miercuri, 27 noiembrie 2013

Bloc

I-am spus:

Doamnă, este imoral să lipeşti eticheta de imoralitate asupra celui cu index 0 la calorifer! În absenţa unor dovezi concrete şi incontestabile.
Cu atât mai imoral cu cât comunitatea organizată în jurul uneia şi aceleaşi surse, şi-a dat acordul tacit cu privire la consumul de gaze. N-am vazut şi n-am auzit pe nimeni nici contestând actuala orânduire condominică şi nici acţionând astfel încât consumul de gaze să se individualizeze.
Apoi, este foarte posibil ca cei cu index 0 la repartitorul de cost, să aibă în sânge sevă de wiking, cunoscuţi nu doar ca fi fost nişte adorabili cuceritori, dar şi obişnuiţi cu frigul. Sau poate că cei cu 0 consum de căldură radet, nu au ars gazul de pomană, ci au gândit la rece posibilitătile lor de a nu coborî sub limita admisă de propria conştiinţă, ideea de compromis.
Ori poate că cei ce preferă frigul, căldurii fabricate om, sunt balcanici, dar trăiţi si educaţi după principii spartane, unde Regele e Rege şi in fundul gol, şi Regina e Regină în orice ipostază şi împreună au eliberat teritoriul de pradatori şi politicieni corupţi.
Mult mai imorală îmi pare a fi fost afirmaţia “nu am ce să-mi reproşez” sau “să găseasca unul mai bun ca mine”, dovadă de trufie pentru care unii, de pe la case mai mari, mult mai mari, au fost aspru pedepsiţi. Până şi-au învăţat lecţia despre ce anume înseamnă O Reala Autoritate.
Sunt convinsă că şi Thor şi-a învaţat lecţia despre Forţele Naturii, în faţa cărora suntem toţi egali. Şi la fel.

Morala: Intrăm în iarnă. Aşadar e posibil ca cei obişnuiţi cu frigul să Impărăţească PĂMÂNTUL, după ce Forţele Naturii îi vor pieri pe cei obişnuiţi cu traiul călduţ.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Blog


Viaţa la blog este mai faină ca viata la bloc. Mint. Viaţa la blog e la fel de faină ca viaţa la bloc. Ambele depind numai de moa, şi atunci când e fain si atunci când nu e. Numai că atunci când nu e, fac eu sa fie.
Eu, în măsura în care încă mai găsesc la ceilalţi praful de fainoşag :).
Atunci când nu voi mai găsi resursa de fain, abia atunci  de mine va rămâne numai blogul. Şi contul de facebook. Şi cel de pe realitatea. Şi cel de pe google plus. Şi..... :)

vineri, 22 noiembrie 2013

Ani

Mă gândeam la copilul de mamă şi de tată ce-am fost şi la faptul că dacă nu m-aş fi grăbit, restricţiile, interdicţiile şi opreliştile impuse de ei m-ar fi ucis. M-am grăbit, dar m-am grăbit încet. Atât de încet încât copilul de mamă şi de tată a ajuns mama de fiu şi fiică, faţă de care dacă nu mi-aş fi cultivat răbdarea, i-aş fi ucis.
Copilul mamă de acum refuză să se grabească să devină bunică! Graba aceasta ar ucide feemeeiaaaaa.

joi, 21 noiembrie 2013

Tocmai.ro

De ceva vreme mă tot duc cu gândul la Toranaga, personajul lui Clavell, şi la pasajul unde "characterul" îşi ucide fiul pentru că acesta îşi pierduse răbdarea-de fapt, încrederea în calităţile de strateg, tactician şi luptător ale tatălui său-lucru ce îi punea în pericol planul ce avea să-i conducă la triumf.

"Un geniu politic, un strateg militar extraordinar, acesta reuseste sa reuneasca Japonia dupa ani de framantari interne, readucand pacea pe Pamantul Zeilor. Totul se intampla in carte pentru ca asa vrea Toranaga, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, pentru ca Toranaga are destinul sau (karma), care este cel de a fi Shogun, conducator suprem al Niponiei."

Just kidding :) Aşa ceva se poate întâmpla doar în CARTE :)
Ideea e că a început să mă frământe gândul că de ce memoria mea a lansat conexiunea dintre aşteptare, ca atribut, cu Toranaga şi nu cu Penelopa.
Probabil că nu voi şti niciodată. Sau poate pentru că elena este doar un substantiv comun.



miercuri, 20 noiembrie 2013

Facebook

Hala trece, "Statusul" rămâne. Impropriu spus "trece", impropriu spus "rămâne", iar acesta nu este propriu zis un promo, nici măcar promovare :)



marți, 19 noiembrie 2013

Sfânta exuberanță

-Ce-i cu dumneavoastra? Sunteți foarte frumoasă!
-Iubesc :)
Nu se aștepta la un astfel de răspuns.
-Oh, cine este fericitul?
-Eu! Eu sunt fericita :) Sufăr de această boală fără leac! Îmi place viața, cred în miracole și îl iubesc pe Domnul :)

vineri, 15 noiembrie 2013

Ţeapă



La mansarda hotelului în incinta căruia se află biroul unde lucrez, este un portal care ne conduce, pe noi, cei ce-i trecem pragul, în dimensiunea de timp şi spaţiu unde sufletul fiecăruia ne trage, funcţie de cât de zburdalnic este. Sau nu. Nici nu vă mai povestesc despre peripeţiile mele zburdalnice de zi cu zi, că vă ofticaţi :)
Mai trist e ca portalul acela a fost transformat de către menajerele angajate şi plătite de angajator să întreţină ordinea şi curăţenia în incintă, într-un altar unde îndeplinesc ritualul de a pune tutun pe rug, în timp ce rostesc cuvinte magice. Cum ar fi, citez: “Doamne, fă tu o minune şi goleste scumiera unde scrumez eu cu vârf şi îndesat” . Şi Doamne ia scrumiera plină ochi cu scrum de rugăciune, o goleşte, o spală şi o pune la loc, în portal. Deci doamne, da! Când eu, când soră-mea.
Dar nu despre frustrarea asta doream să scriu în seara aceasta, ci despre ţeapa pe care mi-am luat-o de-o să-mi ajungă nouă vieţi. De câteva zile auzeam la magic fm o melodie care pur şi simplu mă făcea să vibrez mai ceva ca sfânta Varvara care sapă de zor la metroul din Drumul Taberei. Ma seca la inimioară de câte ori o auzeam. Simţem o durere deep  inside me, ca o rugăciune rămasă fără răspuns. Doamne, gândeam, cine ar putea fi fericita ce l-a inspiriat pe artist? Cine este artistul mărturisitor? Câtă frumuseţe! Divină.
Şi da mă, da, nu i-am recunoscut vocea…



miercuri, 13 noiembrie 2013

Sclipire

Îmi rătăcisem privirea printre ciupercile crescute jurimprejurul buturugii ce candva a fost pom şi mă gândeam la persoana de sex feminin ce mi-o doream dispărută din realitatea mea, când s-a întâmplat ca roşul semaforului să aducă privirile noastre la acelaşi numitor comun.
El pe trotoar, eu în masina şi între ai noştri patru ochi, un arc magnetic de înaltă intensitate. Tot dejurîmprejurul nostru a dispărut şi a rămas numai uimirea întâmplării.
Apoi verdele semaforului a avut efectul pe care foarfeca îl are asupra cordonului ombilical ce desparte viaţa noua de viaţa veche. Apoi, mai presus de programul semaforului, traficul a facut ca arcul magnetic să se împletească într-un cablu de forţă ce urca si coboara în plan orizontal alchimii matinale, pana la punctul de reîntâlnire unde convexul arcului s-a vălurit în concavul unui zâmbet la plural. Apoi trigonometria traficului a dat punctului de tangentă, chipul unui bărbat care-şi măsura depărtările şi îsi calcula şansele de modificare a traiectoriei, prin apropiere. Rezultatul a fost de o exactitate de-a dreptul vectorială, sub aspectul unei bifurcaţii: drumul meu si Drumul Sării.
He, ma îndoiesc că molecula de clor şi-a calculat şansele de reacţie cu molecula de natriu în preclipa apariţiei celui mai de bun gust cristal de pe Terra.

luni, 11 noiembrie 2013

Caca maca

Time is money, ar zice capitalistul. Si as fi de acord cu el, daca timpul din weekendul acesta prelungit nu mi s-ar fi materializat in rufe spalate si calcate, mancare proaspata in frigider si curatenie in casa.
Bani mai la salariu, de la jobul 1+ jobul 2, atat cat sa pricep ca degeaba imi schimb coafura, daca naravul ba.
Si pentru ca pot, in viata viitoare voi fi arici.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Aluna

Eu nu stiu ce anume a furat Grinch, cui si ce-a facut cu obiectul furaciunii sale si nici nu ma mai intereseaza, cert e ca mie IKEA incearca sa-mi fure toamna. Ma ameninta din fiecare colt de strada ca mai e un pic, doar un pic si aprindem lumina in casa de sarbatori. In semn de protest mi-am schimbat look-ul. Pe blog.
In realitate, cum nu pot intra in competitie cu frumusetea asta de toamna, m-am facut blonda. In modul de varsta a treia.
Iarna ecuatoriala.

joi, 7 noiembrie 2013

Glass

Nici urma de nor. Cer albastru deschis, aer proaspat, sol reavan. Ce viata frumoasa!
Dar unde e soarele? Lumina ii trada prezenta, dar nu-l vedeam. Si, in ciuda orbirii mele, mi-am pus ochelarii de soare. O senzatie de jena la ochiul drept imi deranja zenul buclei spatio-temporale in care ma gaseam. Ce naiba? Era aceeasi senzatie  data de o geana rimelata in exces sau un fir de spranceana cazuta, de care nu te eliberezi pana nu te uiti in oglinda.
Deodata, jena din ochi se oglindi in lentila interioara a ochelarului si isi dezveli chipul de raza de soare, de sabie jedi, de lance de foc...
Tu cand ti-ai vazut ultima data parul din ochi :)

miercuri, 6 noiembrie 2013

El si Ea


Era frumușică foc. Genul meu de fată. Până în 25 de ani, părul lung, șaten închis, bogat, fir lucios. Ochii negri, ușor creionați, gene lungi, rimelate. Buze abia atinse de luciul cosmetic, doar pentru a-și pune în lumină surâsul cu care a înzestrat-o natura. Obraz fin.
Jeanși, cămașă ecosez, vesta de culoarea vișinei putrede căptușită cu un material în ton cu cămașa. Geantă tip sac, din material textil. Genul meu de fată. Mi-ar fi plăcut ca noră :)
Ședea pe scaunul din margine, față în față cu mine. Tipul de la geam, partenerul ei, privea pierdut la o cutiuță pe care o ținea în mână și care semăna cu tăblița dotată cu foiță ceramică și creion, cu care mă mai jucam și eu când eram mică. Rar, e drept. Tăblița pe care scriai și apoi, puff, treceai o bariera de la un capăt la altul, printre suport și foița ceramică și scrisul dispărea.
După inerția de care dădea dovadă, mai mult ca sigur că lectura un text. Fata, o prezență de un dulce acrișor savuros, îl atingea tandru și discret, atât cât să nici nu-l sufoce, nici să nu-l țină la distanță. Ba își așeza palma pe genunchiul lui, ba își rezema capul pe umărul lui, închidea ochii și probabil că visa. N-am vrut să-i invadez intimitatea intrând în visul ei, astfel încât mi-am întors privirea spre afară. Până în clipa în care tipul a dat dovadă că totuși mișcă. Motivul care l-a scos din inerția lecturii, a fost apelul telefonic primit de la mama lui:
-Da, mamă. Bine, mamă. M-am și speriat, mamă, când am văzut că suni la ora asta (opt și jumătate dimineața).
Apoi închise telefonul și se întoarse spre fata de lângă el:
-Mama, m-am și speriat…
-De ce te-ai speriat?
…au urmat niște gesturi cu rol explicativ, având mesajul “mama, n-o știi pe mama?”
-Tocmai, c-o știi, nu înțeleg de ce reacționezi astfel :)
Apoi tăcere. Apoi tipa ridică mâna și îl salută cu o mișcare discretă, se ridică de pe scaun și coborî la prima stație, fără să se mai uite înapoi. Abia atunci tipul începu s-o caute. Apoi așteptarea lui a devenit nedumerire. Cum, a plecat fără să-mi spună nimic? A plecat așa, fără să….O căuta febril din priviri
„Nu te speria, tinere, i-am gândit, nu ești singur. E plin pământul asta de tâmpiți :)”

duminică, 3 noiembrie 2013

Decont de cheltuieli



Nu ştiu cum să explic faptul ca azi, la ora şase şi jumatate, nu norii au fost cei ce s-au jucat, punându-şi măşti ale formelor de viaţă de pe planeta noastră. Cerul, peticul de cer rămas neacoperit, era o pisică căreia îi crescuse nasul ca al lui Pinocchio. Era nefiresc şi de aceea am ales sa văd în nasul ăla, coada pisicii de mare cu zâmbet de crap românesc. Deci nu englezesc.
Cine se scoală duminică de dimineaţă, înseamna că nici usturoi n-a mâncat, nici ulciorul nu merge de multe ori la apă. Şantierul de la metrou e tot acolo unde era şi aseară, dar nu ştiu prin ce miracol s-a costumat in Jurassic Park. Excavatorul este acum un diplodoc care paşte versete erbivore.
Şi fii serios! Cei mai buni prieteni ai mei nu sunt elefanţii, ci ungurii.
Cum am terminat de scris, cum norii au luat o moaca de bleu ciel cu inserţii sidefii de semne demne de întrebare, de mirare, de nedumerire, de exclamare. Toate în deplină tăcere.



sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Câmp



Seara, întunericul de afară face ca întunericul dinăuntru să se lumineze. Seara, ferestre de noi universuri şi orizonturi se deschid. Aidoma unor scoici. Unele de sfera unor perle, unele nu.




vineri, 1 noiembrie 2013

Stat

Azi vreau sa vorbesc despre STATul degeaba, despre care vad ca nimeni nu vrea sa vorbeasca cu seriozitate. STATul degeaba este cel mai STAT de pe planeta noastra, mai ceva si decat STATul de plata. Caracteristica principala a STATului degeaba este aceea ca nimeni nu va mai fi obligat sa munceasca ca bivolul o viata intreaga si sa mai si plateasca impozit pe venit, de parca venitul ala i-a picat din cer, impozit care are soarta predestinata de a se transforma in sursa de venit pentru niste trantori scoliti sa te urmareasca, sa te cantareasca, sa te instige unul impotriva celuilalt in numele competitiei si a competentei-niste inventii malefice-sa-ti zica ei ce e mai bine pentru tine, sa hotarasca ei ce sa faci cu banii tai si cu timpul tau si cu viata ta, sa te pedepseasca daca nu faci ce vor ei si ce ti se spune, daca nu le dai ce ti cere, sa te invete sa uiti tot ceea ce ai stiut inca dinainte de nastere si sa te transforme intr-un mutant, intr-un robot, intr-o masina, intr-un batran, intr-un teleghidat.
STATul degeaba mi-a reamintit de copilul ce am fost, de nici zece ani, copil ce pret de cateva ore s-a jucat cu un alt copil venit din Germania, in conditiile in care eu nu stiam o boaba germana iar ea nu stia o boaba romana. Imi amintesc ca vorbeam incontinuu si chiar am reusit, impreuna, sa construim un joc.
STATul degeaba este STATul in care omul uita de profit, omul uita sa profite de pe urma altui om, omul uita de profitabilitate si uita sa mai fie un profitor si isi aminteste sa daruiasca. Poate incepe cu un profiterol, unica forma de profit acceptata in STATul degeaba. Astfel balciul desertaciunilor si desertul va imbraca forma unui desert. Sedila lepadata va lua cu ea pe toti cei ce nu au nimic de daruit, nici macar un zambet.
Asa ca, serios vorbind, eu zic sa ne luam "granita in ranita" si sa fugim in Africa, unde, la racoarea si abundenta oazei, vom discuta despre ce s-a ales de zona euro si spatiul shengen...hahahahahahaha.