joi, 22 mai 2014

Mi AS

Nu ştiu voi ce părere aveţi despre voi sau ei ce părere au despre ei, dar eu chiar sunt mândră! Şi nu voi începe acum să dau dovadă de patetism înşirând calităţile mele care mă fac să fiu mândră. Cum ar fi faptul ca sunt femeie mândră. Pentru că sunt! Sau faptul că femeia a ştiut să fie mândră şi ca mama. Pentru că sunt! Sau soţie, pentru că sunt! Sau şi o profesionistă mândră de faptul că e bună în tot ce face. Sau chestii patetice ce l-ar face mândru şi pe dracu, chestii din alea cu iubesc şi sunt iubită. Nu, domnule, eu sunt foarte mandră pentru că atunci când urăsc, urăsc din toata fiinţa mea. La fel ca atunci când sunt urâtă.
Si mai sunt mândră de o chestie: de faptul ca niciodată, dar niciodată nu am fost superficială. Dar pot fi. Ceea ce mă face să ma simt al dracului de mândră.

miercuri, 21 mai 2014

Just music

...... lumea cealalta, lumea unde văzând adevăratul chip al luminii, ajungi să iubeşti întunericul.

"Gata nu-mi pasă! Nu-mi mai pasă de nimeni şi de nimic. Istoria a început odată cu mine, în miezul unei zile de luni şi va înceta atunci când şi unde voi ajunge eu să trec în nefiinţă. În toată acestă buclă de loc şi mod, nimic din ce nu a atins, mirosit, gustat, simţit un strop din orizontul câmpului meu vizual, nu este, nu va fi şi nu a fost.
Iar tot ce m-a devorat câtă vreme am fost pâinea lui Dumnezeu, îmi va fi. Şi atât. De acum şi de aici trec în nefiinţă, ca căcatul lui Dumnezeu. Ia mirosiţi-ma, gustaţi-ma, mângâiaţi-mă, dedulciţi-vă..."

-Daţi-mi şi mie un număr!
Vocea domnului mă scoase din meditaţie şi mă dădu cu doi paşi inapoi.
-Ce să vă dau?
Până să pricep ce mi-a cerut, mi-a dat el mie. O hârtie, o foaie albă scrisă cu negru.
-Aşa, şi?!
-Nu sunt cerşetor, sunt pădurar!
Oh, da! Domnul era pădurar. Se vedea cu ochiul liber, dupa tenul alb şi costumul verde.
-Ia un număr :) Ştiu, nu eşti cerşetor, fiindcă cerşetoare sunt eu. Sunt cerşetoarea cerşetorilor. Il capo dei capi...mă recunosc după cearcăne şi blugi :)




marți, 20 mai 2014

Zi

Ieri, 19 mai 2014, în antepenultima zi de dinainte de Zodia Gemenilor, şi vecinătatea şi proximitatea mi-au supt entuziasmul până la ultima picătură, l-au tocat şi l-au dat la raţe. Ca urmare a acestei întâmplări, la ora opt şi jumatate seara dormeam. Revelaţia acestui fapt a fost că somnul e gratis. Partea proastă a transferului de energie anică, e că raţele hrănite cu ea au devenit nişte fiinţe fabuloase care nu doar "merge şi măcăne" dar face şi ouă :)

duminică, 18 mai 2014

Etichetă



Total de acord cu cele declarate de d-l Nigel Farage! Nici noi, cei de aceeaşi seminţie, nu am mai vrut vecini "români". Dar ne-am organizat şi am acţionat astfel încât să reducem la minimum posibil absurdul şi aberaţia şi le-am păstrat în doză de vaccin, atât cât să nu uităm. Deoarece nu vrem să repetăm greşeala d-lui Farage, care a uitat că înainte ca UK să deschidă uşa sud-est europenilor, i-a învăţat pe cei din Commonwealth să joace cricket
"EU votez!" Strigătul acela de luptă fu eliberat cu forţa unei ghiulele, motiv pentru care a luat traiectoria proverbialei nuci. Şi uite aşa, din perete în perete, ajunse în sala motoarelor, fără coajă. Numai miezul îi mai era: eu CONTEZ! 



vineri, 9 mai 2014

Capacitate pe care o au ființele vii



joi, 8 mai 2014

Spatiu si timp



Era ora cinci, in dimineata zilei de ajun al craciunului, 2001, anul cand gandul si simtul de Dumnezeu m-au condus catre biserica ortodoxa romana, in datinile careia fusesem botezata, ma casatorisem si imi botezasem copii, dar care nu insemna nimic pentru mine. Le indeplinisem pentru ca “asa trebuia”, pentru ca asa ma invatasera parintii mei. In care am crezut si pe care i-am iubit, dincolo de suferintele pe care ei mi le adusesera, dar pentru care i-am iertat pentru ca nu au stiut.
Era ora cinci a diminetii de ajun al craciunului, urcasem in tramvaiul 41 si treceam printre doua biserici cand gandul meu s-a indreptat spre Dumnezeu si a luat chipul unei rugaciuni “Ajuta-ma sa rezolv cu casa”. In stanga, deasupra copacilor din parcul moghioros, crucea lumina de beculete a bisericutei din lemn “Schimbarea la fata”.  In dreapta, bisericuta din lemn “Sf. Vineri”. M-am rugat in stanga.  Asa l-am simtit eu pe Dumnezeu, in stanga mea.
Aveam déjà familia la care nu visasem adolescenta fiind si pe care nu mi-o dorisem in mod explicit, dar pe care am primit-o cu trup si suflet si careia la fel m-am dedicat. Patru oameni in doua camera, la etajul 10 al unui bloc din drumul taberei. Casa unde, inainte ca primul meu fiu sa vina pe lume, si la care inca nici nu visam, avusesem un vis.
Se facea ca fereastra camerei s-a deschis (era totul foarte real) si a lasat sa intre o mana de femeie si, odata cu ea, o traire dumnezeiasca. “Doamne, tu esti?” am intrebat si visul s-a destramat. Probabil ca Dumnezeu nu a mai dorit sa reediteze pilda lui Toma Necredinciosul. Geamana fiind  :)
Cele doua camere devenisera neincapatoare pentru familia mea si nici nu traiam sentimentul de acasa in spatiul acela. Dar asta nu m-a impedicat ca, intre visul despre care am povestit si rugaciunea mea din ziua de ajun, sa framant si sa coc un pandispan. Nu a contat ca “reteta” fusese una catolica, important pentru mine a fost ca era “reteta” de Cristos. Am copt un padispan rotund, am gustat din el, noi, pasarile cerului si restul a ajuns la pamant. Nu stiam inca, pe atunci, ca si cainii mananca din firimiturile cazute de la masa stapanilor lor. Dar stiam ca asta este ceea ce trebuie sa fac. Am stiut din inauntrul meu, nu mi-a zis nimeni.
In casa unde nu ma simteam acasa, nu ardea candela. Nu ardea pentru ca nu o aprinsesem  si nu o aprinsesem, pentru ca nu aveam una. Mi-a daruit, insa, o candela vecina mea Geta. Tot nu a vrut sa arda! Eu ma incapatanam sa o aprind, flacara se incapatana sa se stinga, iar paharul a rezolvat disputa dintre apa si foc, spargandu-se :)
Tot datorita Getei, imediat dupa incidentul cu candela, a intrat in casa unde nu ma simteam acasa, parintele Constantin, parohul de la “Schimbarea la fata” si fratele parintelui Emilian, cel ce mai tarziu cu 3 ani avea sa-mi devina duhovnic.
La un an de la rugaciunea mea din tramvaiul 41, eu si famila mea ne-am mutat in casa noua.  Am refuzat sa pun capul pe perna in prima mea noapte din casa noua, pana cand nu ii trecea pragul un parinte. Numele lui a fost Vasile, nu stiu de la ce biserica dar stiu ca mi-a fost recomandat de mesterul Radu cel ce imi “sfintise” casa in vopsea lavabila, alte materiale de constructii si manopera. Pentru care, desigur ca l-am platit cu  atat cat a cerut.
Parintele Vasile nu a cerut plata, nu a primit nici macar un pachet de cafea, mi-a spus doar ca “pastrati-l, va va trebui”. A fost ca si cum parintele a depus armele si m-a lasat pe mine sa-mi marchez teritoriul. :)
Si da, asa este! “Omul sfinteste locul”.

 

miercuri, 7 mai 2014

Pragmatism

"Repetitia este mama invataturii". Nu este prima oara cand omul Ani Stoica ii comunica omului Mugur Grosu un mesaj. E drept ca Ani Stoica comunica in stilul ce o caracterizeaza, in mod orgolios. Al naibii de orgolios. Dar hei, Ani Stoica isi pierde timpul cu banalitati doar cand discuta cu oameni banali. Din pacate, insa, orgoliul omului Mugur Grosu a fost pus in stand by de orgoliul scriitorului Mugur Grosu.
OK, ca fiind unul de profesionist, orgoliul scriitorului Mugur Grosu este bun, este productiv, este jucy, creator, suculent, benign, bland, neinvaziv, bun :). El devine rau abia atunci cand subjuga orgoliul omului Mugur Grosu si il face sa perceapa realitatea in mod distorsionat sau fragmentat, ceea ce se traduce prin actiuni ale omului care il pun pe acesta intr-o ipostaza cel putin caraghioasa si se dovedesc fiind total ineficiente.
Ca parerea ta de om sa conteze, trebuie sa inveti cum sa actionezi. Dar pentru asta este necesar sa inveti sa te cunosti, incercand sa-i cunosti pe cei ce-ti "sunt" prieteni, pe cei ce-ti "sunt" dusmani.





marți, 6 mai 2014

Fara diacritice

Nu stiu daca ieri a fost ziua barbatului, dar stiu ca ziua de 5 mai este declarata ziua barbatului bergenbier. Uitasem, dar mi-am amintit abia ieri dupa amiaza, pe cand ascultam la radio Zu rubrica d-lui Rima, dedicata acestei sarbatori, avand ca tema gasirea rimei pentru partea de propozitie continand subiectul, "Barbatii de ziua lor". Amuzant nu a fost faptul ca mai toate rimele se incheiau cu ~or, de la dormitor, ci faptul ca scrisesem textul precedent duminica dimineata, pe cand imi beam cafeaua si nu aveam net si pe care, initial, il intitulasem "Totul si nimicul".
Azi "fara diacritice" fiindca imi place sa iau viata asa cum este, sa o privesc si sa o primesc, sa o traiesc asa cum este.

luni, 5 mai 2014

”D” day


Da, Dumnezeu este bărbat adevărat, orice ar fi însemnând cuvântul acesta, „adevărat”. L-am cunoscut în toţii fiii lui nemuritori, care undeva  cândva, în momentul  zero, şi-au surclasat confraţii muritori şi au fecundat ovulul.
L-am cunoscut ca fiind Gigel, vecinul şi prietenul meu cu care mă jucam (pe la 4-5 ani) de-a farfuria zburătoare. L-am cunoscut în colegul meu de şcoală generala, Paul, care miroasea a Fa şi avea creioane şi pixuri de la ambasada americană, l-am cunoscut în Marius, l-am cunoscut  în Sorin.
L-am cunoscut în Dan, primul băiat care m-a cerut de soţie. L-am cunoscut în Dinu, colegul meu de facultate care m-a cerut de soţie. L-am cunoscut în Joe, în Octav, în Marin, în Ştefan, în Doru, Victor, în Ovidiu, în Romeo, în Silviu, în Mugur, în Petre, Radu, în Bogdan, în Lucian, în Alexandru, Darius, Cătălin, David, Mircea s.a.m.d.
L-am cunoscut în chipul tatălui meu, pe când m-a scos din “ghiarele” lui tanti Baby şi nenea Iorgu, vecinii părinţilor mei ce mă înfiaseră pe timpul vacanţei lor de la Eforie, unde am văzut “Aventurile Panterei Roz” la grădina de vară, dar de unde eu mă încăpăţânam să vreau acasă, pentru că nu îmi plăcea ziua de plajă la nudişti.
Da, Dumnezeu Adevărat este bărbat! L-am cunoscut când am fost  copii, l-am cunoscut când am fost puberi, l-am cunoscut când am fost adolescenţi,  l-am cunoscut când am fost tineri,  l-am cunoscut când am fost maturi, l-am cunoscut când am fost de aceeaşi vârstă şi l-am cunoscut când a fost bătrân.
Da, Dumnezeu Adevărat este bărbat! Şi este nemuritor!  L-aş fi putut ucide, luând amintirile acestea cu mine, în risipa cenuşii mele, dar am ales să-l las în viaţă.
Ştiu că textul acesta  va fi citit cândva de Dumnezeu Adevărat, dar “nu ştiu” dacă va avea puterea să se recunoscă, sau să recunoască în scrisul acesta, unul de femeie. 
Nu de fiică, nu de soţie, nu de mamă, nu de româncă. De femeie. „Nu ştiu” :)





sâmbătă, 3 mai 2014

...'s verzi pe pereţi

Ninge cu puf de plop, vezi? Simţi că te gâdilă pe la nas? Nu?! Oh, well, aş putea trage concluzia că eşti un nesimţit, dar nu o voi trage. Şi ştii de ce? Pentru că nici mie nu-mi place întotdeauna de mine. Bunăoară ieri, în liftul ce urca de la -(minus) 3 la zero, nu eram eu aia, era oglinda. Care la Schindler e mai naşpa ca cea de la Otis. Şi tot ieri, dar mai pe la miezul zilei, în oglinda uşii de pe acoperişul lumii, mi-a plăcut ce văd.
Seara, însă, iar nu mi-a plăcut. Aşa că m-am schimonosit până când m-a trecut un fior de frică, văzându-mi adâncul ochilor mei căprui şi frumoşi, ca fiind de un albastru sticlos. Sclipitor. Scânteietor. Frica de sine e bună.
OK, e bine de ştiut :)


vineri, 2 mai 2014

Hmmm

Dificilă misiune i-a dat Dumnezeu lui Moses! (îi zic aşa pentru a nu se confunda cu d-l Moise, vecinu' de la scara 1, cel ţinut în lesă de câinele-i lăsat liber să se cace în groapa de nisip din părculeţ, unde vara se joacă copiii de până la 3-5 ani). Adică i-a spus cui să ceară - "Tell all Pharaohs"- ce să le ceară- "to Let my people go"- dar nu i-a spus şi cine este my people. 
Bine că n-am fost eu Moses, că mie, de exemplu, mai aproape de ideea de my people îmi este Louis Armstrong, decât Dolănescu sau Gheorge Turda.
Plouă! O fi vreun semn :)