marți, 31 decembrie 2013

Minte

Aseară, la nuştiuce post tv, nişte jalnici se jeluiau vorbind despre ce anume sau cine ar putea reanima inima românului. Jalnicii ăia aveau şi câte un nume: Puric, Leşe, Dinescu...Ce să zic? Jelania lor îmi reanima mai degrabă curul decât coeur-ul. Corasonul meu striga cât putea ea de tare că dacă se cere ceva a fi reanimat la român, atunci românului nu i-ar strica nişte minte. În fine....
În dimineaţa aceasta, provocată fiind de postarea lui Radu plină de personalitate, mă gândeam să scriu, de fapt, să descriu un dialog al meu cu mine. O discuţie, o ceartă, un brainstorming unde partea mea dulce acrişoară o întreabă pe cealaltă dacă nu cumva a devenit cam prea spicy, cea caldă pe cea rece...samd.
Nu l-am mai scris. Ar fi fost deja prea mult.
Aşadar, una cu link, una cu copy paste. Ca să nu uit :)

Set

Da, dar pentru a fi eu UNA,  a trebuit sa ma pun la incercare. Am trasat linia frontului si am aliniat la ea, de o parte si de cealalta, cele doua fete ale mele, cele doua jumatati: cea ingereasca si cea demonica.
"Marcati-va teritoriul", le-am zis. "Fiecare cum puteti, cum stiti, cum vreti. Fie ca cea mai buna sa invinga!", le-am mai spus si m-am retras din calea lor, in scaunul de arbitru.
De cum am dat startul, Ingeresa m-a indemnat:
“risipeste, risipeste inainte de a incepe sa te aduni!
risipeste-te! risipeste-te tu!

ii este usor vantului sa imprastie samanta
dar el nu se uita la samanta.
ii este usor soarelui sa le incalzeasca cu lumina lui,
ii este usor apei sa le ude,
ii este usor pamantului sa le primeasca in burta sa,
sa le hraneasca si apoi sa le arunce afara.
dar nici unul nu face diferenta
intre fan sau iarba rea
intre ciuline sau trandafir
intre grau sau neghina.
pentru ca nu poti sa-ti iubesti in mod diferit copiii.

doar tu te poti risipi,
precum un agricultor
inainte de a-si vedea camarile si cramele pline.
si ce agricultor si-ar umple camarile cu spini, ciulini sau buruieni?

risipeste-te ca un agricultor
care stia ca vine si iarna!"
“He, he, risipeste-te, dar cu ce pret?”, intreba Demonica.
Stai ca-ti spun eu...
…cum spuneam:

Unica si reala valoare a Totului este atunci cand omul poate afirma:
"Am Tot ce mi-am Dorit! Nu-mi lipseste nimic!"
In rest, distanta dintre Tot si Nimic este atat de mare, incat ele se afla in acelasi loc, devenind unul si acelasi.
Cu alte cuvinte, totul sau nimic...o mare minciuna.
Ori ca te devorezi risipindu-te, ori ca te devorezi prin abstinenta (abstinenta fiind poate mai rea), ori sa te devorezi psihic sau spiritual este acelasi lucru.
Invata ca esti un intreg si ca fiecare parte din acest intreg are substanta, foamea si setea ei: mintea ta, ca si uterul tau, inima ta, ca si vaginul tau, trupul tau ca si sangele tau....toate celulele tale au substanta, foamea si setea lor. Sa te risipesti pentru ceilalti si sa uiti de tine sau sa le satisfaci doar pe unele, in detrimentul celorlalte, nu faci altceva decat sa generezi dezechilibre”….

"Eu ti-am spus inca de la inceput ca religia ta este URA", interveni Ingeresa. "Cauta-te in oglinda si te vei gasi! De aceea vin acum si-ti mai spun ca mai mult de cele cateva scantei blegi ce au iesit din confruntarea dintre noi doua, nu mai poate iesi nimic. Asadar, pentru senzatii tari si focuri de artificii, incearca un etaj mai jos. Pana la nivelul celor care au sfarsit inecati de ura.
Oh, nu, nu pentru ca acela ar fi nivelul tau, ci al lor!
Well, sper ca am reusit si de data asta sa ma fac utila tie. Si nu, nu trebuie sa-mi multumesti. Nu pentru ca nu poti, nu pentru ca nu ai cu ce, pentru ce, cum, sau pentru ca nu mi-ar prinde si mie bine, din cand in cand, un masaj in talpi.
Ci pentru ca: "Iubirea îndelung rabdă; iubirea este binevoitoare, iubirea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Iubirea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Iubirea nu cade niciodată"...

"Bla, bla, bla"…rase Demonica…
"Acum, can i have my fucking scotch, you fucking moron?!
Asta a fost Erosul care a vorbit, nu Iubirea. Ca tu stii ca iubirea are si ea gradatiile ei. Erosul, care s-a revoltat de la atata Agape cu apa plata si lamaie si de atitudini pline de platitudini."
"Multumesc", le-am zis amandurora", imi sunt suficienta. Acum taceti!"
Acestea fiind zise, am tras in aer focul de avertisment, am dat ordin trambitasului sa dea semnalul de incetare a luptei si mi-am retras trupele ce pornisera atacul dinspre mine inspre mine. Mi-am scuturat apoi, tacticoasa, aripile, indepartand praful ridicat de copite in timpul luptei si am adormit asa cum mi-am asternut.

luni, 30 decembrie 2013

duminică, 29 decembrie 2013

Pencil. Lead pencil

:P



sâmbătă, 28 decembrie 2013

Pânză



Îmi povestea mai alaltăieri despre faptul ca cei de la Metallica au tot felul de procese, prin lume, cu diverse site-uri care "le piratează" muzica. Alegerea lor. Cei de la Iron Maiden, în schimb, au cercetat statisticile şi au ajuns la concluzia că America de Sud este zona cu cea mai intensă activitate de piratare a muzicii lor. DE CE? Pentru că sunt fani! CE avem de facut? Să organizăm un turneu în zonă. Concerte care le-au adus un număr record de fani, deci căştiguri pe măsură, atât din muzică, cât şi din vânzarea de obiecte.
   


vineri, 27 decembrie 2013

Piele



Jegoasă zi, foarte jegoasă. Am încercat s-o spăl, încă de la prima oră a dimineţii, dar pe ţeava de apă caldă curgea apă rece, ceea ce mi-a făcut ziua şi mai jegoasă. Am lăsat apa să curgă până s-a mai încălzit. Am adăugat şi nişte ingrediente magice care se lăudau prin eticheta lor că au puterea de a transforma o zi incoloră, inodoră, insipidă si rece, în una de 1 Mai. Deşartă speranţă risipită pe o mână de sare  şi o brazdă de spumă parfumată. Baloane de săpun. Un jeg de albastru!
Cică R.I.P. brad! Pitt, sau care Brad?
Seara mi-a fost şi mai jegoasă decât restul zilei. În semn de protest m-am culcat nespălată pe dinţi. Am visat că din resturile de ciocolată extrafină servită la cină, au răsărit şi au crescut nişte gardieni de elită pentru un papă. Milka!



joi, 26 decembrie 2013

Peliculă



Ieri am fost la film, am văzut „The Hobbit: The Desolation of Smaug”.
Îmi plac poveştile astea, îmi plac filmele şi da mă, sunt tâmpită, îmi place când binele învinge întotdeauna răul. Chiar daca asta implică să văd şi partea a treia, după ce, în prealabil am văzut primele trei părţi în care personajele frumoase le-au venit de hac urâţilor de orci. Cu ocazia asta ii transmit un mesaj imaginar personajului imaginar Sauron:
“Dacă vrei să ai o cât de mică şansă să câştigi Pământul de Mijloc, fă dracului orcii aia mai mişto, că de aceea sunt aşa de supăraţi pe lume, că nu se uită nici o gagică la ei, fie ea elfă, hobbită, gnomă sau oamă. Şi nu cumva să te gândeşti la orcă, ca feminin al orcului, că ţi-ai dat foc la valiză!”
Ce nu mi-a plăcut la film au fost ochelarii 3D. Mă doare capul de la ei! Ce naiba impresie au inginerii de imagine, că fără schite 3D nu pot intra în jocul imaginat şi imaginar al scriitorului, scenaristului, regizorului, actorilor?
Ce mi-a mai plăcut la film este că am căştigat o porţie medie de pop corn, pe care am mâncat-o şi un bilet la film, ocazie când voi vedea, non3D, Las Vegas. De Sf. Vasile. 
Cel mare :)



miercuri, 25 decembrie 2013

Stilou



Sunt eu suficient de românca. Nu mai vreau să aud colinde româneşti. Mănanc eu destul de romaneşte, încât să mai am poftă să povestesc acum despre bucatele alese pe care le-am gătit ieri şi azi, despre frigiderul şi balconul pline cu porcării.  Deşi trebuie să recunosc fapul că pe oriunde am trecut prin Europa, am avut plăcerea să constat că porcul este considerat un animal de bun gust. Chiar şi în Alsacia. Har Domnului că încă au asupra lor o intensă influenţă germană şi nu manancă mai mult melci, scoici, raci şi alte delicii cu gust de fund de mare.
Îmi sunt suficient de cristiană, încât să mai vreau să postez poze cu un individ pe care oricât, oricât l-am căutat în realitate, nu l-am găsit. Dovada faptului că nu există. De aceea vă zic vouă, în loc de „sărbători fericite”, fie-vă  viii cu viile!



marți, 24 decembrie 2013

Hârtie



Mi-am lustruit aseară lentilele ochelarilor de aproapre, dar nu mai ştiu cu ce. Parcă era hârtie. Ştiu sigur că mătasea o folosesc numai pentru lentilele ochelarilor de soare. Şi asta nu pentru că aşa vreau eu, ci pentru că aşa m-a rugat ea să fac, venindu-i astfel în ajutor la împlinirea ultimei dorinţe, în amintirea frunzei de dud hranită cu rază de soare ce-a fost cândva.
Pielea de căprioară îmi place să fie acolo unde îi este locul, pe ea,  în pădure. Dacă nu vrea să simtă forţa animalului de pradă motivat s-o folosească pentru a-şi lustrui luneta de la Meganul ce aşteaptă cuminte în parcare. Meganul  verde abis. Şi asta numai pentru că nu am gasit nici un cal maro pe care să-l pot încăleca, cu ai mei de suflet, la semnalul  “Pe cai, voinicii mei!”.
Mi-am lustruit aseară lentilele ochelarilor de aproapre, dar nu mai ştiu cu ce. Parcă era hârtie. Igienică, altfel nu-mi explic minunea pe care am trait-o odata ce mi i-am pe nas. Desigur că “Învingătorul este intotdeauna singur”, de PC. Păi ce să caute Învingătorul printre cei mulţi şi luzări? Luzări, nu proşti, fiindcă luzării au înţeles în al doisprezecelea ceas că totul, dar totul se plăteşte. Proştii nu. Proştii aşteaptă să li se dea, eventual mură în gură, deoarece un manual de utilizare le-ar fi absolut inutil.
Uite de asta sunt buni luzării, că plătesc. Şi apoi, nu vrem să repetăm istoria de aceea am învăţat din greşelile înaintaşilor noştri, că a mai fost odata o civilizaţie unde toţi erau Învingători. S-a numit Atlantida.
Ooops, care istorie?