sâmbătă, 20 septembrie 2014

Când.



Da, Domnilor și Doamnelor, poți iubi București! Poți iubi București dacă ești Bucureștean, adică ești înconjurat, oriunde și oricând, de aura Bucuriei. Am iubit aseară București, așa cum l-am iubit dimineață, așa cum l-am iubit la prânz.
Treceam cu inima mea prin inima lui și mă minunam de cât de minunați putem fi :). Și totuși, fluxul de trafic  din arterele lui de circulație, m-a smuls din Aria Bucuriei și m-au condus spre concluzia de final: Câtă vreme cei 55,42% și-au declarat dependența de fiare, accelerând, turând motoarele și claxonând în timp ce solistul le dedica un călduros folk you și numai 44,58% au ales independența,  democrația sucks!
Dar, Bucuroși le-om duce toate, cât timp 44,58% nu este ”o cantitate neglijabilă”. E abia începutul unei noi ere, una a redefinirii.
De exemplu, redefiniția arahnofobiei este teama de a fi căzut deja în propria plasă :)

În poză: memymine&myself.


vineri, 19 septembrie 2014

Cum!



Eram în mașină, pe un drum de Țară, în mers. Coborâsem geamul din dreapta, pentru a putea cuprinde într-o fotografie cerul senin, norii albi și vântul de pe aripile morilor. M-am ales cu un instantaneu de la Pământ. De unde mă vedeam fiind ochi de fotograf, am devenit fotografie. Plutesc ca o Nălucă undeva deasupra Câmpiei, în locul Florii Soarelui, care mi-a dăruit în schimbul ignore-lui meu, tot parfumul jertfei Ei la ceas de recoltă.





 

joi, 18 septembrie 2014

Cât?



”Vedeți ce simplu e? Nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă”, le-am spus băieților soți și tați, vorbindu-le despre alchimia banilor și făcându-le o demonstrație despre cum este să nu ai nici un ban la tine și totuși să ieși din magazin cu ce vrei tu, fără să furi marfa. Tocmai îmi cumpărasem două genți faine, beneficiind de reducerea de preț dintre anotimpuri, una pentru sezonul cald și una pentru sezonul rece.
Băieții sorbeau plictisiți din limonada ce avea să le astâmpere setea în absența berii, ei fiind nu numai soți și tați, dar si conducători auto.

-Bună ziua, i-am spus domnului Andrei Pleșu, ce tocmai se așezase la masa de lângă noi, la terasa din Balcic, unde toată lumea vorbea românește. Nu am putut să-l ignor, nu am putut să-l privesc în ochi și să mă prefac că nu-l cunosc.
-Bună ziua, mi-a răspuns și domnul Pleșu, a cărui voce i-a facut pe băieții soți, tați și șoferi să efectueze o rotație cu ceva mai puțin de 180 de grade în jurul propriei lor axe, doar ca să vadă dacă nu cumva, plictisită la rândul meu de tânguielile pe tema unor cheltuieli considerate ca fiind inutile, mi-am adus la viață prietenul imaginar.
-Nu-mi place Andrei Pleșu, persoana publica și funcționarul de stat, zise unul dintre băieții soți, tați și șoferi, dar îmi place ca scriitor.
Atunci, domnul Pleșu se ridică, îmi căută privirea, își ceru iertare și se întoarse cu spatele, cautând să găsească un loc la umbră.
L-am iertat.

Vedeți, istoria este ca un bagaj de care oricând te poți lepăda, atunci când îți poate deveni o povară îngreunându-ți prezentul. Te poți despărți definitiv de ea sau temporar, alegând calea cea mai ușoară, ca de un bagaj pe care îl predai la punctul de check-in, așezându-l pe banda rulantă ce are să-l ducă spre cala aeronavei.

"How much does your life weigh? Imagine for a second that you're carrying a backpack. I want you to pack it with all the stuff that you have in your life... you start with the little things. The shelves, the drawers, the knickknacks, then you start adding larger stuff. Clothes, tabletop appliances, lamps, your TV... the backpack should be getting pretty heavy now. You go bigger. Your couch, your car, your home... I want you to stuff it all into that backpack. Now I want you to fill it with people. Start with casual acquaintances, friends of friends, folks around the office... and then you move into the people you trust with your most intimate secrets. Your brothers, your sisters, your children, your parents and finally your husband, your wife, your boyfriend, your girlfriend. You get them into that backpack, feel the weight of that bag. Make no mistake your relationships are the heaviest components in your life. All those negotiations and arguments and secrets, the compromises. The slower we move the faster we die. Make no mistake, moving is living. Some animals were meant to carry each other to live symbiotically over a lifetime. Star crossed lovers, monogamous swans. We are not swans. We are sharks."

Up in the air

vineri, 12 septembrie 2014

Una alta

I se spunea Armatorul. Era un barbat inalt, saten, prezentabil, cu o constitutie atletica, mereu cu o tinuta impecabila si cu ochelari pentru distanta, desi cauza tuturor problemelor sale personale erau mai aproape decat si-ar fi dat seama. Vorbea mult, dar  rareori comunica. Probabil ca tinea si asta de cine stie ce tehnica de negociere, ca boala profesionala :). Despre calitatea sa de negociator, insa a vorbit propria sa expresie faciala, in momentul in care i-a sunat telefonul, s-a ridicat de la masa si s-a retras intr-un loc in care sa poata vorbi linistit. Vorbea la telefon intr-o alta limba, neglijand faptul ca se gasea in acel spatiu cel putin unul ce intelegea mai mult decat si-ar fi imaginat si dorit. Come on! Ce fel de negociator esti cand, in momentul in care iti canta mobilul, intreaga vara, mare, soare si cantec descatusat al unor pasari libere, se pot citi by your face!?

Langa el, Omul din Mijloc (pe care-l voi numi simplu, OM), unul care vorbea la fel de mult, dar fie ca spunea nimicuri sau nu, avea darul de a te binedispune, de a intretine voia buna exact precum copiii ce spun si fac lucruri si gesturi traznite.
Celui de-al treilea i se spunea Ursul.
In oglinda Armatorului, femeia blonda, mare amatoare de cochetarii si fineturi, femeia in rochie mov si cu buze de un rosu aprins. Unduia un evantai din dantela neagra in timp ce se lupta cu impresia ca parca i se acorda un pic mai putina atentie decat s-ar fi asteptat.
In oglinda lui OM, femeia bruna, cu bluza si fusta in alb si negru si gri, avand ca unica pata de culoare, ciclamul unghiilor, femeia a carei arie de acoperire si-o dorea a fi invers proportionala cu propria greutate, volum si constitutie de balerina. In oglinda Ursului, Ulia. Desigur ca aceasta descriere apartine povestitorului si este pe atat de obiectiva pe cat o lasa sa fie, subiectivismul individual al acestuia.
Erau asezati in jurul unei mese si priveau cu totii aceeasi imagine, creatie artistica a insusi Creatorului, imagine expusa in exteriorul casei pe a carei terasa se gaseau. Fiecare a spus ceea ce vedea in ea. Nici macar doi dintre ei nu au vazut acelasi lucru.
Asta probabil fiindca, de fapt, fiecare isi proiectase in exterior, propriul interior.

Relația dintre bărbat și femeie este cea mai frumoasă aventură de viață pe care oamenii o pot trăi și pentru care merită să trăiești, din copilărie și până la bătrânețe, cu specificul și tainele fiecărei vârste :) Dar când vorbim despre întreg, vorbim despre noi înșine. Noi ne suntem nouă întregul nostru (bine și rău, noapte și zi, lumină și întuneric, înger și demon, frumos și urât, cald și frig, cerul și pământul...). 
Ca Planeta din Viața căreia facem parte :)

miercuri, 10 septembrie 2014

Ardere

Am descoperit recent în grila de programe tv, Paramount Channel. Noa, fiecare cu propriile descoperiri. Unul roata, unul apa caldă și una ziua de ieri A fost leacul de care aveam nevoie fix când aparatul meu digestiv dădea semne de deranj, de preaplin.
Atunci cand vibrația venită dinafară îți deranjează dinăuntrul, vibrația interioară își caută punctul de reper pentru restabilirea echilibrului.
Închid paranteza și merg mai departe, povestind despre ce am vazut eu la Paramount Channel. Am văzut filme cu și despre oameni, cum de mult nu mai văzusem. Nici urmă de eroi, de supereroi, de X-man, de mutanți, de transformeri, de soldați universali, de magicieni, de elfi, hobbiți, gnomi, vrăjitori, politicieni, bugetari, diplomați și alți astfel de ”ceidesprecarenuvorbim”.
Erau niște oameni porniți în căutarea adevărului ultim și a dreptății, fiecare în felul său, fiecare cu povestea lui, cu limitele lui, cu bucățica lui de adevăr, cu piesa lui de puzzle al adevărului total. Dar numai unul a reușit, DĂRUINDU-SE, să ajungă pe ”fundul prăpastiei fără fund” și să scoată adevărul la lumină, să-l ridice la suprafață.
Mi-am amintit de primul meu pseudonim cu care am semnat primul meu text scris pe un blog, acum șapte ani... Daria Și scriam că:
”Intotdeauna consecventa in stupiditate se plateste. Frumusetea, in lumea afacerilor, a politicii, a razboiului, a sportului, a artelor...este finalizarea. FINALIZAREA. Concretul. In afara concretului, sunt numai niste discutii ce tin de arta negocierii.
In lumea asta, oamenii interpreteaza dublu rol: cel ce da si cel ce primeste. Tranzactiile, de orice natura, se finalizeaza si se concretizeaza, in clipa in care cel ce da, da si cel ce primeste, primeste. Cel ce da, da ceea ce are de dat si primeste ceea ce are de incasat pe ceea ce a dat. Cel ce primeste, primeste ceea ce are de primit si plateste pentru ceea ce a primit”.
Pam, pam :)
Iată motivul pentru care nu văd în filmele cu oameni, politicieni, bugetari, diplomați și alte astfel de categorii de primitori, fiindcă ”primitorul” este prin excelență un personaj fictiv, un produs, un supererou ce luptă exclusiv pentru propriile privilegii.
Ori unicul supererou în viață pe care îl recunosc și îl respect, este COPACUL.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Scânteie

Săptămâna de lucru ce a început cu manichiură, pedichiură și pieptănat, nu avea cum să se încheie altfel decât cu un chiul. Un chiul ca un jaf de toată frumusețea, câtă vreme ”timpul înseamnă bani”. M-am simțit ca Marc Levy în „Copiii libertății” , când a intrat in cafeneaua de pe strada Saint Paul și în buzunare avea timp berechet. Nu mă mai satur de citatul acesta :)

Mă luptasem o săptămâna cât pentru o viață cu senzația de incorect politic, economic și social, și mă simțeam aproape cotropită de toate acestea, când am vazut semnul. O imagine și un text postate pe facebook.  Un rechin gata de atac și câteva învățături despre cum să te lupți cu el. Eronat, am gandit despre semn, dacă te vezi în situația de a lupta cu un rechin, înainte de a riposta atacului său, începi prin a te întreba ce cauți tu acolo, cum ai ajuns pe teritoriul lui și dacă nu cumva tu ai fost invadatorul. Așadar,  cu un rechin e întotdeauna simplu. Lucrurile se complică atunci când ai de a te lupta cu metafora ce costumează rechinul în biped.  Sau în delfin. Și într-o situație și în alta, chiulul este unica scăpare de la atacul cu metafore.

Am mers pe jos pe Strada copilăriei, adolescenței și tinereții mele. Pe Stradă, acolo unde nu este ruină, este șantier. Cele două fețe ale Străzii sunt la fel de urâte! Deși e Strada ta, ceilalți, alții, au făcut-o să-ți devină străină.  Și cum orice îți este străin te gonește, te alungă, fugi. Dar de ajuns ajungi invariabil, acolo unde îți este locul. Sursa. Punctul.

 


 

joi, 4 septembrie 2014

Sunet

Ca niste flori gratioase si rare, de cactus, s-au deschis posetele si portofelele femeilor din 668 la prima ora a zilei, la auzul sunetului muzicii! Fluturi verzi, de un leu si roz, de 10 lei si-au luat zborul si s-au asezat pe mainile solistului care a revolutionat Filantropica. N-avem nevoie de povesti, povesti avem fiecare dintre noi. Una mai poveste ca alta. Avem nevoie de muzica in surdina, de taina.
Holograf, cat de departe. Deci n-ai cum 

miercuri, 3 septembrie 2014

Ulei

Mi s-a întâmplat în plin apus de soare al zilei de 18. iunie. 2007. Eram în camera mea și citeam o rugăminte și o rugăciune, când lumina s-a reflectat în geamul unei ferestre de la blocul de vis-a-vis. Reflecția mi-a inundat ochii și camera și am gândit, ca în reclama aia cu 300 de FOX, ”Asta e! Sfântul Mina! Hai, deșteapto că ai sculat bestia, vezi cum i te prezinți”. Partea mea angelică a început să-i cânte ”Imagine”, melodia lui John Lennon. Partea mea neangelică mi-a tras o plamă peste ceafă. ”Bla bla, watch your step, foolish!”
Încă mai am momente de îndoială când mă întreb, aidoma ochelaristului din Two stupid dog ” Am I'm home yet?”

marți, 2 septembrie 2014

Motor

Deși engine sună mai aproape de ceea ce simt și gândesc despre motor. Chestii inginerești, pe care le faci pentru că așa trebuie și cum trebuie, ca să funcționeze. Și vorbesc din perspectiva unui funcționar :)
Do it like it hurt, cum ar zice greierașul acela de Robin Thicke, și da, mi-a plăcut și m-am simțit pe deplin satisfăcută la finele primei zile din săptămână și din lună, o zi a facerilor de tip motor. 
Niște activități concrete, cu mod de desfășurare ”bătut în cuie”, cu termene clare, fixe și nonnegociabile. Mort, copt, trebuiau făcute. Nu erau ale mele, nu sunt plătită pentru a le face, dar le-am facut pentru că am vrut și pentru că ”Marea Absență”. Una nu vrea, una nu poate. Ambele plătite să le facă.

Dincolo de satisfacția lucrului bine făcut și de gustul de vin licoros al voluntariatului meu, situațiile de genul acesta mă aruncă într-un zbucium interior al uneia și aceleisi întrebări: ”ce înseamnă să fii o răsfățată a sorții?”
Cu subîntrebarea ”atunci de ce răsfățatele sorții au probleme de sănătate?” 

În fine, aseară în drum spre casă, am ales altfel. Am ales drumul cel mai drept, am ales ușa din față, dar scaunul din spate. Am ajuns astfel în miezul unei scene a absurdului, unde nu-mi puteam așeza gândurile și întrebările în ordine astfel încât să încerc măcar să găsesc un răspuns cât de cât mulțumitor, datorită zumzetului emis de persoanele care vorbeau la telefon. Spre deosebire de alte situații similare, atunci și acolo a fost al dracului de amuzant. Chiar am zâmbit zâmbetul acela cu gura până la urechi, pe care îl zâmbește motanul din Alice in Wonderland. Și fiindca doi dintre emițători, un el și o ea, mi-au fost inutili prin informațiile pe care aceștia le comunicau interlocutorilor lor, mi-am setat auzul pe ceilalți doi, tot un el și o ea. Și cum pe ea o cunoșteam, am eliminat-o conectându-ma la unda sonoră a necunoscutului.

Nu știu în ce măsură informațiile acestuia i-au venit în ajutor receptorului respectiv, știu că pe mine m-au ajutat să-mi răspund la întrebări și să închid niște sertare. Am vrut să-i mulțumesc, dar ușa nu s-a lăsat închisă :)