ar fi sa nu cadem in ridicol ! Si apoi, de ce eu sa tac si sa aud ceea ce au ei de zis si ei sa nu aiba macar sansa de a ma fi auzit ?
-Asa e in Romania, zise mercenarul avand un aer de simpatie.
S-a asternt linistea. Necunoscutul a disparut, iar mercenara si-a revenit la conditia ei de negustoreasa in Piata Moghioros.
N-am gasit nasturele de schimb. I-am inlocuit pe toti.

vineri, 12 aprilie 2013

P word



Ieri pluteam intr-o stare de beatitudine. Nu era prima oara cand mi se intampla si, stiindu-ma, nu a fost nici ultima. Am plecat de acasa pentru o plimbare in gradina botanica, in care scop am facut nefericita alegere de a ma urca intr-un troleu. Troleul este o masinarie pentru troli. Nefericita pentru ca, desi ii recunosti, totusi te incapatanezi sa nu recunosti lucrul acesta. Alegerea.
In fine, odata inceputa calatoria in si cu recipientul cu circuit inchis, eu expiram aerul beatitudinii mele si inspiram aerul starii bahice a trolilor. Acesta este modelul de echilibru al lumii in care traim. Altul nu exista.
M-am autoexilat. Am ajuns la aceasta performanta pur si simplu traind ca parte a acestui echilibru a unei astfel de lumi gresite. Nu tin minte sa ma fi cerut intr-o astfel de ipostaza, de aceea este foarte dureros faptul ca nu am pe cine sa ma supar. De aceea nici nu ma supar. Cum o sa te superi pe nimeni ? Este un nonsens !
M-am autoexilat. Cerul, in complicitate cu mine, ma desena in alb si bleu, nuanta si nonculoare aflate in absoluta contradictie cu eroticul scenei ceresti in care m-am recunoscut.
Mi s-a facut o rusine !
Intotdeauna am simtit ca pudoarea trebuie lasata afara din dormitor, dar cum de ajunsese ecranul cerului sa proiecteze imaginea pudorii/nonpudorii mele, nu stiu. Am tras cu ochiul de jurimprejur. Noroc ca, si oameni si troli, fara exceptie, erau preaocupati cu micile/marile lor chestii cotidiene care, insumate, fac ca viata sa le devina fada. N-au vazut.
Am revenit acasa. Am deschis fereastra.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Pe viu



Sa nu uit :

1. Inutil este un fel de degeaba, dar pe bani. Cel indreptatit sa decida referitor la utilitatea/inutilitatea unui produs, este cel ce plateste. Simplu.
2. Uitarea e cand te uiti, somnul e cand te vezi. impreuna sunt o oglinda a recunoasterii. Nu e intr-atat de incalcita aceasta aritmetica a cunoasterii, pe cat ni s-a tot spus.
3. Poate ca a avut o revelatie referitoare la care este cu adevarat menirea, care este rostul, care este rolul unui lider spiritual. Poate ca a avut o revelatie refritoare la faptul ca averea Bisericii Ortodoxe din Cipru este, de fapt, averea cirpriotilor din spatiul respectv si din toate timpurile-bine, de la aparitia BOC. Poate ca este doar o excelenta miscare de marketing menita sa asigure multa vreme de acum incolo consolidarea pozitiei BOC in societate. Dar, indiferent care este motivatia, tot este o mai buna solutie de redresare si iesire din criza, decat contractarea unor credite externe. Este vorba despre demnitate. Sau despre DEMITERE.
4. Si bineinteles ca romanii si-au dat cu stangul in dreptul, alegand pe oricine altcineva decat pe cel ales, la romanii au talent. Doar vorbim despre talentul lor nativ, pe langa cel de a-si fura singuri caciula. Povestea induiosatoare a unei babete si trucurile unui iluzionist nu i-au dat nici o sansa micului mare dansator.
5. Like, acest raspuns evaziv si obraznic :).

6. Amandoi dau dovada de lipsa de bun simt. La ea, combinata cu prostia, fiindca isi imagineaza ca a fost, ca este sau va fi vreodata egala cu barbatul. La el, combinata cu nedreptatea, fiindca NU CRED ca macar o data in viata lui nu a facut pipi pe strada cu puta pe afara, cum altfel.
7. Pietoana din mine a supravietuit si soferitei si biciclistei din mine. Dar, pentru ca e de genul feminin, pietoana mea nu se poate solidariza cu pietonii vostri, fiindca la genul feminin nu functioneaza aia cu impotriva vantului :)). Asadar am decis sa pun la treaba politia rutiera, fiindca de aceea exista si lege si organe de aplicare a legii, toate acestea fiind rezultatul investitorilor ce suntem, in calitate de platitori de impozite si taxe.
Pietonul reclama o incalcare a legii, politia amendeaza, cel aflat in culpa plateste amenda, o data, de doua ori, de cate ori incalca legea, pana intelege, si el, si noi, ca orasul asta nu este o guma de mestecat pe care s-o intindem toti, dupa cum ne coafeaza pe fiecare.
                                                                                                      

miercuri, 3 aprilie 2013

P'o stare noua



Cand o sa mor, din mine va ramane doar zambetul, iar pe zambetul meu, scris epitaful: “acest zambet care miroase a ars a fost o copila abuzata de propria ei soarta”.
Semnat: Dumnezeu, Viata, Universul, Astrele…muhahahaha :)
Am visat ca Dragalina devenise un paradis financiar unde solistele toate, dar toate trase printr-un inel de calibrul Sidoniei, cantau cumbaia intr-o limba straina care aducea un pic cu slavona veche. Cainii nu alergau cu covrigii in coada, dar alergau, iar amenintarea nu mai era a lor, ci a stapanilor lor, niste inalti oficiali de la scoala de muzica militara, care insa nu muscau.
Text inspirat dintr-un vis inspirat dintr-un text usor cam afrodisiac inspirat El stie de unde sau de cine.
 
Vorba unui amic virtual: “nu stiu daca otilia avea o enigma, sau felix credea ca o are”:)
Eu, la ora asta a diminetii, am o curiozitate cam nebuna :). Si anume, daca cei ce se intituleaza “Neamul Romanesc” adopta ca fiind al lor ceea ce prin nastere (sange), mostenire, educatie NU ESTE, doar pentru o seama de cuvinte si fapte ce au interferat pentru o scurta perioada de timp cu destinul Romanescului, mamare, mamita si tanti mita ale cui sunt ? dar gaitele ? dar morometii ? oh, e plin pamantul asta de morometi !
Pentru ca, iata, copiii nostri in ale caror acte de identitate este inscrisa nationalitatea romana, sunt scoliti in orice altceva decat memoriile Reginei Maria ori ale celorlalti membri ai familiei regale. In conditiile in care invatamantul este OBLIGATORIU.
Astfel, timp de zece ani obligatorii si alti cativa facultativi, un copil care este daruit in mod regal de natura, este schingiuit si abuzat, maltratat si malformat prin evaluari avand ca subiect, o scrisoare pierduta, de exemplu sau de-ale carnavalului.
Adeseori am semnalat EROAREA careia profesorii i s-au dedat trup si suflet, in timpul sedintelor cu parintii. O faceam pentru ca la mijloc era COPILUL MEU, nu pentru altceva. Dinspre cadrele(!) didactice, nici urma de speranta. Dinspre parinti, fara exceptie, pana acum, doar politica strutului. In cartea mea de identitate scrie la nationalitate “romana”. In actele lor, la fel. Who’s who ?
Anyway, eu mi-am cerut iertare copiiilor mei pentru tot ce le-am gresit NESTIIND. Mai departe le-am spus “suntem pe cont propriu, scapa cine poate” :).

PS : Pe cont propriu a fost si "Constantine", cand i-a parlit pe mutanti, fiindca stricau echilibrul :)

luni, 1 aprilie 2013

Coarda



Intr-o buna zi, venind dinspre Drumul Taberei 34 si mergand acasa, m-am urcat intr-un 668. Am avansat astfel incat sa-mi gasesc un loc al meu, de unde si sa nu incomodez pe nimeni, si sa nu fiu incomodata. Era 1 martie, o zi superba de primavara calendaristica. Primisem martisor de la casiera Apa Nova un trifoi cu patru foi marca « fondul plastic », pe care l-am adoptat inca de la prima vedere. Mi l-am pus pe inima si m-am simtit instant, copila ce am fost dintodeauna. Eram, cum sa spun, fericita.
Asta, desigur, doar pana cand am simtit in plex lovitura cu care o doamna cu alura de profesoara aflata in prag de pensie a azvarlit cu vitrion in ochi, unui pusti cam aiurit. E drept ca pustiul statea in drum dar, la naiba, nu am fost si noi pusti ? Nu am fost si noi aiuriti, indragostiti ? N-am deranjat si noi, la randul nostru, cu zapaceala tineretii ? Ba da, iar cel ce zice ca nu, inseamna ca s-a nascut batran. Hei, nu exista tara pentru cei batrani!
Contrar obiceiului, m-am tinut departe de conflict, hotarata sa-mi traiesc clipa de fericire pana la capat pe cont propriu. Asta pana cand « profa » i-a reprosat ceva de genul « daca ar fi fost mama ta, la fel i-ai fi vorbit ». Atunci s-a sculat mama din mine si i-am zis profei, cu duhul blandetii, ca daca pustiul ar fi fost fiul meu, m-ar fi deranjat ura cu care i-a vorbit. Si am intrebat-o care este dramul, doza, portia de intelepciune de care un adult aflat in pragul batranetii trebuie sa  dea dovada. N-a stiut sa raspunda, dar nici nu a tacut, ca urmare am picat-o la examen :). A coborat la prima statie.
Important e ca tinerii sa fie ajutati sa poata distinge copacul, de padure.




Fata ascunselea



Am vazut nevazutele pe vremea cand mergeam duminica la biserica, crezand ca…
Am vazut nevazutele pe vremea cand in timpul liturghiei veneau spre altar mamici, bunici si, mai rar, tatici cu bebei in brate, la impartasit. Ii aplecau pe bebeii lor mai intai sa sarute icoana zilei, apoi, intrand prin dreapta, pe cea a mantuitorului. Dar nu inainte de a fi sarutat deja stanga fecioarei. Apoi se opreau in fata altarului, unde preotii le daruiau ceea ce aveau ei de daruit, ca venind de la dumnezeu. Apoi se retrageau prin stanga, unde cardul de babornite, care pana atunci ii SORBEAU din priviri, se napusteau asupra lor macar sa-l atinga pe bebeul proaspat impartasit, daca nu prindeau sa atinga piciorul de rai al bebeului cu gura lor zbarcita de atata ortodoxie. Se napusteau asupra copilului ca un card de ciori asupra mugurilor de viata.
De ceva vreme n-am mai mers la biserica, dar am continuat sa vad nevazutele si in afara ei: pe strada si, mai ales, in mijloacele de transport in comun.  
As vrea ca batranii sa plateasca pentru calatoria lor. Macar jumatate din pret, asa cum elevii si studentii platesc. Si as vrea sa le vorbeasca cineva despre pragmatism. Despre aici si acum. Aici si acum, dintre noi doua, eu am platit bilet, tu nu. Deci cea ce trebuie sa coboare, esti tu. Babo! Si tu, Mosule !
Babele astea si mosii, sunt exact ca iarna asta urata, care se incapataneaza sa muste din primavara. Daca ar fi balene, macar ar sti cand e cazul si momentul sa se sinucida. Daca ar fi balene.